UTA Arad

El Hasni ratează meciul cu Petrolul, Manea și-ar putea relua locul în centrul defensivei; Revine Kanda?





Ultimele 180 de minute stagionale în eșalonul secund al fotbalului românesc o găsesc pe UTA în afara luptei la vârf sau în subsol. Asta nu înseamnă că „roș-albii” nu vor să termine cu capul sus campionatul, căci – până la urmă – și ultima impresie contează. Cu atât mai mult cu cât adversarul la ultima apariție în fața fanilor este unul de calibru, o altă fostă campioană a României, ce se află încă în cursa pentru locul de baraj. Petrolul a bătut-o, aseară, pe ACS Poli cu golul lui Arnăutu și e susținătoarea Snagovului, la Cluj, în ultima partidă a rundei cu numărul 36.

Dar, indiferent de ceea ce se va întâmpla în această seară (începând cu ora 20,30) pe „Cluj Arena”, „lupii galbeni” nu au decât varianta victoriei duminică, pe „Motorul”. Și, cel puțin acasă, arădenii au cam pus probleme echipelor din frunte, cu excepția lui U. Cluj. Clinceniul a câștigat la limită prin execuția de excepție a lui Barbu, dar Snagovul a fost detronată din fotoliul de lider chiar pe Mureș, iar Chindia trebuie să-i mulțumească lui Bodea pentru punctul smuls.

Așadar, „Bătrâna Doamnă” strânge rândurile pentru vizita echipei lui Mulțescu, iar conducerea e pregătită să suplimenteze prima de joc obișnuită pe teren propriu. În plus, mai există și miza deblocării rapidă a salariilor, mai ales că pe data de 25 mai, Rus et. comp. ar trebui să treacă din nou pe la casierie. Trei puncte au fost făcute cu Bacăul, dar mai e nevoie de alte trei pentru ca pedeapsa după eșecul din derby-ul cu ASU Poli să-și piardă efectul.

Până una alta, Cristi Păcurar își numără „piesele”, iar veștile din infirmerie sunt aceleași: Miculescu, Stahl și Coulibaly (aflat deja în Franța, la tratament) nu vor putea juca duminică. În această seară, la primul antrenament al săptămânii ar putea participa și Bodo Kanda. Conform „secundului” utist, mijlocașul de bandă își ceruse scuze după ieșirile de pe „Cluj Arena” încă de la începutul săptămânii trecute, dar a rămas la echipa a doua și fiindcă acuzase ceva probleme medicale. Acum este mai bine și ar putea fi reintegrat în lot pentru jocul de la finalul săptămânii.

Dintre titularii ultimelor runde va exista, totuși, o absență certă. Vorbim despre fundașul Oaulid El Hasni care a luat, la Pitești, „galbenul” ce-l suspendată pentru confruntarea cu Petrolul. Cel mai probabil, locul din centrul defensivei, alături de Șeroni, va fi ocupat de Alex Manea. Puternicul fotbalist și-a ispășit etapa de suspendare și va dori din nou să joace, deși e la jumătate din capacitate după lunga absență cauzată de operația de refacere a ligamentelor încrucișate.

UTA – Petrolul, din cadrul etapei a 37-a a Ligii a 2-a, va avea loc duminică, 26 mai, pe arena „Motorul” din Aradul Nou.









4 comentarii

  1. Petrolul o ,,,încurca ”’ acasă cu ACS Poli !! Noroc că evolua ca o jumătate de echipa. cei din Timiș și motivați de antrenor Iată că se poate și fără bani sau inutile. rugăminți. Ne mai uitam și pe la alții și vedem implicare pina la sfârșit. Toată lumea. așteaptă noul antrenor ,care sperăm să nu închidă ochii la lipsa de valoare sau și mai grav ,să-i deschidă la presiuni . Mai e puțin. !

    0
    0
  2. Daca Pacurar este corect Oroian, Hrezdac si Gavrila o sa fie titulari! Trebuie sa joace si ei meciuri tari ca altfel in urmatorul sezon cand jucam la echipe tari si ei o sa fie jucatori de baza ce o sa faca??? Daca iar primesc o sansa de titular Kanda, Popa si Matei plec acasa in minutul 10. PS: sa primeasca o sansa si un fundas central sau un portar de la juniori….

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button