Fotbal juniori

Viitorul a salvat cu un punct onoarea echipelor arădene în weekendul Ligii Elitelor





Echipele UTA-ei au pierdut pe linie în Liga Elitelor, iar Atletico 2005 a trebuit să se recunoască și ea învinsă la Oradea. Tot în orașul de pe Crișul Repede, însă, Viitorul a salvat cu un punct onoarea formațiilor arădene, în cadrul seriei a 12-a a Ligii Elitelor Under 15.

Progres în joc, dar primul punct se lasă așteptat

„Galben-negrii” i-au avut față în față pe cei de la Viitorul Oradea, care s-au impus cu 2-1, spre dezamăgirea antrenorului Bogdan Oneț. „Am început bine meciul, am avut o ocazie singur cu portarul și n-am înscris. După trei minute am deschis scorul pe o neatenție în apărarea lor. Pot spune că am jucat bine, puteam obține un punct sau chiar trei. Nu ne-au surprins cu nimic, deși sunt cu un an mai mari. Pe final am avut o ocazie mare, dar a respins un jucător de pe linia porții, iar cu nouă minute rămase am încasat golul de 1-2. Lăsând la o parte rezultatul, se vede că am progresat de la meci la meci, iar cel de la Oradea a fost cel mai bun de până acum, contra celei mai bune echipe din serie. Ne dorim să încheiem anul cu un rezultat pozitiv și cu un joc pe măsură”, a spus tânărul antrenor al lui Atletico, ajutat de experimentatul Francics Tisza.

Malița – Anișorac, Iurașciuc, Bokse, Balasz, Rucăreanu, Miron, N. Nagy, Pop, Pașcalău, Pavel a fost „unsprezecele” aliniat de Atletico 2005 pe malul Crișului Repede, pe parcurs mai intrând pe gazon și: Popescu, Cohuț, Mitu, Covaci, Caia și Ronai. Grupa lui Oneț și Tisza, cu un an mai mică decât restul combatantelor încă nu a mișcat deloc clasamentul în prezenta ediție a Ligii Elitelor, dar etapa viitoare pare a avea un adversar accesibil pe teren propriu, pe LPS Bihorul Oradea.

Pe muchie de cuțit pe Municipalul orădean

Viitorul și-a luat măsuri pentru Gânte, valorosul atacant al celor de la CAO Oradea, care etapa trecută înscrisese 5 goluri, la Arad, contra celor de la Atletico și în cele din urmă a scos un rezultat pozitiv pe „Municipalul” orădean. Gazdele au deschis scorul din penalty, dar Melniciuc a egalat chiar înainte de pauză, scorul de 1-1 păstrându-se până la final.

Cu 5 puncte acumulate, Viitorul e pe locul 3 în seria a 13-a, dar cu un succes în ultima rundă înainte de vacanță, contra celor de la Viitorul Oradea, poate ierna cel puțin pe poziția secundă. „Anulându-l destul de bine pe atacantul central al orădenilor, dar și al echipei naționale, am reușit să rămânem în joc până la final și chiar să trecem pe lângă victorie. Am ratat câteva contraatacuri importante, în special prin Rotar în prima parte, însă și în repriza secundă am avut ocazii importante. Cert este că am făcut un meci bun, cel puțin la nivelul echipei din Oradea, îi felicit pe băieți”, ne-a mărturisit Dinu Maghici.

Antrenorul Viitorului a contat pe: Deac – Tomuț, Clipotă, Pop, Baraghin – Borhan, Adamcsik, Vărădean (Catanzariti), Rotar – Hrimcescu (Blicking), Melniciuc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button