Handbal

Handbalistele de la Crișul merg pentru revanșă la Baia Mare, dar și pentru a ține de locul 2 în Seria D





După mai bine de o lună de zile , timp în care reflectoarele au fost mutate pe naționala de handbal feminin participantă la „europenele” din Franța, Crișul Chișineu Criș intră din nou în arenă. În cadrul ultimei runde a sezonului regulat, divizionara secundă pregătită de Sebastian Tudor se deplasează la Baia Mare, unde dau peste o formație pe cât de tânără, pe atât de talentată.

De altfel, în prima manșă, moroșencele au produs surpriza în Sala UAV „Mihai Botez” din Arad, impunându-se cu 32-31. „Chiar dacă punctele cu echipa din Baia Mare nu se contabiliează la final, dorim să ne luăm revanșa după înfrângerea de acasă. În plus, ne dorim să ținem de locul 2  în seria noastră, dar și să ne reintrăm în ritm după o lună fără meciuri, doar cu antrenamente. Mai avem un meci în acest an pe care ținem neapărat să-l câștigăm, în primul tur al Cupei României, la Odorheiul Secuiesc. E prima participare a clubului nostru în această competiție și vrem să o onorăm, aducând – sperăm noi – o formație din Liga Florilor la Arad”, a menționat Lucreția Cășuțiu, managerul „alb-albastrelor”.

Pe lângă Jessica Snakovski, operată de ligamente în urmă cu aproape trei luni de zile, Crișul nu va conta la Baia Mare nici pe Morariu, de asemenea accidentată. Confruntarea dintre Minaur II Baia Mare și Crișul Chișineu Criș e programată luni, la ora 15.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button