UTA Arad

Bătrâna Doamnă își plânge căpitanul: s-a stins Mircea Petescu





Duminică tristă pentru Bătrâna Doamnă, care-și ia rămas bun de la unul din marii ei căpitani: s-a stins din viață Mircea Petescu. Mijlocașul de odinioară avea 76 de ani.

Petescu s-a născut pe 15 mai 1942, la Pecica. În micul orășel arădean a jucat fotbal pentru prima dată, la Progresul, apoi a trecut la CFR Arad, de unde l-a remarcat UTA. Era anul 1959. După un an trece la Poli Timișoara, unde joacă până în 1963, cu un intermezzo de jumătate de an, când a fost component al Viitorului București. În 1962 face parte din echipa de juniori a României care cucerește titlul european, sub conducerea antrenorilor Gheorghe Ola și Nicolae Dumitrescu. Din 1963 până în 1967 e la Steaua București, apoi se întoarce acasă, la UTA. Aici trăiește acele mari clipe ale fotbalului arădean: campion al României de două ori, momentul Feyenoord, primăvara europeană…

În vara lui 1973 pleacă în Olanda. Devine antrenor, absolvind școala ca șef de promoție. Mai întâi stă pe banca celor de la FC Dordrecht (a și jucat, până în 1975), NEC Nijmegen, Stormvogels Telstar Velsen, Sparta Rotterdam și Go Ahead Eagles Deventer. La Rotterdam i-a descoperit pe Danny Blind, viitorul căpitan al lui Ajax Amsterdam și pe Adri Van Tiggelen, care a făcut carieră la PSV Eindhoven. Tot la echipa din Rotterdam i-a fost elev viitorul mare antrenor Louis Van Gaal.

Devenit impresar, după Campionatul Mondial Italia ’90 e autorul transferurilor spectaculoase ale lui Gheorghe Hagi (la Real Madrid), Gică Popescu (PSV Eindhoven, apoi la Tottenham) ori Ioan Sabău (Feyenoord Rotterdam).

A coordonat o școală de fotbal din Baia Mare, postură din care a fost foarte aproape de o colaborare cu UTA, în vara lui  2003. Ultimul contact cu echipa arădeană l-a avut în februarie 2009, atunci când UTA trăia dramatic, sufocată de datorii. Atunci a participat la întrunirile care, într-un final, aveau să țină Bătrâna Doamnă în viață.

Internat într-un azil de bătrâni, după ce soţia sa a decedat în urmă cu nouă ani, Mircea Petescu era îngrijit cum se cuvine şi se afla sub tratament, întrucât suferea de Alzheimer.

Odihnească-se în pace!

Fotografie publicată în revista Feyenoord Magazine, apărută după revederea utiștilor cu olandezii, la patru decenii de la marele nostru meci.

 

9 comentarii

  1. Mircea Viorel Petescu a fost capitanul de echipa al aradenilor aproape cinci ani.
    Atunci nu se schimba capitanul in fiecare etapa
    A fost Tirlea, Bakos, a urmat Petescu apoi Brosovszky

    A venit la UTA si a ajuns in echipa nationala, din nou, dupa patru ani.
    De fapt, in meciul de la Bucuresti cu campioana mondiala, Anglia din toamna lui 1968, un ziarist indraznet a scris propunind ca acest joc sa il joace UTA.
    Au intrat doi titulari jucatori la UTA, Gornea si Petescu.
    Ma intreb si acum ce se intimpla daca in minutul 35 al acestui joc Petescu nu era accidentat si nevoit sa paraseasca terenul

    De la acest joc inainte Angelo Niculescu scria Radu Nunweiller si facea echipa

    A fost al doilea fotbalist romin cu 300 de jocuri in prima liga.
    A jucat in echipa Romaniei la JO de la Tokyo in 1964.
    De atunci Romania nu a mai participat cu o echipa de fotbal la JO.
    Au fost prezenti atunci in echipa olimpica a RPR, Petescu,Ienei,Sasu,Koszka Pircalab. fotbalisti care in cariera lor au jucat si
    la UTA Inafara de Sasu,toti au debutat cu UTA in Categoria A.
    A fost capitanul echipei nationale la singurul trofeu cistigat de aceasta pe plan european

    Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca in pace !

