Alte sporturi

Copil – eliminat la simplu la Wimbledon, mâine debutează la dublu





Marius Copil a fost învins încă din primul tur al turneului de Grand Slam de la Wimbledon de olandezul Robin Haase. Locul 43 ATP s-a impus cu 6-7. 5-7, 6-4 și 6-7, astfel că arădeanul nu a reușit să își depășească cea mai bună performanță de pe iarba londoneză. Arădeanul a fost eliminat atât în 2016 cât și în 2017 în această fază, tot în patru seturi.

Copil nu a plecat încă de la Londra, fiind implicat și la turneul de dublu, unde va debuta miercuri, alături de grecul Stefanos Tsitsipas. Cei doi vor înfrunta cuplul braziliano-mexican Marcelo Demoliner/Santiago Gonzalez.

Pe tabloul feminin, Ana Bogdan a fost învinsă în trei seturi, 1-6, 6-3, 6-8, de iberica Lara Arruabarrena-Vecino. Așadar România a rămas cu 4 reprezentante pe tabloul feminin, după ce Irina Begu și Elena-Gabriela Ruse au părăsiseră turneul luni seară.

Un comentariu

  1. Te salut, Marius! Te urmăresc cu mare interes, mă bucur când câștigi și mă năcăjesc când pierzi. Va veni și ziua ta, sunt sigur de asta. Și Simona a avut probleme până a venit Cahil și i-a schimbat mentalul, să joace relaxată fără a mai ține cont de ce zic prietenii sau presa. Lasă-i în pace, tu joacă tenis. Are cineva dintre ei habar ce inseamnă să fii în primii 90 din lume? Să fim serioși! Te felicit pt seriozitatea ta și îți doresc succes în viitoarele turnee. Doamne ajută!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button