Nanu, după numirea la ACS Poli: „Nu putem promova, să fim serioși. UTA are obiectiv promovarea”

Nanu, după numirea la ACS Poli: „Nu putem promova, să fim serioși. UTA are obiectiv promovarea”

Ștefan Nanu a fost numit în această săptămână antrenor la ACS Poli Timișoara, grupare retrogradată din prima ligă și cu mari probleme financiare. Fostul jucător al Stelei și al Rapidului este al treilea antrenor care stă pe banca timișorenilor în acest sezon, după Ionel Ganea și interimarul Petre Vlătănescu.

Mai sunt multe probleme de rezolvat, sper ca pe viitor să se rezolve. Nu putem să promovăm, să fim serioși, obiectivul e menținerea în liga a doua. Aş mai avea nevoie de un fundaş dreapta, un mijlocaş stânga, de doi mijlocaşi centrali. Sper să pot să joc sistemul pe care mi-l doresc.  UTA are ca obiectiv promovarea, este o echipă experimentată, un antrenor cu experienţă, care cunoaşte bine bucătăria acestui club. Jucătorii au corespuns foarte bine la antrenamente, am numai cuvinte de laudă. Am încredere în ei că putem să câştigăm acest joc şi încercăm să facem tot posibilul să ieşim cu victorie” au fost cuvintele lui Nanu, citat de liga2.ro

Fostul utist Cristian Melinte va absenta și la meciul de sâmbătă, dar la echipa timișoreană s-a întors David Pop, nedorit de Ionel Ganea.

ACS Poli se află în acest moment pe locul 15 în clasament, cu 4 puncte după patru etape.

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.