UTA Arad

Lazea, în pielea arădeanului care întoarce armele într-un derby al Vestului: „Să câștige Poli mai ales pentru suporteri, iar UTA să se salveze!”





Din „garnitura” polistă ce o înfruntă, mâine, pe UTA fac parte și câțiva fotbaliști care au îmbrăcat în diferite perioade tricoul „alb-roșu”. Vorbim despre Bilia, Ignea, Scutaru, Coadă (la UTA II) și Lazea. Dintre aceștia, însă, doar ultimul este arădean și – probabil – va simți puțin altfel decât restul coechipierilor săi derby-ul de mâine.

Mai mult, Florin Lazea a debutat în Liga II-a chiar într-un derby cu Poli – UTA, la numai 19 ani, în tricoul „roș-alb”. Se întâmpla pe 3 septembrie 2012, arădenii smulgând remiza pe „Dan Păltinișanu” printr-un gol al lui Miron, venit cu 6 minute înainte de ultimul fluier. „De meciul debutului îți amintești toată viața, iar când mai ai ocazia să joci pentru prima dată în Liga 2-a, în tricoul echipei fanion a orașului natal, e și mai frumos. Dar, am rămas cu amintirile, acum sunt la Timișoara, iar ca și fotbalist pofesionist trebuie să-mi fac datoria la echipa la care joc. Nu e nimeni de vină că nu mai joc la Arad, eu chiar mă bucur de acest moment al carierei mele. Joc tot pentru un club de mare tradiție, cu suporteri minunați, într-un oraș frumos. De aceea, eu și colegii mei  trebuie să dăm totul pentru a onora acest tricou și a ne face fericiți suporterii. Știm că e meciul anului pentru ei, ca și cei ai UTA-ei, de altfel și am vrea să le dedicăm victoria”, spune Lazea.

Având concurență serioasă pe postul de mijlocaș central în Krausz, Ignea sau Poparadu, arădeanul de 24 de ani nu e sigur de titularizarea sa mâine. „Nu știu dacă se apela la mine, dar, personal, mi-aș dori mult să joc acest derby. Nu că aș avea ambiții personale în plus, ci doar pentru că fiecare fotbalist își dorește să fie pe teren în astfel de meciuri și să arate ceea ce poate. Sunt sigur că o să am prieteni din Arad în tribună, care vor ține cu UTA, dar asta nu mă va împiedica să dau totul pentru actuala mea echipă. Ceea ce-mi doresc este ca Poli să câștige mâine, iar UTA să se salveze până la finalul stagiunii. Ar fi absurd să-mi doresc altceva ca arădean, dar și ca și jucător al lui Poli, care și-ar dori să mai joace și la anul astfel de derby-uri. Ca să nu mai vorbesc despre dorința ca Poli și UTA să se întâlnească din nou în Liga 1, acolo unde ambele merită să fie”, a adăugat Florin Lazea.

În fine, mijlocașul arădean recunoaște că miza e mai importantă pentru „roș-albi”, dar nu și-a ascuns nici dezamăgirea legată de locul de disputare al confruntării de mâine. „UTA are mai mare nevoie de punctele puse în joc ca să-și îndeplinească noul obiectiv, pe când noi suntem mai liniștiți din acest punct de vedere. Adică, se știe că vrem să terminăm campionatul în primele 5 echipe, însă, repet, principalul nostru scop mâine este să ne facem suporterii fericiți. E puțin ciudat că orașul Arad nu are un stadion pentru UTA, pentru acest derby de tradiție, dar noi, jucătorii, trebuie să ne facem treaba indiferent de condițiile în care vom juca”, a încheiat fotbalistul arădean.

După despărțirea de UTA și până a ajunge la ASU Poli, Lazea a mai evoluat pentru Rapid, Național Sebiș, FC Hunedoara și CSM Lugoj.

„Sigur, că jucătorii plecați de la o echipă la alta vor să-i facă pe cei de la care au plecat să îi regrete. Au fost destule astfel de exemple în fotbalul mare, cu antrenori care se și interesau de astfel  jucători și mizau pe evoluțiile lor foarte bune contra fostelor formații”, e părerea lui Cristi Todea despre fotbaliștii care întorc armele împotriva fostelor formații.

4 comentarii

  1. Mai LAZEA !!! Mai bine nu declarai nimic in legatura cu acest meci,tot ii lauzi si te lauzi ca joci la Asu Timis., de parca ai juca la Real Madrid,ca, Timisoara este un oras frumos, ca, suporterii sunt extraordinari, etc. I-ai ridicat in slavi si osanale pana te-ai saturat . Pai , nu te supara, pana la urma , bine este treaba ta ce declari, dar nu este frumos din partea ta ca ARADEAN get beget ,sa declari astfel de lucruri ,laudandu-i pe timiseni si mai ales ca, iti doresti cu orice pret victoria si ca ai da totul pe teren daca ai juca !!?? Da LAZEA, iti faci treaba ca profesionist, dar , mai bine taceai din gura, ca, nu se stie cand vei reveni vreodata in orasul tau natal si ,oare cum vei fi primit de suporterii care ti-au citit declaratiile tale inoportune !?

    0
    0
  2. Si mai LAZEA , nu compara tu pe ASA. Poli. cu UTA. , niciodata, pt. ca, timisenii, in viata vietilor lor ca, club, nici intr-o suta, o mie de ani, nu va face performantele care le-a facut UTA. de-a lungul anilor !!! Stai la un loc ca, UTA. trece intradevar printr-o situatie mai dificila acuma dar fi convins ca, se va ridica incet incet si va redeveni o forta iarasi a fotbalului romanesc, si nu mai declara tampenii si lauda pe timiseni , ca, esti ARADEAN si nu este frumos din partea ta !! FORTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!! HAI BAIETII !!!

    0
    0
  3. Acum ceva vreme se lauda ce mare utist e el, un caracter 0 ca si om.

    Ca si fotbalist …. prea slab la mental sa ajunga undeva.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button