Alte sporturi

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Arad a cerut bani de la CNI pentru reabilitarea Polivalentei și bazinului „Delfinul”





Cele mai importante clădiri destinate sportului în municipiul Arad, Sala Sporturilor Victoria, respectiv bazinul „Delfinul” au nevoie de lucrări importante de reabilitare și asta nu de ieri de azi. Noua conducere a Direcției Județene de Tineret și Sport a luat taurul de coarne și a cerut sprijin din partea Companiei Naționale de Investiții (CNI), cea care s-a angajat să acorde 2,5 milioane de euro pentru instalația de nocturnă, dar și sistemul de irigare şi încălzire a gazonului de la noua arenă „Francisc Neuman”.

Dar, iată comunicatul DJST Arad referitor la lucrările i dotările necesare la cele două edificii sportive:

”Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Arad a înaintat  în aceste zile  solicitări către Compania Naţională de Investiţii (CNI), privind reabilitarea, modernizarea și dotarea Sălii Sporturilor Victoria din Arad și a bazinului acoperit Delfinul. În acest sens se dorește ca în viitorul apropiat atât Sala Polivalentă cât și Bazinul acoperit Delfinul să intre într-un program de reabilitare și modernizare totală.

 La Sala Sporturilor Victoria se dorește, pe lângă reabilitarea totală acoperișului, a instalațiilor de încălzire, electrice, și adaptarea căilor de acces în tribune pentru persoane cu dizabilități. De asemenea se dorește dotarea sălii cu aparatura sportivă: tabelă electronică multisport conform normelor federaţiilor de baschet, handbal, volei, tenis, mini-fotbal, badminton şi gimnastică; panouri baschet, porţi handbal, fileu volei, tenis şi badminton şi scaun arbitru, aparatură gimnastică artistică; sistem electronic acces sportivi şi public (turnicheţi).

 În cazul  Bazinului acoperit Delfinul, pe lângă reabilitarea cuvei și a acoperișului se dorește reabilitare și extindere instalație de încălzire, preparare și menținere apă caldă menajeră care să cuprindă trei surse de energie: agent primar (sursă existentă cu instalații aferente), gaz natural și energie solară, dotare cu centrala termică pe gaz natural precum și un sistem solar cu panouri solare și schimbatoare de caldură.In cazul dotarilor se vrea tabelă electronica multisport precum și sistem de cronometraj plecare și sosire conform normelor federațiilor sportive: natație și polo”.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button