UTA Arad

Ionuț Popa: „Jucătorii au fost ambițioși, suntem aproape de a ne atinge obiectivul! Câteodată mă întreb ce au arbitrii cu noi”





UTA a câștigat pe terenul unei contracandidate directe la salvarea de la retrogradare la capătul unei partide în care a avut de suferit. Din pricina terenului, unul denivelat, lipsit de iarbă pe unele porțiuni, dar și a arbitrilor, care au dictat împotriva ei nu mai puțin de două penalty-uri.

Nici jocul echipei nu a fost prea strălucit cel puțin în prima parte, iar Ionuț Popa explică și de ce. „Am început în 4-4-2 pentru a face pressing cât mai sus la fundașii lor, pentru a-i împiedica să apeleze prea mult la mingi lungi. Dar, jocul nu a prea mers și la pauză am revenit la ceea ce știm să jucăm mai bine, 4-2-3-1, cu Marius Curtuiuș sacrificat în banda dreaptă. Am evoluat ceva mai bine, am dat și golul doi, dar am avut și alte situații. Până la urmă, a fost un meci de mare luptă, pe un teren la fel de rău ca cel de la Balotești, dar mai îngust ca acela. Băieții s-au dăruit, au fost ambițioși și au luat trei puncte importante, cu care suntem aproape de a ne atinge obiectivul. Toți și-au făcut în general bine treaba, poate cu un plus pentru Manea care cred că a câștigat toate duelurile aeriene cu Marin, care e cu un cap și jumătate mai înalt decât el”, ne-a declarat directorul tehnic al „roș-albilor”.

De când acesta și-a început cel de-al treilea său mandat pe banca UTA-ei, arădenii au fost penalizați cu nu mai puțin de șapte lovituri de la 11 metri. Bodea a apărat trei dintre ele, tot atâtea au fost goluri, iar unul dintre cele două dictate azi, a fost trimis alături de Marin. „Câteodată mă întreb ce au arbitrii cu noi, căci și azi primul penalty dat împotriva noastră nu a prea fost. Poate au aflat și arbitrii că Robi Bodea poate duce, dar, lăsând gluma la o parte, dacă ar fi marcat atunci, mai aveau câteva minute bune la dispoziție pentru a ne egala. În schimb, nouă ni s-a refuzat o lovitură de la 11 metri clară la David Popa. Bine că s-a terminat așa, dacă o batem și pe Foresta cred că putem răsufla ușurați. Oricum, campionatul nostru nu se va încheia, vom încerca să mai câștigăm și alte meciuri dacă putem”, a adăugat Popa.

FOTO: Lucian Bălăucă (darabaneni.ro)

 

3 comentarii

  1. Cum adica nu prea a fost?. E sau nu e .Mai rar antrenor sa spuna ca echipa sa a fost sanctionata corect. Poate ca nu au arbitrii ceva cu echipa , poate doar intrarile unor fundasi sunt rudimentare.

    0
    0
  2. Inteleg supararea celor de la sur.popica a gresit de multe ori fata de noi si cu fapte si cu declaratii ,dar oare noi nu gresim?santem perfecti?ovem darul sa ne scuipam intre noi si sa ii laudam pe ceilalti.oare mihalcea a fost bun?falib a fost bun ?lacatus a fost bun?barbu a fost bun?credeti ca ei tin la uta mai mult ca popica?eu nu cred.cel mai bine ar fi sa dialogati

    0
    0
  3. De tupeu este mare nevoie!Care antrenor al UTA-ei striga la arbitru:”mai Florine,ce vrei acum sa faci cu noi,concentreaza-te putin,de parca striga la Rosca!
    Asa cum spune si @lucian,prea putini cunosc fenomenul,mai ales prin ligi 2-3!.Nu exista meciuri fara cate un „fermoar”,din pacate!Unora le merge ulciorul des la apa,altii se impiedica.Vedeti cazul Chivorchian,Penescu si cel mai recent al presedintele de sindicat minier,cu 3 ani de bulau,dar cu suspendare!
    INCA ODATA!Pentru o cauza nobila,rog pe cei care au cumparat pachete de 3 bilete si nu au de gand sau timpul necesar sa fie prezenti la doua meciuri la Siria,sa returneze biletele clubului de pe Calea Victoriei, iar acesta sa le dirijeze copiilor neajutorati!Pacat sa fie aruncate sau nefolosite!
    Maxima stima si respect pentru cei care ma inteleg!
    Poate ca le vor preda si Timisorenii!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button