21/10/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Gol pentru Petre în victoria naționalei mici cu Bosnia, Man și Oaidă au pus și ei umărul la pasul decisiv spre EURO 2019

România a învins cu 2-0 Bosnia-Herțegovina în partida disputată astăzi la Ovidiu, și se clasează pe primul loc în grupă cu două meciuri rămase.

Mirel Rădoi a început partida cu trei membri ai generației 1997-1998 de la Atletico în primul „11”: Adi Petre, Dennis Man și Răzvan Oaidă.

În minutul 16, chiar  Petre a înscris din apropiere după o centrare a lui Ianis Hagi din banda dreaptă. Cu puține excepții, meciul a continuat să fie la discreția „tricolorilor mici”, care și-au arătat în repetate rânduri superioritatea față de adversar.

Golul secund al României a fost opera lui Hagi, care l-a învins pe portarul Trkulja cu o execuție superbă direct din corner. Dennis Man a avut și el ocazia de a-și trece numele pe lista marcatorilor, dar șutul său din afara careului a fost blocat de goalkeeperul bosniac.

Victoria îi duce pe elevii lui Rădoi pe primul loc în grupă, la egalitate de puncte cu Bosnia, care însă are un meci în plus. Calculele calificării sunt simple: dacă România ia patru puncte din partidele de pe teren propriu cu Țara Galilor (12 octombrie, la Cluj) și Liechtenstein (16 octombrie, la Voluntari) își asigură prezența la turneul final indiferent de celelalte rezultate din grupă.

7
0
%d blogeri au apreciat: