Baschet

Antrenament cu public (arădean) al campioanei: FCC ICIM – Sepsi Sf. Gheorghe 54-92





Echipa antrenată de Miljan Medvedj a cedat pentru a treia oară la rând pe teren propriu, dar de această dată eșecul nu a fost o surpriză, ținând cont de faptul că a înfruntat campioana en-titre. Poate diferența de scor să fie, totuși, cam severă, dar atâta timp cât ICIM-ul nu a acoperit plecarea celor două americance cu talie, A’Lexus Harrison și Leeza Burdgess.

Trupa oaspete a fost la conducere pe tot parcursul meciului, diferența minimă fiind de un punct, la jumătatea primului sfert (10-11). Mai apoi, liderul a continuat să se distanțeze și nu a dat nici o șansă unei echipe a ICIM-ului care a și dat impresia la un moment dat că a cedat cu totul lupta.

„E încă o înfrângere, dar nu pot spune că e una dureroasă, cum au fost precedentele trei. Astăzi am jucat cu campioana en-titre, cea mai bună echipă din campionat. Pentru noi e foarte greu, suferim pe poziția de pivot, vom încerca să aducem o jucătoare, dacă nu chiar două și să jucăm mai bine până în play-off. Acum e foarte greu să ajungem pe locul patru,  asta e valoarea noastră în momentul de față”, a fost concluzia antrenorului „galben-albastrelor”, Milan Medvedj.

FCC ICIM Arad – Sepsi Sfântu Gheorghe 54-92 (16-23, 11-30, 13-18, 14-21)

Marcatoare:

ICIM: Dzombeta 16, Deura 12, Ardelean 10, Fodor 7,  Hadzovic 5, Neagu 2, Ciotir 2

Sepsi: Ghizila 22, Solopova 19, Higgins 15, Whitted 9, Kovacs 8, Părău 8, Sipos 7, Nagy 2, Demeter 2

FOTO: Ciprian Petcuț









2 comentarii

  1. Dacă tot sa dat liber la plati din bani publici ar trebui pompați mai multi bani către această echipă, una care a adus multe titluri la Arad, și ar trebui reînființată și echipa de baschet masculin ,care a adus și ea un titlu de campioană sau doua , nu mai îmi amintesc exact..chiar m-am uitat in configurația campionatului , și toate orașele din jurul nostru, sau de mărimea noastră au echipe, Timișoara, Oradea, Tg Mureș ,Cluj, Sibiu, Pitești…am urmărit pe Digi câteva meciuri, și sălile sunt pline, și jocuri spectaculoase cu jucători străini foarte buni!

    0
    0
  2. West Petrom Arad a fost de 2 ori campioana : in 2001 si in 2002.Si a pierdut 2 finale in 2000 si 2003.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button