Clubul UTA anunță că numai 70 de suporteri timișoreni intră la derby, liderul galeriei poliste e ferm: „Nu există bază legală să facă asta, inclusiv Jandarmeria știe acest lucru”

Clubul UTA anunță că numai 70 de suporteri timișoreni intră la derby, liderul galeriei poliste e ferm: „Nu există bază legală să facă asta, inclusiv Jandarmeria știe acest lucru”

Cel mai încins meci de fotbal al Vestului a debutat de două zile cu așa-zisul furt al biletelor de către fanii „alb-violeți”, care își anunță prezența în număr mare, mâine, pe arena „Otto Greffner” din Șiria. Dincolo de faptul că e sigură că susținătorii timișoreni încearcă o diversiune, neexistând fir logic pentru plecarea spre Bega a sute de tichete, conducerea UTA-ei transmite azi printr-un comunicat că: ”Pentru a evita aglomerația la intrarea la meci sau preîntâmpinarea oricăror situații nedorite, clubul UTA îi invită pe toți spectatorii să vină din timp la stadionul <<Otto Greffner>>. Porțile se deschid la ora 15:30, iar spectatorii sunt rugați să aibă asupra lor act de identitate. În calitate de organizatori ai meciului, îi înștiințăm pe susținătorii clubului ASU Poli Timișoara că vom permite accesul la stadion doar celor 70 de suporteri care au beneficiat de numărul de bilete alocat conform ROAF, adică 5% din capacitatea totală a stadionului <<Otto Greffner>>, chiar dacă aceștia, prin diverse metode, au intrat în posesia unui număr mai mare de bilete decât cele alocate. Această măsură este luată pentru siguranța tuturor spectatorilor prezenți la meci”. De aici rezultă că doar spectatorii cu biletele însoțite de un buletin de Arad și 70 de „buletine” timișorene vor avea acces la meci.

Novovic: „Logic ar fi să stăm în peluza opusă galeriei UTA-ei. Dacă nu, oamenii noștri vor merge în tribună, iar de acolo fiecare răspunde”

De cealaltă parte, liderul galeriei poliste este convins că toți timișorenii cu bilete vor intra pe stadion mâine. Timișorenii pregătesc ultimele detalii ale deplasării la Șiria și nu iau în seamă comunicatul de azi al clubului UTA.  „Mergem la meci pur și simplu, cei de la UTA nu au cum să interzică accesul oamenilor ce au bilete la meci. Nu există bază legală pentru asta. I-am informat atât pe reprezentanții clubului UTA, cât și Jandarmeria, că avem peste 350 de bilete și vom veni la meci. Este strict greșeala clubului UTA. Mai departe, sunt și se pot asigura condiții, putem sta foarte bine în peluza opusă galeriei arădene. Toți suporterii timișoreni merg împreună și există soluții să stăm toți în stadion. Iar soluția este să ni se dea peluza opusă galeriei UTA-ei. Altfel, oamenii vor merge la locurile lor în tribună, iar de acolo fiecare răspunde. Și reprezentanții Jandarmeriei știu că nu pot interzice accesul oamenilor cu bilet pe stadion. De aceea, pentru motive de siguranță, ar fi bine ca toată lumea să stea grupată. Noi am anunțat din timp, de aici încolo e problema clubului UTA și problema Jandarmeriei Arad cum intrăm pe stadion și cum stăm. Sincer, nu știm exact dacă Jandarmeria din Timișoara, sau cea din Arad ne va însoți la meci, sau cum își vor împărți ele sarcinile. Tot ce știu este că avem 350 de bilete și venim organizat la meciul de mâine”, a declarat Sebastian Novovic.

Jandarmeria Timișoara se ocupă de siguranța publică, două firme de pază arădene vor avea treabă în stadion

Dacă Novovic nu știa sigur care dintre forțele de ordine îi va însoți pe fanii timișoreni la derby, totul a fost lămurit prin următorul comunicat:

”Jandarmii Grupării Mobile Timişoara asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor la meciul de fotbal ce are loc marţi, 24 aprilie a.c., începând cu ora 17.00, pe stadionul „Otto Greffner” din localitatea Şiria, judeţul Arad.

Misiunea jandarmilor timişoreni se desfăşoară în cooperare cu efective al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad, ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad. De asemenea, organizatorul competiţiei sportive asigură măsurile de ordine şi siguranţă publică, în incinta stadionului şi la punctele de control acces, cu agenți ai unei societăţi de pază.

Pentru buna desfăşurare a partidei de fotbal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, modificată şi completată prin Legea nr. 10/2012, jandarmii asigură măsurile de ordine şi siguranţă publică în zona apropiată şi imediată a arenei sportive înainte, pe timpul şi după terminarea jocului şi pe traseele de afluire/defluire. Jandarmii intervin pentru restabilirea ordinii publice, în incinta stadionului sau în afara acestuia, atunci când se constată că, în urma producerii unor acte de violenţă, este pusă în pericol viaţa sau integritatea corporală a spectatorilor, a sportivilor, a oficialilor, a personalului de ordine şi siguranţă sau a celorlalţi participanţi la competiţie.

Pentru prevenirea producerii de incidente ce pot afecta siguranţa spectatorilor, accesul pe stadion se va face începând cu ora 15:00 iar în intervalul orar 15:00 – 19:00 se interzice desfacerea băuturilor alcoolice în toate societăţile comerciale (localuri de alimentaţie publică, baruri, restaurante, etc.) din zona complexului sportiv.

Jandarmii fac cunoscut faptul că este interzisă introducerea în stadion a băuturilor alcoolice, a materialelor pe bază de amestecuri pirotehnice ori a altor obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor. Este interzisă, de asemenea, afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică.

La solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, spectatorii trebuie să prezinte documentele de acces şi, după caz, documentele de identitate. Refuzul spectatorilor de a se legitima sau furnizarea de date incorecte despre identitatea lor se sancţionează contravenţional.”

Ceea ce este ciudat este că, din câte am aflat noi, Jandarmii Grupării Mobile Timişoara au etichetat partida de mâine drept una de risc mediu și nu mare. Printre altele, potrivit legii, asta înseamnă că suporterii echipei adverse pot sta și în alte sectoare din stadion și nu doar în „țarcul” amenajat de organizatori. Așadar, timișorenii au tot dreptul să vadă meciul din orice sector al stadionului din Șiria, dacă organizatorii nu le vor permite să stea grupați într-un sector pe măsura numărului mare ce și-a anunțat prezența la meci.

Totodată, firmele de pază arădene, Elite Bodyguard și Dey, fac front comun mâine la derby-ul Vestului, anunțând că vor aloca aproximativ 100 de agenți pentru a evita dezordinea sau eventuale conflicte în interiorul arenei șiriene.

Bilete se mai vând azi și mâine

Clubul UTA Programul vânzării biletelor pentru derby-ul de marți continuă după următorul program:

Astăzi, 23 aprilie, sediul clubului (Calea Victoriei, nr. 20), până la ora 18:00

Marți, 24 aprilie, sediul clubului, orele 10:00 – 13:00 și de la ora 13 la Șiria, parcul din fața Muzeului Memorial ”Ioan Slavici și Emil Monția”

Pentru a evita aglomerația la intrarea la meci sau preîntâmpinarea oricăror situații nedorite, clubul UTA îi invită pe toți spectatorii să vină din timp la stadionul „Otto Greffner”. Porțile se deschid la ora 15,30, iar spectatorii sunt rugați să aibă asupra lor act de identitate.

Facebook Comments
0
0

6 comentarii

  1. Avatar

    Daca aia tot au cumparat calupul de bilete, 70 intra maine, 70 cu Foresta si 70 cu Ripensia Tm. Se impart si ei acum la mica intelegere.:))

    10

    0
    Răspunde
  2. Avatar

    Din moment ce suporterii lui Poli au plătit bilet trebuie lăsați să intre. La sediul clubului nu mi s-a cerut niciun fel de legitimare. Era o atmosferă mai degrabă apatică. Și dacă stăm amestecați ce o să se întâmple? La meciul de 3-4 din 2002 am stat în tribuna a doua din Timișoara și m-am bucurat la ultimul gol și nu am pățit nimic. E adevărat că eram adoleșcent. Până la urmă dacă suntem civilizați vom ști cum să ne comportăm. Dar dacă nu îi lăsăm să intre dăm dovadă de prostie. Până la urmă au plătit biletele alea, iar acum conducerea încearcă să repare din mers lucruri la care nu s-a gândit de la început. Omul poate avea până la urma buletin de Timișoara și să țină cu UTA sau invers să aibă buletin de Arad și să țină cu Poli. E 100% relevant buletinul?Pentru mine e clar că cei care organizează partida nu au habar ce înseamnă un meci UTA Poli, altfel ar arăta mai mult implicare în ceea ce fac. Între timp alții visează la meciul ăsta tot anul. Hai UTA!

    14

    0
    Răspunde
  3. Avatar

    Ar fii timpul ca cei din conducere sa renunte si sa-l lase pe altii, deja au o experinta dar vad ca merg din greseala in greseala.

    9

    1
    Răspunde
  4. Avatar

    Cred ca vor vedea meciul din gara de la Şiria sau poate ai urca jandarmi pana sus la cetate :)))) hai ca va fi interesant

    3

    2
    Răspunde
  5. Avatar

    Daca au dat bani pe bilete, și 30 de lei ca la champions league, pe un stadion sătesc, au tot dreptul să intre! E una din cele mai frumoase galerii din țară! În locul celor de la poli as refuza începerea meciului, cu orice risc și consecințe, dacă nu ar lăsa suporterii sa intre! E greșeala conducerii, trebuia să ceară buletinul când au vândut biletele nu la intrare la meci!

    10

    2
    Răspunde
  6. Avatar

    Ambele galerii sunt frumoase si puternice, o ură frumoasa. Trebuie lasati sa intre… UTA ARAD!!!

    8

    1
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.