Fotbal judetean

Meci nebun, adjudecat de echipa mai experimentată: UTA II – CS Ineu 2-3 + FOTO





Două dintre formațiile ce au stat deja în primele runde stagionale s-au duelat la o oră încă imposibilă pentru temperaturile caniculare de început de decembrie. Cu toate acestea, combatantele au făcut risipă de energie, au creat mult, iar cele 5 goluri înscrise puteau fi liniștit dublate la numărul de ocazii avute.

Prima repriză a fost alertă, cu ratări mari la ambele porți, dar cei care au reușit să puncteze au fost oaspeții. Reprofilat vârf de Cristi Sculici, Florin Teședan a izbutit „dubla” până la pauză. În minutul 25, fostul fotbalist al Crișului a beneficiat de o pasă excelentă de la Zdrențan, a scăpat singur și a înscris la colțul lung. Scorul pauzei a fost 0-2, căci același Teședan a marcat în forță, din 11 metri, după cornerul lui Ponta respins la întâmplare de fundașii lui Gaica.

După pauză, portarul Iacob spera ca paradele sale din prima repriză să rămână singurele ale meciului și nu credea că va scoate mingea din plasă de două ori. S-a jucat și mai deschis în prima parte, cu garda lăsată, Dan Mâneran exasperându-l pe Sculici prin ratările sale din poziție de unu la unu cu Creța. Ocaziile s-au răzbunat, iar Isac și-a readus echipa în joc cu un șut din careu, cu 20 de minute înainte de final. Sarabanda ratărilor a continuat până în minutul 85, când Spătaru lovește bine mingea și aduce din nou un ecart de două goluri pentru ineuani. Dar asta pentru doar 30 de secunde, pentru că Haloș a reaprins speranțele pentru arădeni marcând pentru 2-3. După ce a avut jocul în mână, ineuanii au cam tremurat în ultimele 5 minute, mai ales în cel de-al treilea minut de prelungire, când mingea a trecut prin fața porții lui Iacob, fără ca vreun utist să intervină.

S-a terminat 2-3, un rezultat apropiat de realitate, cu ineuanii care câștigă un meci după trei săptămâni. De cealaltă parte, UTA II își arată limitele cu formațiile mai experimentate, care au și la bază o pregătire fizică destul de bună.

În ciuda înfrângerii, Sandu Gaica nu scapă din priviri obiectivul juniorilor săi într-o competiție de seniori. „Un meci cu de toate, ocazii multe, mai ales ale lor. Mai rar așa un meci cu atâtea faze de joc, frumos și spectaculos pentru privitori, dar nu și pentru noi ca tehnicieni. S-a jucat cam cu garda jos. Experiența copiilor noștri din precedentul campionat de Liga 4-a ne ajută acum să facem față altfel echipelor de seniori. Credem că în astfel de jocuri cei mai talentați vor crește mai repede, ne-ar fi plăcut chiar să jucăm Liga 3-a, dar nu s-a putut. Scopul nostru și obiectivul meu personal este ca, pe lângă portarul Zamfir și deja consacratul, să zic așa, Miculescu, care a și bifat o prezență în Liga 2-a, până în vara următoare să mai facă pasul spre echipa mare alți doi-trei jucători. În rest, mai ajutăm și grupele de la Elite, le dăm jucători după cum au nevoie”, a punctat antrenorul UTA-ei II, alături de Adi Ungur.

La final, Cristi Sculici și-a exprimat nemulțumirea pentru numărul mare de situații de gol irosite. „Au fost multe faze de poartă, dar atitudinea unora lasă de dorit. În afară de victorie, nu pot aprecia altceva astăzi. Să ratăm 5 ocazii singur cu portarul e prea mult. Dacă nu ne trezim, dacă nu rezolvăm problemele pe care le avem, de toate felurile, nu știu cum va fi”, a fost comentariul realist al antrenorului Ineului.

Formații:

UTA II: Creța – Haloș, Salka, Vidican, I. Gavrilă – Isac, Hrezdac – Dumitru (46 Miculescu), Duma (53 Mohaci), Merian (89 Răzvan) – A. Gavrilă.

Ineu: Iacob – Voștinar, Karmanoczky, Fl. Berari (46 Balint), Hulbăr – Zdrențan – S. Balaci (62 Denis Mâneran), M. Ponta (46 Ciprian Berar), Fl. Spătaru, Dan Mâneran – Teședan (69 Belei).

Arbitri: Cristian Coroban – Sebastian Pantea, Flavius Dreghici.

Observatori: Marius Alexa, Ioan Hamza.

Galerie foto  UTA II – CS Ineu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button