UTA Arad

Păcurar: „Noi, antrenorii, aveam alte calcule în gând pentru aceste prime trei meciuri, cred că și jucătorii”





UTA are doar 4 puncte în clasament după primele trei meciuri în noul sezon de ligă secundă, o cifră sub așteptările tuturor celor din club, ținând cont și de adversarii ieșiți în cale până acum: Daco-Getica (care după victoria cu UTA a pierdut ambele meciuri), Farul și Dacia Unirea Brăila.

Cristi Păcurar a confirmat acest lucru astăzi, anticipând și o primă ședință de analiză împreună cu șefii clubului. „Noi, antrenorii, aveam alte calcule în gând pentru aceste prime trei meciuri, cred că și jucătorii. Lucrurile încep să se clarifice în clasament, iar forma și inspirația de moment din aceste prime 6-7 etape va fi importantă. Nu pot spune că după meciurile cu Ripensia și ACS Poli vom da un verdict despre sezon, dar vom trage o linie împreună cu conducerea și vom vedea ce e bun și ce mai trebuie schimbat. Prin diferite metode, de ordin tehnico-tactic, transferuri sau modificări ale antrenamentelor. E greu să spui unde te vei situa vara viitoare după doar câteva etape”, susține antrenorul secund al „roș-albilor”.

Echipa arădeană încă întâmpină probleme din punct de vedere al omogenității, dar lucrurile au progresat de la începutul sezonului. „Chindia are acel grup omogen, de aceea are 9 puncte, echipele care au schimbat foarte mult se reglează pe parcurs.  Avem și noi unele grupuri omogene, suntem legați pe compartimente sau zone de joc, dar încă nu suntem 100% din acest punct de vedere. Mai trebuie să ne și vină cel puțin un jucător, de fapt  am înțeles că problema fundașului central este în curs de rezolvare”, a adăugat Păcurar.









2 comentarii

  1. Nu doar omogenitatea este atu-ul Chindiei, ci si faptul ca echipa este croita, de mult, sa joace fotbal de constructie, tehnic,nu doar „pasa lunga si pe-a doua”, cum la UTA s-a jucat vreme lunga „E greu să spui unde te vei situa vara viitoare după doar câteva etape”, susține antrenorul secund al „roș-albilor”. Nu e chiar greu, daca stii ce ai, daca te pregatesti cu ravna , nu cu meciuri cuechipe de liga a 6-a sau a 5-a. Eu spun ca UTA ar avea echipa de mijlocul clasamentului, dar mai sus e tare greu cu ce avem, mai jos se p[oate daca nu exista sriozitate. la toate nivelele.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button