Arhivă articole

Vești bune pentru utiști de la București?


Dacă la Arad Marian Costea a continuat negocierile cu fotbaliștii doriți de Ionuț Popa în lotul pentru stagiunea următoare, din informațiile noastre, Alexandru Meszar și Dorin Stana au zburat la București pentru întâlniri cu oameni de afaceri dispuși să investească la UTA. Cei doi au fost fotografiați în aeroportul din Capitală chiar în această seară, sursele noastre spunându-ne că veștile ar putea fi pozitive pentru Campioana Provinciei. Se știe că, pe lângă banii veniți de la Primărie, gruparea „roș-albă” are nevoie și de bani privați, iar discuțiile de azi par să fi fost fructuoase în acest sens.

Altfel, după antrenamentele de azi, fundașul Mateciuc și mijlocașul Dedu au părăsit orașul nostru. „Nu mai contăm pe cei doi, mâine vrem să defintivăm lotul care va intra de luni în cantonament”, ne-a mărturisit team-managerul Costea.

14
4


25 thoughts on “Vești bune pentru utiști de la București?

    1. Si la o adica,te-ar deranja daca ar fi investitori din India sau China?Galatiul cu cine a luat campionatul?Nu cumva cu indienii de la Mital Steel?Sau oare ai cunoaste cate cluburi europene sunt finantate de concerne chinezesti?(nu mai vorbesc despre arabi)….
      Nu vad care ar fi problema?Bani sa vina si nu de la impostori,doar din vorbe si scrisori de bonificatie!

      20

      8
      1. Nu avem noi norocul sa vina chinezii sa investească. Măcar jumătate cât au băgat la Milan.

        11

        2
          1. Sper ca cineva acolo sus (nu baronul de Arad) sa te audă…si 10% ar fi fenomenal.

            1

            0
  1. Ciudata stirea asta, probabil e ceva important de sa deplasat Soni la Bucuresti. Daca era Codru si cu Clau te gandeau ca au mers la procesul de coruptie.

    13

    4
  2. Și Bucureștiul trebuie sa se alăture proiectului UTA.! Este anul marii uniri ! În partea optimista sperăm la primele succese care vor umple Motorul. Ne dorim apoi că o formație bine articulata să păzească pe noul NEUMAN in aplauzele a 12.000 de. oameni. Hai UTA !!

    7

    13
    1. De unde 12000 de utisti? Atâția utisti nu au fost la un meci de zeci de ani! Chiar și la derby-urile Vestului nu a fost stadionul arhiplin! Când am jucat cu poli de i-am bătut cu golul lui Laso au fost 4500 de spectatori, deși capacitatea era de 6500 de locuri! Utisti vechi nu mai vin, ori sunt scârbiți și nu accepta clona asta, ori sunt afară la muncă, ori sunt morți! Trebuie sa acceptăm că UTA de acum e o echipă mediocră, cu suporteri puțini, la nivelul Mioveniului, sau cu o medie de spectatori chiar mai scăzută, și nu doar acum când s-a jucat la Șiria, se poate verifica câți spectatori am avut pe motoru înainte de pedeapsa exilului impus de falcă! Au avut acel moment prielnic in primul an la barajul cu voluntari , când puteau să atragă lumea la stadion dar au dat cu piciorul! Timpul a trecut și i-a judecat, și pare că ne-a condamnat la mediocritate veșnică!

      30

      10
  3. Atunci de ce mai era nevoie de Costea??? Că din articol reiese că tot Meszar și cei de la UTA se preocupă să facă rost de bani…..

    6

    6
    1. pai banii nu trebuie sa ajunga la UTA? Costea este un angajat, el a vorbit dar de semnat contracte, poate doar Meszar, zic eu, nu?

      13

      6
      1. @lucian,daca esti tu….Este oare Meszar implicat in acte la UTA sau Atletico?Serios gandesti si scrii?La UTA are drept de semnatura Voinea si la Atletico,Bogdan Onet presedinte.Raporturile se dau doar la doamna Meszar!
        Al cui angajat este Costea?Pe ce post are contract de munca in organigrama de salarizare?L-o fi angajat Falca printr-un serviciu public?
        Daca acest Costea are un post inscris pe carte de munca sau contract de colaborare,din ce cauza Dragan si Voinea,umbla cu jalba in protap pe la putinii colaboratori aradeni?Pe la firma DEY-Bodyguard cam din ce cauza au cerut sa preia fraiele UTA-ei?Asa doar,din greseala?Ca se bazeaza pe Costea si pe umbrele sale din povestile cu Fat Frumos?

        3

        3
  4. Sa asteptam sa vedem ce va fi. Deocamdata Dl Meszar & Co nu se dau la o parte. Mi-e greu sa cred ca cineva „oameni importanti de afaceri” , din Bucuresti, sau de aiurea ar putea pompa bani la UTA, cita vreme Dl Meszar e fac-totum, cita vreme actuala forma de organizare a clubului UTA il favorizeaza. Logic este ca cine da bani ar vrea sa si conduca, sau…macar sa stie ce se intampla cu banii dati. Ce sa ofere UTA ? Sa dea la vanzare ( sa …amaneteze ) jucatorii de la Atletico, care ar fi in coproprietate cu UTA, ( cite 50%) ,si eventual sa ii vanda prin Atletico, cum s-a mai intamplat ? Ma tem ca doritori nu prea vor fi, caci valoarea „productiei” Atletico este in mare scadere, iar UTA nu este lasata sa aiba …juniorioi ei. Sau ofera UTA stadioane, baze de pregatire sau mai stiu eu ce ? Asa ca, nici nu putem sti, daca Dl Meszar si dl Stana nu s-au dus , la Bucuresti pentru alte tipuri de intrevederi….Deocamdata la UTA nu se vede nimic bun, s-a pierdut prosteste, golgheterul si alti jucatori si nu prea s-a pus ceva in loc. Aicea sintem ,…deocamdata.

    18

    6
  5. L-am văzut pe domnul Stana,acum 1 ora prin Gradiste! Deci e sau nu la București ?! Sau au și ajuns deja ?!

    5

    1
    1. Stirea e de ieri, iar cu avionul faci TM-Buc 45 de minute, nici nu apuca stewardul sa iti dea cafeaua sau ceaiul ca ai si aterizat. Acum e weekend, nu lucreaza nimeni 2 zile 🙂 asteptam ziua de luni sa vedem ce vesti ne aduce.

      6

      1
  6. OK,e sfârșit de săptămâna,dar nu cred ca se rezolva niște chestii așa importante in 2 ore,și apoi sa și ajungă acasă?! Doar dacă nu va fi sa fie…sau ?!

    2

    1
    1. Sau, s-au inteles telefonic de zile bune si au mers doar sa semneze actele si sa mai puna la punct unele detalii.
      Alea se pot rezolva intr-o dupamasa.

      2

      2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.