Arhivă articole

ianuarie 2019
L Ma Mi J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Pe urmele vărului Strătilă! Moisin a împrumutat numărul, locul în bandă și tupeul pozitiv al fostului utist: „Am venit să mă impun și să-mi fac treaba cât mai bine!”



Atâta timp cât a îmbrăcat tricoul Campioanei Provinciei, cu care promovat în Liga a 2-a și a participat la două baraje de promovare în Liga 1, Sorin Strătilă a fost printre cei mai apreciați utiști. Fotbalistul de bandă de 32 de ani s-a întors acasă, a jucat la ACS SR Municipal Brașov, iar acum a trecut la Cetate Râșnov, dar se gândește încă la UTA.

Aflând că talentatul său văr e nevoit să se întoarcă în țară, l-a direcționat spre echipa emblemă a Aradului. Alen Moisin împlinește pe 16 februarie 17 ani și le-a lăsat o impresie bună tehnicienilor arădeni încă de la primele antrenamente. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care, în returul cu Szegedul, tânăra „aripă” a fost titularizată chiar în banda dreaptă, acolo unde „senator de drept” a fost chiar vărul său. Scurta poveste despre trecutul recent în fotbalul din Albion a relatat-o chiar Moisin: „M-am mutat acum trei ani în Anglia, unde am început de jos. Am jucat un an de zile la la o echipă mică și apoi am primit o invitație de la Academia celor de la Manchester City pentru a participa la un trial și mai apoi la un meci amical de-al lor. Au decis să mă țină un an de zile acolo, doar că nu am semnat cu ei fiindcă nu se puteau integra în regula de fair-play financiar dată de UEFA. În schimb, următoarea mea echipă din Anglia, FC Burry, mi-a făcut un contract și am apucat să joc în liga a treia”.

La primul său meci în tricoul „roș-alb”, tânărul fotbalist a purtat chiar numărul 18, deținut de Sorin Strătilă. „Puțin vinovat, ca să zic așa, a fost magazonierul Romi. El mi-a dat tricoul cu numărul purtat de vărul meu, sper să-mi poarte noroc. Într-adevăr, prima persoană cu care am vorbit despre revenirea mea în țară a fost Sorin Strătilă. El mi-a spus că UTA e o rampă foarte bună de lansare pentru copii și juniori, am decis să-l ascult și azi sunt la Arad. Am venit să mă impun și să joc cât mai mult în Liga 2-a. Sper să mă obișnuiesc rapid cu tot colectivul, băieții sunt foarte de treabă, m-au primit bine, vorbim mult, grupul e unit și frumos. Mai departe, dacă domnul profesor, decide să apeleze la mine, vreau să-mi fac treaba cât mai bine”, a adăugat Moisin, care face din forță, viteză și tehnică principalele sale calități.

Cel mai probabil, Alen Moisin va semna un contract cu UTA, dar pentru asta e nevoie și de prezența mamei sale, care e așteptată la Arad. Ca mijlocaș de bandă dreapta sau stânga, Moisin îi are concurenți pe Stahl, Costin, Merian sau Kanda, cu mențiunea că fostul fotbalist al Dunării Călărași are ca și asigurat de pe acum un tricou de titular.

10
2

3 comentarii la articolul: “Pe urmele vărului Strătilă! Moisin a împrumutat numărul, locul în bandă și tupeul pozitiv al fostului utist: „Am venit să mă impun și să-mi fac treaba cât mai bine!”

  1. Daca nu as fi realist,mai ca as spune…inapoi Stratila…Adevarul este ca ii datoram multe,ca joc,ca servant….Pacat ca o cam deraiase….A cam luat-o pe ulei..Devenise deja sablon,il cunosteau adversarii…una pe dreapta,doua pe stanga,tipic cunoscut…Marea problema devenise cand s-a inhaitat cu elefantii lui Mihalcea,posibil luat de val.SS-ul nu era asa,inainte…
    Ca ce s-a intamplat la ziua lui Ciuca???Dupa Luceafarul?Nu doresc sa dezgrop mortii,dar evenimentul era programat,ba chiar au fost atatati.Si pe cand era cheful in toi,asteptand tortul si bateriile de vin multiple,a sunat acel telefon,in noapte,se stie si cine….spre Codru….Cine era cel mai „parfumat”?Din pacate SS-ul,gura in coarda.Poate ca daca nu ar fi jignit,era altfel…..Exact bun motivul…
    A platit baiatul.Pe merit.Buba cocea cam demult si s-a spart!
    Daca acum,Moisin,este intr-adevar consiliat si directionat ca recomandare spre UTA de catre SS-ul si daca se repliaza pe cerinte….inseamna ca exista anumite regrete din partea lui Stratila….Pacat.Eu l-am regretat….
    Sper ca SS-ul sa ii sopteasca lui Moisin si aceste aspecte….Sa-l copieze doar in bune….Nu exista fotbalisti perfecti,fara vicii,dar depinde si cum o fac…si pe unde….
    Moisin,va trebui sa treaca si peste alte aspecte,sa lase totul in urma,dar va putea.Este tanar!Mult succes.Reset si la treaba.

    3

    1
  2. Nu consider ca nr 18 iti va purta noroc, nu nr de pe tricou joaca… ci mai degrabă e o responsabilitate în plus. Dar ai toate șansele să reușești. Mult succes!

    2

    1

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.