Arhivă articole

Autoritari după ce i-a salvat Csurka: CS Glogovăț 2013 – Unirea Sântana 0-3


„Roș-negrii” își continuă parcursul perfect sub comanda lui Dan Cuedan. În plus, Sântana a încheiat cel de-al treilea joc consecutiv fără gol primit, fiind singura echipă ce-i mai vede ceafa liderului din Chișineu Criș. De partea cealaltă, „Vladi” s-a mobilizat mai mult decât în alte dăți, însă nu a profitat de ocaziile avute, între care și un penalty, iar la final a trebuit să se recunoască învinsă.

Pe terenul din Horia ritmul de joc a fost destul de bun, cu ocazii de ambele părți, însă mai ales de partea Unirii. Dar, Martin, Prică sau Capătă au ratat, la fel ca și Danciu pentru Glogovăț, care a tras în portar din situație de unu la unu cu acesta.

Partea secundă avea să fie și mai palpitantă. În minutul 56, amfitrionii au primit penalty la un duel Stanciu – Negrea în careu, însă R. Ardelean a tras slab, în stînga lui Csurka, acesta reținând balonul în doi timpi. Oaspeții au văzut că nu e de glumă și au mai concreți la poarta lui Ciornei. În minutul 66, a căzut și golul de 0-1, după ce Mateiu a reluat în plasă o centrare a lui Martin. Finalizările de la distanță ale celor de la Vladimirescu nu i-au dat mari emoții lui Csurka, în timp ce Avrămuțiu a făcut ravagii în cele 14 minute jucate.

Revenit după operația la nas, fostul mijlocaș al UTA-ei a reușit „dubla” în minutele de prelungire. Mai întâi a înscris din pasa perfectă a lui Prică, iar apoi a finalizat o acțiune personală, după ce a driblat și portarul. „Mă bucur pentru Remus, căci știu cât de greu i-a fost fără fotbal câteva săptămâni bune. În rest, mi-ar fi plăcut că băieții să nu rateze atât de mult și să înscrie când au ocazia. Ar fi trebuit să conducem încă din prima repriză, pentru ca apoi să riscăm serios la acel penalty. Am și întâlnit o echipă arțăgoasă, care a avut o cu totul altă atitudine față de meciul de la Felnac, e bine – însă – că am câștigat”, a menționat Dan Cuedan, tehnicianul „uniriștilor”.

Fără Cornea, Borteș, Pantea sau Ruja, „Vladi” nu a avut o putere deosebită de joc, dar chiar și așa Ovidiu Tănasă consideră că echipa sa merita un egal. „Cheia a fost la acel penalty ratat. La 1-0, altfel s-ar fi desfășurat meciul, nu cred că Sântana ar fi câștigat până la final. La 0-1 am ieșit la atac, ne-am lăsat descoperiți și așa am mai luat două goluri. Acum ne preocupă și starea de sănătate a lui Negrea, care a căzut pe cot, sperăm – totuși – să nu fie ceva grav”, a menționat managerul celor de la Glogovăț.

Formații:

Glogovăț: Ad. Ciornei – Neag, Mariș, Avram, Doboș – Blănaru, S. Popa – Danciu (62 Albulescu), R. Ardelean, Coșa – Negrea (65 Gornic).

Sântana: Csurka – Paven (38 Stanciu), Bodea, Peia, Istin – Mateiu, Marc (60 Olteanu)– Al. Ginghină, Martin (80 Avrămuțiu), Prică – Capătă (88 Pasăre).

Arbitri: Alin Bolcaș – Gabriel Hărduț, Flavius Takacs.

Observatori AJF: Marius Alexa, Ovidiu Coman.

1
0


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.