Fotbal judetean

Turnu a pierdut la „masa verde” meciul cu Glogovăț: „Dezamăgiți și supărați, dar cum au permis arbitrul de centru și observatorul schimbarea”?





Comisia de Disciplină din cadrul Asociației de Fotbal Arad a luat o decizie așteptată în „speța” Turnu – Glogovăț, meci din cadrul etapei a doua a Ligii a 4-a. Gazdele au câștigat pe teren cu 5-3, dar în cel de-al doilea minut de prelungire au făcut o eroare inutilă, ce au plătit-o cu trei puncte în clasament și 500 de lei amendă.

Ce s-a întâmplat mai exact? În minutul 90+2, cu consimțământul observatorului de joc, Romulus Babau și al arbitrului de centru, Flavius Neagu, Sziladi i-a lăsat locul în teren lui Bureac (nr. 17 – purtat și în stagiunea trecută în Liga 5-a), fotbalist netrecut deloc în raportul de joc. „De ani de zile de când jucăm împreună, nu am pățit așa ceva. O victorie muncită, obținută sportiv de echipa pe care o antrenez este spulberată pentru o eroare umană. La ligile inferioare verificam și cardurile adversarilor și niciodată nu se putea să uiți să pui vreunul pe foaie. Iată că la prima etapă de Liga a 4-a, delegatul nostru, Marius Vigaru, nu a trecut pe foaie a treia rezervă scrisă pe agenda mea, tot acolo unde țin și socoteala cartonașelor și tot ce ține de fiecare meci. Raul Bureac, rezerva uitată de delegat, avea toate actele în regulă. Joacă cu numărul 17 de când l-am promovat la echipă și l-am introdus pe gazon în prelungiri, când era clar că nu mai puteam scăpa victoria nici dacă am fi jucat în zece. Sigur că suntem dezamăgiți și supărați, obținusem prima victorie în noul eșalon, eram cu moralul ridicat după acel joc și acum, în ziua cu etapă intermediară, primim așa o veste. Sper să ne adunăm și să trecem peste acest necaz”, a comentat Dani Tambor.

Pe de altă parte, antrenorul-jucător al nou promovatei consideră că o mare parte din vină o au și „oficialii” AJF prezenți la partida de sâmbăta trecută. „Nu mi se pare normal faptul că jucătorul nostru de rezervă, nescris pe foaia de joc, a intrat pe teren cu girul observatorului și al arbitrului de centru. În momentul când delegatul dă bilețelul cu schimbarea observatorului de joc, acesta trebuie să verifice numerele pe foaia de joc. Cum l-a lăsat domnul Tănăsescu pe Bureac să intre pe teren? Mai mult decât atât, „centralul” trebuia să aibă și el scrise numerele jucătorilor de rezervă ca să noteze și el schimbarea. Un exemplu recent am avut la meciul de baraj pentru Liga 3-a, dintre Crișul și Bustuchin. Când Alin Mihai a vrut să intre pe teren, centralul a văzut că nu are scris numărul 15 la rezervele Crișului și nu i-a permis să intre. Deci, din moment ce noi plătim observatori și arbitri, ei nu ar trebui să vegheze la respectarea regulamentului pe timpul jocului? Domnul Tănăsescu a văzut că Raul Bureac nu era pe foaie de joc doar la vestiare, după meci. Cât despre arbitrul de centru, el se baza pe observator, nu știa nimic despre numerele care sunt pe foaie. Dacă ei au permis jucătorului să intre, parcă în sinea noastră ne întrebăm de ce să pierdem noi meciul câștigat sportiv, când ei sunt plătiți să verifice jucătorii, schimbările și numerele?”, e întrebarea lui Tambor.

Cert este că Speranța Turnu va încerca să adune rândurile după acest duș rece, iar în acest sens un rol îl are și președintele Aurel Radița, care a promis că jucătorii își vor primi prima de joc pentru succesul cu „Vladi”. Azi, nou promovata joacă la Curtici.

Altfel, Comisia de Disciplină a mai avut de judecat un caz important. Este vorba despre agresiunea măceanului Cristian Vuin asupra arbitrului Dorinel Herțeg. Fotbalistul îi aplicase o palmă „centralului” după ce primise cartonașul roșu, iar acum va sta departe de gazon nu mai puțin de 16 etape și va și achita o amendă de 800 de lei. De altfel, partida Macea – Munar nu s-a mai reluat,  scorul pauzei fiind de 3-2 pentru oaspeți.

10 comentarii

  1. totul este posibil……..oare la inceputul meciului nu se face confruntarea in prezenta delegatului echipei adverse???? sau ii numai asa asta? doar domni de la comisi pot motiva de ce impotriva arbitrului si a observatorului nu se iau masuri………….despre d-nul Herteg ce sa mai vorbim? cat de arogant si nesuportabil ii dar sa lovesti un om nu este corect. imi pare sincer rau pentru el……..dar cateodata oameni sunt oameni si mai refuleaza. stiti de ce se intampla toate astea? pt ca observatori nu dau notele care se cuvin atunci cand arbitri gresesc(ei sunt protejati) dar jucatori si antrenori care platesc pt greselile de arbitraj(de ce nu sunt protejati?) daca am deranjat cu comentul meu,imi cer sincer scuze…….nu am vrut sa lovesc in nimeni ,DAR………………unele lucruri nu se vor schimba niciodata !!!

    0
    0
    1. Probabil ca sunteti un prsedinte/delegat/antrenor de la liga 5 sau 6 pentru ca la liga 4 nu se mai face acea verificare de ceva vreme. Iar legat de arbitrii, oricat de nesuferiti ar fi , nu mi se pare normal sa se intample asa ceva pe un teren de fotbal, mai ales ca se joaca la ligi de judet unde miza este aproape 0, probabil la fel ca si baremurile de arbitraj pe care Dnul Tambor spune ca le platesc ei(ceea ce este o aberatie, pt ca din cate stiu sunt platite de catre CJ Arad) Deci pentru ce atata balamuc?!

      0
      0
      1. doar o parte din baremurile din turul campionatului s-au platit prin proiectul castigat de AJF, deci si cluburile platesc si chair plaetsc in avans la inceputul turului

        0
        0
  2. si eu ce am spus???????????? oricat de nesuferit sau de enervant este o persoana nu iti da dreptul nimeni sa lovesti un alt om.sunt legi si sunt persoane platite pentru asta. nu sunt presedinte/delegat/antrenor,sunt un simplu suporter al echipei Soimii Lipova. cat despre faptul ca Turnu a introdus un jucator care nu era trecut pe foaie………mi-am spus parerea. dar dumnevoastra sunteti cumva un arbitru,observator sau faceti parte din structuriile ajf-ului ? si spre deosebire de dumneavoastra eu mi-am scris numele……..

    0
    0
  3. bravo Vuin…merita nesuferitul ala mai multe palme, dar e bine si asa, prea il copia pe arbitru Tudor..dar si sa fi artogant cand tu esti un prostanac, e ca si cum ti-ai da autogol din foarfeca

    0
    0
    1. Exact..hai sa ne dam palme. Doar tocmai ce-am iesit din pestera, sau coboram din bananier? Altii teleporteaza deja mici particule, noi suntem in anul 6000 i e n:)) Cred ca esti genul de om ce se descalta la pres, de frica sotiei:)
      Propun la urmatoarele modificari, sa intre in sarcina arbitrului sa completeze raportul echipelor de joc, ca unii is mai incapabili. Oricum pt asta is platiti si arbitrii astia.

      0
      0
  4. Dorinele mai bine ti-ai da tu singuri palme, nu sa ajunga fotbalisti sau microbisti sa iti dea ei, sincer cred ca ai fi meritat mult mai mult decat o palma. Hai sa vedem cateva meciuri cu probleme de ale tale la Draut de acum cativa ani, la Turnu- Alunis, la Macea- Munar, la Santana- Vladimirescu…de fapt la toate ai probleme.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button