Fotbal judetean

Brutyo și Poșta, primele întăriri ale Păulișului pentru un atac la TOP 6: „Sperăm să arătăm mai bine decât în tur și să repetăm clasarea din sezonul trecut”





Rând pe rând, prim divizionarele județene se întorc la treabă pentru o parte secundă în care miza este destul de ridicată. Campionatul nu e jucat în partea sa superioară, însă există și ambiții pentru clasări cât mai bune. Spre exemplu, Păulișana Păuliș vrea să repete performanța din stagiunea trecută, când a prins in extremis poziția a 6-a, lucru ceva mai dificil în acest an. Distanța față de locul cu pricina, ocupat de CS Ineu, este de 8 puncte, iar returul se reia exact cu disputa directă dintre cele două formații, în Podgorie.

Dacă zărăndanii sunt deja în cantonament, la Moneasa, Păulișul s-a reunit aseară. A fost un prim antrenament pe terenul plin de zăpadă din localitate, sau mai precis pe jumătatea pe care bate nocturna. „Unul dintre obiectivele noastre pe anul în curs este și acela de a  pune stâlpi de nocturnă și în partea cealaltă de teren, în așa fel încât să avem posibilitatea să jucăm și meciuri amicale seara. Totodată, conducerea clubului, sprijinită de Primărie, s-a ocupat în această vacanță cu schimbarea geamurilor și ușilor de la baza sportivă, iar când vremea o va permite se vor face și alte lucrări. Președintele Iancu e foarte preocupat de acest aspect, important pentru orice club ce se respectă”, a menționat Dinu Maghici.

Antrenorul Păulișanei și-a păstrat în mare lotul din prima jumătatea a campionatului. Există, totuși, și excepții, cum ar fi portarul Lazea și juniorul Todoran. Acesta din urma a fost „girat” de Viitorul la Ineu, dar Maghici a pus mâna pe un alt tânăr de la gruparea lui Catanzariti. Este vorba despre „închizătorul” Raul Poșta, care a mai jucat în Liga 4-a la Dorobanți și Șimand. Apoi, între buturile Păulișului revine Adrian Brutyo, plecat pentru o jumătate de an la Curtici, unde – însă – a fost mai mereu rezerva lui Trifoi. La primul antrenament al anului s-a prezentat și Gabi Pop. Mijlocașul crescut de UTA a devenit polițist de frontieră, dar va da o mână de ajutor când programul îi permite. „În pregătiri cu noi s-a mai prezentat și Georgel Forcoș, un fost jucător de Liga 3-a din Focșani, care e acum inginer și are lucrări în zona Păuliș. E mijlocaș lateral și ne-ar putea ajuta la primăvară dacă poate face față după pauza pe care a luat-o. Altfel, mai căutăm un fundaș stânga și un jucător de atac. Suntem în negocieri avansate cu ambii, sperăm să-i avem cât mai repede la pregătire”, a mai spus Maghici.

Șanse să se despartă de Păuliș are și Daniel Crișan, care are deja o înțelegere verbală cu Felnacul. „Era frumos să vină măcar la reunire și să discutăm, eventual, termenii despărțirii”, mai spune tehnicianul trupei „alb-albastre”, care va conduce câte trei antrenamente pe săptămână și mai apoi două. Adversarii din amicalele iernii sunt: UTA 2001, Pîncota, Cărani, Ghiroda și Felnac.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button