Arhivă articole

februarie 2019
L Ma Mi J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728  

Cermeiul s-a impus la Periam, în penultimul meci de verificare al iernii



Cu zece zile înaintea primului meci oficial al anului, cel de la Reșița, cu o echipă ce mai speră la promovarea în eșalonul doi, Lunca Teuz Cermei s-a impus în județul Timiș. „Sămădăii” au fost oaspeții celor de la Avântul Periam, ce ocupă locul 6 în primul eșalon județean al vecinilor de la sud, iar tabela s-a oprit la 1-3. Cu toate că oaspeții au avut și alte ocazii clare pe lângă goluri, în special prin Deta, Bulza și Vlad.

Capătă a înscris până la pauză, cu capul, din centrarea lui Mager, dar gazdele au egalat imediat la reluare. Apoi, Matiș a fost la locul potrivit la o respingere greșită a unui fundaș advers, pentru ca apoi Gruiescu să înscrie golul amicalului din această după-amiază. Mijlocașul împrumutat de la UTA a primit o pasă peste apărare de la Ciubotariu și l-a învins pe goal-keeperul timișan cu o scăriță de efect. „Teren  și vreme bună, adversar peste media celor din Liga 4-a Arad, ne-a prins foarte bine acest penultim test. I-am menajat pe Vezan și Prună care au mici probleme medicale, sper – însă – să-i am la dispoziție sâmbătă, la Becicherecu Mic. Vom susține o ultimă repetiție cu echipa care, în proporție de 90%, va fi utilizată și la Reșița. Nu numai azi, ci și în celelalte partide amicale ne-am mișcat destul de bine, scorurile, chiar dacă în mare parte au fost pozitive, au contat mai puțin. Mai avem câteva antrenamente să mai facem ultimele reglaje și să pregătim cât se poate de serios primul meci al returului”, spune Radu Anca.

Antrenorul cermeianilor a utilizat câte o formulă de joc de repriză și anume: Gârlea – Polgar, Rogojan, Nistor, Sabău – Ciubotariu – Mager, Mihuța, Iuga, Vlad – Capătă, respectiv: Stănilă – Mager, Varga, Dolga, Vlad – Gruiescu,  Mihuța, A. Iuga (67 Ciubotariu), Deta – Matiș, Bulza.

2
1

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.