UTA Arad

Stoichiță i-a ținut partea prietenului Popa după ieșirea acestuia de aseară: „E acasă, pune suflet și s-a mai plâns și înainte de indolența unor jucători”





Imaginile video cu Ionuț Popa sprintând amenințător spre Norbert Janos după ultimul fluier al partidei Petrolul – UTA au fost reluate și analizate și în această dimineață la Digi Sport. Invitații lui Dan Filoti la Digi Sport Matinal, Daniel Niculae și Mihai Stoichiță și-au dat cu părarea, iar acesta din urmă chiar i-a ținut partea antrenorului „Bătrânei Doamne”.

Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal s-a arătat puțin încurcat de întrebarea moderatorului și a spus: „Îmi cereți să-mi dau cu părarea despre un prieten, care – poate – a greșit puțin aseară. Dar, îl știm cu toții pe Ionuț și cum reacționează când munca sa nu e respectată. La UTA e acasă, pune suflet, mai dă și bani, din câte a zis și vrea și rezultate. Nu știu dacă a avut ceva special cu jucătorul în cauză, doar că am citit și alte declarații ale lui dinaintea acestui meci și am văzut că s-a mai plâns de indolența unora”.

Ca și fost atacant în Liga 1 și în tricoul naționalei, Niculae nu a considerat că Norbert Janos merita certat după ratarea din minutele de prelungiri. „Nu mi s-a părut o ocazie atât de clară, încât să se facă atâta caz”, a precizat fostul rapidist.

Și, într-adevăr, prestația mijlocașului de bandă de 20 de ani nu a fost judecată doar prin prisma șutului mult alături dinaintea fluierului de final. Omul în plus al UTA-ei nu s-a simțit în unele momente și pentru că Janos sau Petra nu făceau și faza defensivă în momentul în care fundașii susțineau faza de construcție și atac.

Delegația arădeană a ajuns în jurul ore 6 de la Ploiești, cu Ionuț Popa și Norbert Janos în același autocar. Azi nu e programat niciun antrenament, urmând ca de mâine să vedem excat care va fi atitudinea oficială a antrenorului principal față de mijlocașul de 20 de ani împrumutat de la Ferencvaros.

7 comentarii

  1. Este tensiunea ridicata la UTA. In pauza de iarna se v-or pune problemele la punct. Personal am incredere in POPA IONUT.

    0
    0
      1. Ba omule se vand meciuri la nivel mondial ( cupa mondiala ) , si nu vrei sa se vanda la noi in liga 2 ? S au vandut multe si multe se vor mai vinde , nu mai tot insistati pe un subiect care e in toata lumea fotbalului in amploare.

        0
        0
  2. Eh, cum așteptați toți la colț, să dați in Popa…dar tot voi vă bateți in piepții de oțel cu victoria memorabilă de pe terenul violeților, acel 3-4….cam cum credeți, deștepților, că au fost motivați jucătorii la pauză, in vestiar? le-au citit Popa și nea Gigi ceva poezii din Eminescu, ziceți? :)))
    Aduceți voi, ăștia cu gura mare, un alt antrenor de nivelul lui, care să muncească aproape gratis, dacă de el nu sunteți mulțumiți…figuri pe voi de zici că invârtim sute de milioane, anual.

    0
    0
  3. Eu nu stiu de ce da unii oameni cu reprosuri care mai de care prin jigniri amagitoare !? Eu zic ca, este un antrenor foarte bun ,chiar daca este mai coleric, omul vrea ca, jucatorii pe care ii are la dispozitie sa joace fotbal nu sa mimeze ,de cand a venit la carma UTA.-ei,echipa joaca un fotbal placut ochiului fata de cum se juca pana sa vina el. O sa vedeti ca, daca la iarna o sa fie stabilitate financiara la UTA., o sa faca o echipa competitiva pt. a promova in liga1a pt. campionatul viitor, mai vorbim ca, asa o sa fie !!! Si apropo de jucatorul David Popa despre ratarea aceea mare cand a scapat singur cu portarul !!! Ai vazut, te-ai uitat Davide la prima repriza a meciului Fc. Arges – Clinceni ? Aceeasi faza pe care ai avut-o tu , Buhaescu de la Fc. Arges, scapa singur cu portarul in unghi in 6m dar atentie, nu trage si ii paseaza inteligent in spate la 2-3 m de el in careu coechipierului sau care marcheaza lejer golul !!! Asa trebuia sa faci si tu Davide ,ridica capul din pamant si uite-te pe teren ori poate nu ai vrut sa ii dai pasa lui Minculescu si cred ca, mai degraba nu ai vrut pt. ca pustiul ti-a facut semn sa dai pasa si tu individualist, ai tras foarte slab in portar irosindu-se o mare ocazie, pai cum mama naibi sa nu i se ridice nervii la cap lui mister POPA cand faceti dupa bunul plac pe teren. I-a lectii de la jucatorii mai in varsta daca vrei sa ajungi fotbalist !!! Ma scuzi ca te-am criticat dar criticile sunt si ele benefice uneori !!!

    0
    0
  4. Atata tot va lamentati si criticati jucatorii, dar nu realizati diferenta de implicare de la acest meci, de la care sincer nu asteptam foarte multe dupa cum a inceput , si meciul de acasa cu U Cluj( as spune eu , aceeasi UCluj !), astfel se poate trage foarte usor o concluzie: aseara nu am jucat doar pentru noi.
    Cine stie cat era diferenta dintre egal si victorie, poate ne zice Popa….
    Cine stie cunoaste…asa ca daca vreti sa fiti obiectivi, la acest meci au gresit mai multi jucatori, dar vad ca unii sunt protejati , inclusiv de voi astia care ziceti ca scrieti oviectiv.
    DESCHIDETI OCHII MAI BINE SI CITITI-L PE POPA IN ALTA CHEIE. trai baftalo

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button