Urican, despre meciul cu UTA: „Întotdeauna meciurile dintre Arad și Timișoara au fost dificile și pline de suspans”

Pestre trei zile, UTA o va înfrunta pe Ripensia Timișoara, în cadrul etapei cu numărul patru a ligii secunde la fotbal. Ambele echipe vin după rezultate dezamăgitoare: arădenii au pierdut două puncte după o partidă plină de ratări la Brăila, în timp ce ripensiștii au cedat (2-3) în fața lui ACS Poli printr-un gol primit în cel de-al 5-lea minut de prelungire, de la ex-ul Golda.
Antrenorul timișorenilor, Ciprian Urican, îi vede pe „alb-roșii” ca favoriți la duelul de sâmbătă. „Va fi un meci foarte greu pentru noi. UTA este favorită, în primul rând pentru că joacă pe un teren pe care sunt mai obișnuiți decât noi. Am făcut un joc de pregătire, astăzi, pe sintetic contra celor de la Centrul Național de Pregătire în vederea meciului. Ionuț Popa a reușit din nou să facă o echipă competitivă în această vară și, în plus, întotdeauna meciurile dintre Arad și Timișoara au fost dificile și pline de suspans. Noi am încercat să ne recuperăm mental după frustrările înfrângerii cu ACS Poli, un joc pe care sub nici o formă nu credeam că o să îl pierdem. Dar, în fotbal există accidente și sunt ferm convins că acel meci a fost doar un accident. Sperăm ca după meciul cu UTA să fim noi cei fericiți.”
Cele două echipe se încadrează în categoria celor de mare tradiție, având în vedere cele zece titluri adunate împreună, iar tehnicianul Ripensiei speră la o atmosferă frumoasă pe „Motorul”: „Întotdeauna au fost frumoase meciurile de acest gen din punct de vedere al atmosferei, sper să fie și acum la fel. E de așteptat ca suporterii să facă spectacol, pentru că orice competiție sportivă se desfășoară în primul rând pentru ei”
Conform presei locale, echipa „roș-galbenă” e aproape să își betoneze apărarea cu două noi transferuri, dar Urican dorește să păstreze suspansul până la ora meciului: „Transferurile lui Nițu și Străuț nu s-au realizat încă, sunt doar la nivel de intenții. Nu mă pot pronunța dacă vor fi în lot sâmbătă sau nu”.
Meciul dintre UTA și Ripensia Timișoara se va disputa sâmbătă, începând cu ora 11:00, pe „Motorul”. Partida va putea fi urmărită și pe Digi Sport, Telekom Sport și Look TV.


Uricane Cipriane, sper ca, la sfarsitul meciului , eu sa ma bucur si sa ma faca fericit baietii pt. ca, echipa mea favorita UTA. sa iasa castigatoare in fata ta !!! Recunosc, ca ,nu va fi un meci usor, dar UTA. nu trebuie sa rateze victoria !!! Pe ei pe mama lor, UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTAZ UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!! Sper ca, atacantii sa isi faca datoria si sa nu mai rateze asa de mult si atentie mare la unii jucatori de-ai Ripensiei , Badauta, Ungureanu, Dumiter ,jucatori care pot fi oricand periculosi !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!
Nu sunt eu purtatorul de optimism maxim pe varf de bat,dar ceea ce exista acum cu plusurile si minusurile existente,imi da sperante mari la jocuri mai mult decat bune.Nici macar nu ma supar la un egal atunci cand vad ca UTA are nerv sau ajunge atat de usor la poarta adversa.
Daca se rezolva si procentajul de ocazii-goluri,in sens pozivitiv,chiar imi place,dar si acele nesincronizari din defensiva trebuie rezolvate cumva…Mare atentie la controlul nervilor,pentru ca se iau prea usor galbene…
Mojici ar fi cei care nu ar recunoaste sincer,ca UTA arata binisor…
Si ceva despre restul….La Stadion F.N.,este gata si acoperirea tribunei a 2-a.Deci 3 laturi acoperite pana acum.Se lucreaza zilnic cu macarale si la tribuna I-i,la traversele care vor sustine si acolo acoperisul.In mod normal,daca se doreste,in maxim 2 saptamani,va fi si acolo acoperit.Dar oricum nu vad ca in cele 2-3 luni ramase pana la al infinit termen de finalizare,sa ciocnim o cupa de sampanie!Imposibil!
Este ca si cum ai ridicat o casa „la rosu”,greul de acum incepe!
Tipic firmei Tehnodomus,si-a”scrantit glezna”,la pasajul de pe centura CET,asa ca probabil ca se vor concentra sa termine acolo cumva,termen de livrare acum din nou amanat…Noiembrie!Cica intra in penalizari mari…..
Al naibii sa fiu daca inteleg, din ce cauza nu sunt penalizari catre firma casei si la stadion?Asa,ca exercitiu de gandire????
Si UTA si Ripensia isi doresc sa fie numite, azi, „echipe de traditie”. Situatia lor nu este similara, UTA si-a schmbat relativ des identitatea ( patronatul, forma de organizare), prin alipiri, fuzionari, preluari, transformari, etc. Dar niciodata Aradul nu a fost fara continuitate, fara o anume ” forma” de UTA, care a preluat, numele si traditia fotbalistica, in Arad. La Ripensia este , cu totul, altceva. Desfiintarea vechii Ripensii ( a lui Dehelean, Bindea, Schwartz-tatal regretatului fotbalist aradean Ghita-, Kotormany, Dobay, etc) nici o entitate nu a mostenit- decenii la rand, ceea ce a fost Ripensia. In Timisoara a inceput, dupa Razboi „epoca Poli”, Ripensia a fost …pusa in vitrina istoriei. Sa vii acum sa faci o echipa, sa o numesti Ripensia, si sa spui ca mosteneste vechea Ripensie, este o prostie, stranepotii celor de atunci nu pot „dona” un nume, ca ..asa „vreau muschii lor”. Pentru mine Ripensia are legatura cu Ripensia cea Mare, cita legatura a avut Juventus Colentina cu Juventus …Torino
Da@ Cosmin!Dar daca te iei dupa aceste considerente ale tale,nu ar mai exista doar echipe din sectorul agricol Ilfov!Si nu cred ca asta vrem sa vedem!Pentru ca momentan asta avem…
Sau in fapt,ce ne explici?Ca UTA de acum este cea a lui Neuman?Sau a lui Domide si Brosi,sau a lui Coco?Pe departe ca nu ar fi..dar atat timp cat se numeste UTA,joaca in alb-rosu,este UTA mea!Punct!