    0
    0
  2. Momente când alaturi de ei ne apropiam de marile scoli fotbalistice ale Europei.. Ne părăsesc idolii pe rand ,dar ne lasă mostenire amintiri de neuitat și dragostea fata de clubul cu trei litere de aur UTA. !! Dumnezeu să-l ierte. !!

    0
    0
  3. Important, de citit! As vrea sa nu mai vedem, la anul, articol gen: impas financiar la UTA sau salarii restante. Gata! Unu, la mana. Primaria Arad (aia hulita), v-a pune la dispozitie: stadion nou (platit de la bugetul local, din banii nostrii) si fond salarial de 1.500.000 (de la bugetul local, din banii nostrii). Ce inseamna asta? UTA este a Aradului, aradenilor. Stabilitate, intr-un cuvant. Doi, la mana. Avand in vedere ca avem si o cunducere manageriala, pt ca altfel ar insemna, ca avem 3 Crai (Meszar-Dragan-Gradinean) care nu produc, ci doar consuma, acestia din urma, sunt obligati, daca tot se pretind manageri competenti, sa gaseasca surse extra de finantare. La toate astea se adauga, bani din bilete si cota parte din transferuri plus pepiniera de viitor. Intr-un cuvant, pentru noul an, UTA, ar putea sa isi faca calcule, la venituri de 2.000.000 euro. Deci, un club, de liga a doua-a, care poate avea un asemenea buget si nicio sansa de promovare in liga 1, se numeste Impotent. Deci, dragi manageri, vorbesc la plural (in general pt o firma cu profit, exista un singur manager) dati-ne dovada de management competitiv in noul an, cu o promovare frumoasa. Credeti ca puteti?

    0
    0
    1. Si 3 la mana,@Mihai Bogdan,din ce cauza ar fi comentariul tau atat de important de citit?Nu este important al nimanui!…Cu toata stima,articolul era despre Mircea Petescu(sa se odihneasca in liniste si pace)!Nu cred ca era momentul oportun sa bati campii despre altceva,cel putin acum si aici!
      Din aceasta cauza,cu toate ca ma mananca degetele,te las in frustrarea ta!Nu ai inteles nimic!
      Sa te odihnesti in pace capitane!RIP Mircea Petescu!Toti,pe rand,ne vom alatura acolo sus la tine,mai devreme sau mai tarziu!Jucatori,suporteri devotati,membri galeriei!
      Se pare ca daca lumesc nu este posibil,dar acolo in RAI,garantat ca vom castiga Cupa Campionilor Raiului!Nici un dubiu!Avem jucatori mari,suporteri,galerie,chiar si defunct stadion..toate ingredientele!
      Stima MIRCEA PETESCU!Asteapta-ne putin,organizeaza pana atunci!Venim pe rand!

      0
      0
  4. Mai mereu UTA a fost în lupta ! Nu spunem în care tocmai pentru că și alții au șansa lor. Adevărat că în lupta pt. evitarea div. C nu prea a fost. Marea problema a echipei nu e promovarea, ci permanenta ei în A. Cum remarca cu obidă un suporter a petrecut mai mult în B !! Acum ,adevărat cu o baza sportivă moderna cu bani de viață liniștită altele vor fi așteptările. Să nu credem că banii fac totul. Tot priceperea omului e de baza . Nu e păcat să ai și tradiție și material uman și să dai cu piciorul la o ocupație ce făcea cândva faima orașului. ??

