UTA AradzTOP ARTICOLE

Matei, Dan, A. Iuga și Oprea nu mai fac parte din planurile UTA-ei, numărul „divorțurilor” ajunge la 9





Numărul fotbaliștilor de care UTA se desparte după prima parte a campionatului este pe cale să crească la 9. După Vădrariu, Pop, Cubleșan, Petra și Janos, alți patru jucători au fost informați că nu mai intră în planurile clubului pentru stagiunea de primăvară.

Pe undeva, nu este nicio surpriză atâta timp cât toți cei în cauză au jucat puțin în campania de toamnă și – teoretic – ar fi și în avantajul lor să-și găsească alte angajamente. Din informațiile noastre, fundașul Daniel Dan și mijlocașii Lucian Oprea, Angelo Iuga și Cristinel Matei au primit telefonic vestea că se pot reorienta din această iarnă, fiecare dintre ei urmând să-și negocieze ieșirea de la gruparea emblemă a orașului.

De altfel, Dan își luase oricum rămas bun de la colegii de echipă după meciul de la Constanța, dorind să-și canalizeze eforturile în alte domenii. Cu atât mai mult cu cât nici el nu a fost ocolit de restanțele financiare existente încă din returul campionatului trecut.

Rămâne, însă, de văzut dacă pe lista indezirabililor nu vor mai apărea unul-două nume, dar asta numai în funcție de bifarea unor achiziții pe care Ionuț Popa le are în minte și conducerea pe lista de priorități.









9 comentarii

  1. Și la Matei se vedea cum Popa vroia să-l facă fotbalist ,numai el nu vroia. !! Cu ușile deschise la echipa mare ,mulți nu au valorificat șansele. La marea schimbare ,care se vrea la echipa ,nu mai e timp de regrete. La sfârșitul acestui retur ,echipa ar trebui sa. aibe doua variante de joc penetrante și surprinzătoare ,cinci ,șase oameni noi în ,,11” de baza. Cu alte cuvinte ,greu de recunoscut și cu atât mai greu de învins. Hai UTA !!

    0
    0
    1. Enescu creierul marele fotbalist rămîne? asta fentează fotbalul un jucător mediocru foarte slab în liga a treia sint multi peste el popa in jur la asta nu vei face echipă niciodată va fi piatra ta legata de git

      0
      0
      1. nu sunt fan Enescu , insa aduti aminte cum a jucat in primele etape pana sa apara probleme cu banii….stai sa vezi in retur cum va juca fiind platit la zi…ai sa vezi !

        0
        0
        1. @utist,sa stii ca exact asta gandeam si eu…Enescu a cam pacalit UTA si pe Ionut Popa….Cred sincer ca are alta valoare,poate cu banii la zi,ar fi altfel…
          Cea mai buna?Am scapat de Oprea!Nici o treaba cu realitatea!Sunt convins ca a a avut contract per minute jucate,dar varza.Daca Mister si-a adus bolovanii,a si scapat de ei!@Pelin ar intreba?Pacat ca le mai dai si bani din urma,nemeritati..
          Nu sunt convins sigur despre despartirea de Cublesan….Imi pare rau dupa el…
          Acum macar,am emotii..adica nu avem juniori competenti?La noua regula?Atunci e bai mare!Pai ce facem cu U19 si U17?Adica ce am crescut?Doar pe Vulturar?Miculescu,Isac,Hrezdac?Ceva nu se potriveste in schema!Nu pricep nicicum!

          0
          0
  2. La fel ca d-ul Giro ,multi regretăm cazul Cublesan . Jucător care parcă moștenise. ,,spargerile ” de front ale lui Oblemenco. Tot ca el era și puțin supraponderal . Diferența. a venit că noi doream cel puțin un STRATILA în zilele lui bune . Timpul a fost dușmanul. lui Cublesan ! Avem in continuare nevoie pe dreapta de un băiat. ,bine ar fi sa fie doi ,cu abilitate și viteza de internet !!

    0
    0
    1. Exact asa d-le Ionescu Gavrila!Eu am scris cu capul(de sus),despre Cublesan,nu cu sufletul,pentru daca as fi scris din suflet,mai ramaneau la UTA maxim 6-7!Daca ar fi sa mai spun,nu inteleg nici ce s-a intamplat cu Vadrariu?Mi-au placut sincer incursiunile si centrarile sale,cornerele,apoi ba s-a oparit la talpi,ba….cine stie???Matei?I s-a mai dat o sansa,dar se pare ca soarta sa era deja pecetluita…doar criza de „personal” facand sa mai apara,cred…
      Asa cum spuneti…Cublesan era cam supraponderal,poate ca nu de 90 minute,dar avea niste ruperi de ritm deosebite…Sa-l ierte D-zeu pe Brosi,dar dansul era in parametri,inaltime-greutate?
      Stiti d-le Ionescu Gavrila,ce este dureros?Cand anumiti jucatori,refuzati sau plecati de la UTA(nici nu conteaza motivele),revin intamplator sau nu, ca adversari si fac meciuri excelente!Nici nu are rost sa enumar nume….nu mi-ar ajunge timpul si spatiul!
      Sa vedem ce urmeaza?
      Ca incheiere,va spun ca ma ingrijoreaza maxim faptul ca se cauta juniori extra-aradeni,atat timp cat inteleg si accept noul regulament…dar chiar nu avem in ograda proprie?Ma refer din pepiniera proprie comuna Atletico&UTA,aceeasi bucatarie,pentru ca ne comparam cu putinele cluburi din tara,care au rezultate la juniori, la nivel national,dar Academia Hagi,as exclude-o din start,pentru ca ei aduna tot ce pot,de peste tot!
      Ma rog,chestie de interpretare si de opinii….

      0
      0
  3. Excelent! Mare vizionar acest Popa! Mare artizan intr-ale mașinațiunilor pe banii Aradului! Ce garanții prezintă că jucătorii aduși nu vor fi la fel ca ceilalți??? Pe bani mai mulți și mai siguri! NICIUNA!
    Mare mulțumire pentru jucătorii promovați din ograda proprie! Un merit deosebit îl are conducerea prin coada de topor în persoana antrenorului secund care pentru niște mărunțiș în plus s-a făcut preș în fața lui Popa! Sa fie mândru!
    Bravos Națiune Utistă! Halal popor!

    0
    0
  4. Sincer? Îmi pare rău dar Janos!
    Enescu am încredere ca e jucătorul în jurul căruia va forma Popa Ionuț următoarea echipa.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button