Arhivă articole

Bogoi: „Ne-am dominat adversarul, rezultat injust față de cum s-au desfășurat ostilitățile pe teren”


Pandurii Târgu Jiu și-a complicat și mai mult situația în subsolul clasamentului ligii secunde după remiza cu UTA. Gorjenii erau, oarecum, obligați să bată o formație aflată și ea în apropierea zonei „nisipurilor mișcătoare”, dar au trebuit să se mulțumească cu un singur punct.

La final, „principalul” Pandurilor era dezamăgit de rezultat și mai puțin de prestația echipei sale. „Un rezultat injust față de cum s-au desfășurat ostilitățile pe teren, dar asta este situația. Ne doream cele trei puncte, dar nu am luat decât unul, sperăm să le recuperăm în etapele ce urmează. Jocul ne arată că putem, dar rezultatele sunt puțin diferite față de prestațiile noastre. Și la acest meci, dar și la cel cu Baloteștiul”, a menționat Adrian Bogoi.

Acesta nu a fost de acord cu Ionuț Popa, care afirmase că rezultatul e, în cele din urmă, echitabil.  „UTA nu a pus o presiune pe noi, am luat un gol foarte ușor. În rest, marea majoritatea a timpului am fost la cârma jocului, am avut destule ocazii, în special pe final, când puteam să câștigăm meciul. Suntem o echipă tânără și facem multe greșeli, unele dintre ele de neimaginat la acest nivel. Nu avem nici șansă la finalizare, căci ne creăm destule situații de gol. Degeaba ne-am dominat adversarul tot meciul, rezultatul contează cel mai mult”, a adăugat fostul fundaș.

Întrebat dacă situația din clasament devine treptat una fără ieșire, tehnicianul gorjenilor a replicat: „Într-adevăr, etapele trec, dar jocul ne dă speranțe. E o luptă grea pentru salvare, ea se va da până în ultima etapă. Ne dorim să scoatem puncte din fiecare meci, sperăm să și putem cu această echipă tânără, care mai are multe de învățat”

0
2


One thought on “Bogoi: „Ne-am dominat adversarul, rezultat injust față de cum s-au desfășurat ostilitățile pe teren”

  1. Mai BOGOI, mai bine ai tace din gura ca, UTA. a fost clar dezavantajata la acest meci de catre acelasi conlocuitor din Targoviste, hai sa fim seriosi , a fost un arbitraj smecheresc in care tu Bogoi cu echipa ta din Tg. Jiu, trebuia sa ai ZORO puncte la acest meci !!!

    3

    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.