    0
    0
  5. Nu a petrecut mai mult in B
    a petrecut mai mult in A,inca
    Pun tuturor aceasta intrebare
    Oare nu a fost un blestem acesta ca un reputat ziarist a numit o Batrina Doamna
    In anii 80 erau doua Batrine Doamne
    eu cred ca a deranjat mult acest fapt
    La vremea respectiva
    s a gasit Solutia ca despre una sa se vorbeasca mai putin
    trebuia sa o elimine
    au reusit
    s a rupt firul atunci in 1979.

    cel care ne a parasit acum a fost trup si suflet pentru UTA.
    PETESCU dadea cu capul mai bine decit trage acum la poarta oricare din caricaturile de azi care se fac ca joaca fotbal
    pe ei ii intereseaza banii, nu sa joace fotbal
    nu stiu daca Dumitrescu si Reinhardt ar lua pe unul dintre ei in lot
    Spre deosebire de altii eu am vazut echipa UTA adevarata cu fotbalisti adevarati cu antrenori capabili
    Cititi loturile lui Dinamo,Rapid Steaua din 1969 si 1970 cititi pe urma cine juca in echipa Romaniei
    UTA a cistigat doua titluri si in editia 1971/72 a jucat in sferturi in Cupa UEFA cu 14 jucatori
    UTA trebuia si merita sa cistige al treilea titlu consecutiv
    Dar…
    nu a vrut un arbitru
    Otto Anderco din Satu Mare
    Petescu a fost un capitan adevarat
    Am fost vecin de bloc cu el
    Avea un prieten foarte bun cu care venea acasa dupa fiecare meci
    Iosif Leretter
    Ei doi au fost osul tare in perioada 1968-1972 cind UTA a fost mare
    Linga ei i au canalizat pe altii, pe un Domide pe in Poszonyi pe un Brosovszky pe care l au indrumat de la 18 ani A fost si Gornea si Axente si Mot Ilie,pe care unii ,mari panorame nu stiu nici acum cum il cheama nu stiu ca numele lui e Ilie si altii Dumitrescu Popovits ,Both sau Vidac
    Petescu a fost un capitan adevarat
    Atunci nu se schimba capitanul in fiecare joc
    Dumitrecu,antrenorul mi a spus
    Daca aveam ceva de spus il chemam pe Mircea la margine si ii spuneam

    Sunt povesti adevarate
    Dar UTA a fost mare, atunci
    Traim din ceea ce au facut ei
    Odihna vesnica,capitane !

    0
    0
  6. Domnule Meches, pe atunci aveam 11 si ceva, imi puteti spune de ce anume arbitrul Otto Anderco s-a pus in calea UTA.-ei pt. al treilea titlu de campioana ?

    0
    0
  7. pentru ca intr un joc important cu FC Arges ,de la Pitesti, a tinut pe fata cu gazdele UTA a marcat si nu a acordat golul Au mai fost si alte jocuri cind aradenii au fost impiedicati sa cistige Au mai fost si alti arbitri
    Era prea de tot ca UTA sa cistige trei campionate la rind cu 14 jucatori, cind toti jucatorii nationalei jucau la Dinamo Rapid si Steaua Printre ei mai ratacea un Anca un Ghita un Adamache un Domide un Dobrin Un Pescaru un Dembroschi dar nu Otto, desi antrenorul Dumitrescu l a propus pentru nationala.Au fost convocati si altii dar nu au jucat Altii nu au fost convocati, desi meritau. Cel mai in forma jucator din campionat inainte de mondialul din 1970 a fost Florian Dumitrescu de la UTA De ce nu a fost intre cei 22 .Se stie cine era antrenor la nationala in perioada de glorie a Aradului La cine a jucat fotbal acel antrenor si pe cine a antrenat Se stie si cine erau colaboratorii sai.
    In graba dintre jucatorii amintiti in parerea de sus am omis pe Kun II
    Ce jucator mare a fost !
    ma opresc E prea mult
    Ar fi bine ca jucatorii de atunci sa fie acum
    Dar nu se poate
    Ne parasesc unu cite unu
    Ramin amintirile, cupele si titlurile cucerite de ei cu multa sudoare si daruire.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button