26/10/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Absențele au cântărit greu la VI-FE, zărăndanii încheie pozitiv sezonul: CS Ineu – Victoria Felnac 3-1

Chiar dacă nu mai aveau o miză reală de clasament, Ineul și Felnacul își doreau foarte mult să termine pozitiv campionatul. Gazdele, pentru rămăseseră cam datoare după parcursul din retur, iar VI-FE fiindcă își dorea să confirme forma bună din stagiunea de primăvară, cu doar două eșecuri, contra campioanei Pecica și cel din urmă cu două săptămâni, contra celor de la Socodor.

Formația lui Ciba era și mai odihnită, fiindcă a avut rundă liberă weekendul trecut, dar – probabil – a și pierdut din concentrare cu această ocazie. Astfel, golul de 1-0 a venit repede și, în general, defensiva oaspete s-a cam clătinat în absența lui V. Fritea și Șiclovan, pentru ca lipsa R. Fritea și S. Măgulean să conteze pe faza de construcție și finalizare. Oricum, meciul a fost deschis, ambele combatante s-au cam jucat cu ocaziile, iar punctele au rămăs în cele din urmă în posesia echipei mai pragmatice.

Cum s-au marcat golurile:

1-0 (min. 7): Corner de pe stânga, Dan Mâneran a centrat și Karmanoczky a marcat cu capul de la colțul lung

1-1 (min. 57): Centrare de pe stânga Gyebnar și Gabor egalează cu o lovitură de cap

2-1 (min.70): Spătaru șutează frumos de la 25 de metri direct în vinclul porții lui Șoltesz

3-1 (min. 86): Balaci a tras din întoarcere, cu exteriorul, din numai 7 metri și a stabilit scorul final: 3-1.

Victoria de astăzi o fixează pe CS Ineu pe poziția a 10-a, peste Șimand în clasamentul final al Ligii a 4-a. „Am vrut să terminăm cu un joc bun, cu o victorie, în mare parte am reușit. Am avut câteva ocazii pe lângă goluri, dar le-am tratat superficial anumite situații. Continuăm pregătirile încă vreo două săptămâni, iar eu aștept să se finalizeze discuțiile dintre conducători pentru a vedea ce voi face mai departe”, a punctat Cristian Sculici, dând de înțeles că ar și putea să renunțe la postul de antrenor al trupei din Țara Zărandului.

Felnacul și-a atins cu vârf și îndesat ținta pentru semi-retur. A depășit-o pe Săvârșin în clasament și mai ales a creat un nucleu important de jucători pentru la anul. „Am avut vreo trei ocazii bune în prima repriză, la una dintre ele băieții mei chiar ziceau că a intrat mingea în poartă, dar tușierul nu a văzut. După pauză, am controlat jocul, Plujar a avut o ocazie imensă, de singur cu portarul. Dacă marcam atunci altfel ar fi decurs lucrurile spre final. Ne-au și lipsit patru jucători de bază, Vali Fritea și Măgulean suspendați, Răzvan Fritea, la serviciu, iar Șiclovan este naș. Pe undeva, mă temeam de acest meci, cu toate că nu doream să pierem azi. Ineul este o echipă bunicică, dar fără experință, noi dacă eram la jumătate din ceea ce am jucat în acest retur, scoteam un rezultat pozitiv. Ne-am adunat greu, era ultima etapă, azi au avut ocazia să joace și dintre localnici, care nu au demonstrat mare lucru. Vom mai face o întâlnire pe 10 iunie, o mișcare, o masă și vom discuta despre viitor, transferuri și plecări”, a punctat și Lucian Ciba, tehnicianul „alb-roșiilor”.

Formații:

Ineu: Bâtea (46 Miclean) – Zdrențan, Karmanoczky, Șerban, Hulbăr – Ciurdaru (76 Jurj) – S. Balaci (86 Florea), Belei, Spătaru, Țica (46 Todoran) – Dan Mâneran

Felnac: Soltesz (56 Nichici) – Sîrbu, D. Crișan, Vidac,  Gyebnar – Baroti (66 Leuca), S. Bogdan – D.Popa (46 Plujar), Maxim, Trifan – C. Gabor

Arbitri: Cătălin Iova, Lucian Berariu, Remus Naghi

Observatori AJF: Romulus Tănăsescu, Gheorghe Sfăt

0
0
%d blogeri au apreciat: