Fotbal judetean

Moisă face primul punct chiar contra colegului Maghici: Păulișana Păuliș – Frontiera Curtici 3-3





Colegi la Viitorul Arad, club specializat în creșterea copiilor și juniorilor, Dinu Maghici și Flavius Moisă s-au duelat azi din postura de antrenori ai divizionarelor patru, Păulișana Păuliș și Frontiera Curtici. Deși dorința de victoria era mare în ambele tabere, în cele din urmă, punctele s-au împărțit frățește, dar emoțiile și polemicile nu au lipsit.

Combatantele au trecut peste perioada de tatonare, iar Păulișul a avut nevoie de doar 9 minute pentru a debloca situația. D. Popa a primit un balon din aut de margine, a pătruns din partea stânga în careu și l-a învins pe Trifoi la colțul scurt. Golul de 1-1 candidează încă de pe acum la cele mai frumoase reușite ale stagiunii, atâta timp cât Gheorghieș a găsit vinclul porții italianului Gandossi cu o „torpilă” de la 22 de metri. Era minutul 26, iar următoarea fază, desfășurată în careul oaspeților, a venit cu un penalty contestat îndelung de „grăniceri”. Din genunchi, mingea i-a sărit în mână lui Gavriș, iar același D. Popa a transformat cu precizie penalty-ul.

Dar, curticenii au avut puterea să revină din nou pe tabelă și de data aceasta chiar au preluat conducerea. Hanc l-a eliberat la finalizare pe R. Varga, iar acesta a înscris de la 16 metri. Frontiera a continuat să creadă în șansa ei și, în minutul 38, se bucura din nou. Morar a pătruns pe dreapta și i-a oferit pe tavă golul de 2-3 lui L. Olariu. La revenirea de la cabine, „lanterna roșie” a reușit să mai țină doar 5 mimute de avantaj, fiindcă D. Popa avea să realizeze „tripla” din assistul perfect al lui E. Calancea.

Deși au mai fost și alte situații de ambele părți, scorul de 3-3 nu s-a mai modificat și Flavius Moisă obține primul său punct la „cârma” teamului curticean. „A fost un meci plăcut ochiului spectator, dar nu și ochiului antrenorilor. S-a jucat un fotbal frumos, dar au existat și destule erori de ambele părți, inclusiv o decizie de penalty indulgentă pentru gazde. Altfel, diferența de 7-8 locuri între cele două echipe nu s-a văzut, ba, dimpotrivă, cred că ocaziile mai mari le-am avut noi. Mai mult nu are rost să vorbesc, deocamdată acest punct nu ne ajută prea mult, poate doar la capitolul moral. Au contat și absențele (n.a. Curticiul  nu a putut conta pe Abrudan, Liga, Leva sau Ursoi), deși, din câte am văzut, nici gazdele nu au aliniat chiar cea mai bună formulă. Oricum, țin să-i doresc mult succes colegului Dinu Maghici în meciurile ce vin”, a precizat Flavius Moisă, care a contat între buturi pe veteranul Trifoi.

După eșecurile cu echipele ce au iernat pe primele două locuri în clasament, Criș și Ineu, pentru Păuliș au urmat două remize. Cel de azi puțin neașteptat, însă: „Curticiul din retur nu se aseamănă deloc cu cel din această parte a campionatului, o să vedeți că va face destule puncte. Are câțiva fotbaliști cu experiență, cel puțin la Liga 4-a și va pune probleme. E și Flavius (n.a. Moisă) acolo, un antrenor tânăr, foarte preocupat, sunt schimbați în bine. Sigur, nici noi nu am făcut un meci prea grozav, dar există și motive obiective. Ne-au lipsit mult acolo, în față, Denis Calancea și Gabor, iar Itu ar fi adus și el un plus la mijloc. Chiar și așa, am avut destule ocazii bune de a înscrie, dar ne precipităm. Avem șansa să ne facem un Paște ceva mai fericit după meciul de la Mailat, deși suntem conștienți că nu va fi deloc ușor să scoatem un rezultat bun acolo”, a declarat Dinu Maghici, tehnicianul Păulișului.

 

 

Formații:

Păuliș: Gandossi – E. Calancea, Suciu, D. Crișan, Morariu  – Pleșca, G. Pop – Asandului, Grigorean, Șt. Calancea (60 Gugeanu, 83 Ambruș) – D. Popa.

Curtici: Trifoi – Garvriș, Brozbic, O. Moisă, L. Olariu – Morar, Hanc, C. Caba, R. Varga – Gheorghieș (90 Fereștean), R. Țurcanu (30 Rancov).

Arbitri: Cristian Coroban – Flavius Drăghici, Tudor Groșan.

Observatori AJF: Corneliu Tulea, Eugen Roșu.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button