25/10/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Fundașii „roș-negrilor” au întors reușitele de excepție ale lui Ardelean: CS Glogovăț – Unirea Sântana 2-3

Cel mai echilibrat meci al serii ce a pus capăt stagiunii 2018-2019 a Ligii a IV-a Arad s-a disputat lângă Arad, la Vladimirescu. Ambele formații doreau să încheie pozitiv stagiunea, mai ales că au rămas puțin datoare. Gazdele pierduseră ultimele două partide, în timp ce „roș-negrii” sperau ca distanța față de campioana Pecica (-14 puncte) să nu fie atât de mare, dar și sperau la un parcurs mai lung în Cupă.

După cum avea să înceapă partida, se părea că amfitrionii nu vor avea probleme să se impună. Trupa lui Dehelean a avut 2-0 pe tabelă încă din minutul 9, după „dubla” frumoasă a lui Renato Ardelean. Mai întâi, fratele lui Dennis Man a scăpat în careu, a trimis „după țigări” portarul și fundașul din fața făcându-se că trage cu dreptul și a marcat inteligent cu celălalt picior. Două minute mai târziu, același Ardelean a primit un balon în dreapta, la 2 metri de linia de aut și a trimis spectaculos cu stângul în vinclul de la colțul lung al porții adverse.

Dar, „uniriștii” nu s-au descurajat și profitând de retragerea prematură pe poziții defensive ale adversarilor au restabilit egalitatea până în minutul 34. După un sfert de oră, Stanciu l-a angajat în careu pe Toader și acesta l-a învins pe Vîrtaci din două încercări. Apoi, cei din Vladi s-au apărat greșit la o fază fixă, punând oameni în zid și pe linia porții, dar uitând de Tomuț, care a reluat cu capul în poartă din centrarea lui Prică.

Apoi, s-a jucat pe contre, cu ocazii de ambele părți cei de la Glogovăț cerând și un penalty la împingea în careu a lui Pantea. În partea secundă, pregătirea fizică superioară a viceliderului a ieșit la iveală și insistențe ofensive le-au răsplătite cu golul de 2-3. R. Popa a centrat din stânga, Tomuț a reluat în blocaj, mingea a ajuns cu ceva noroc la De Palma, care a înscris din numai 2 metri. Coșa a avut o situație bună de a egala chiar în ultimul minut, dar a întârziat finalizarea din poziție de unu la unu cu Iacob și a fost blocat.

Glogovățul termină pe locul 9 cel de-al patrulea sezon în primul eșalon județean, dar antrenorul echipei spera la mai mult. „Chiar le-am spus băieților că am cam compromis munca de un an cu rezultatele ultimelor etape. La câte absențe am avut astăzi, adică Ciornei, Ruja, Borteș, Mariș, Stavila, Țigan și Diarra, era greu să ținem piept unei echipe mai bine pregătită din punct de vedere fizic. Și, cu toate astea, am condus 2-0, iar la 2-2 am avut un penalty cât casa, iar golul de 3 puncte al adversarilor a venit după un henț în atac. Arbitrajul a fost, de altfel, modest, fără personalitate și asumarea unor decizii clare”, a spus Călin Dehelean, care va continua pe banca celor de la Glogovăț pentru al 7-lea sezon la rând.

Vicecampioana încheie la -14 puncte de Progresul Pecica, după un succes semnat de fundașii săi Toader și De Palma, plus „închizătorul” provenit din apărător, Tomuț. „Chiar dacă echipa gazdă ne-a condus la un moment dat cu 2-0, după aspectul general al jocului cred că victoria noastră e pe deplin meritată. Am dominat destul de clar meciul și, pe lângă goluri, ne-am mai creat și alte ocazii. Echipa a încheiat în obiectiv, locurile 1-3, însă ne-ar fi plăcut să nu fim atât de departe de Pecica, formație pe care o felicităm și-i urăm baftă la baraj. Rămânem la părerea că unele transferuri nereușite în iarnă au contat la parcursul cu oscilații din această primăvară. La anul vrem să arătăm mult mai bine”, susține Marius Bătrân, președintele Unirii.

Formații:

Glogovăț: P. Vîrtaci – Neag, S. Popa, E. Pantea, L. Avram – Coșa, Kocsis, Doboș, A. Gornic – R. Ardelean – C. Negrea

Sântana: Iacob – Toader (89 Politic), De Palma, Paven, Istin – Tomuț (78 D. Morariu), Bodea – Parlapan, Martin (90 Kosma), Prică (71 R. Popa) – Stanciu.

Arbitri: Sorin Saladea – Andrei Pîslaru, Cristian Takacs. Observatori AJF: Corneliu Tiulea, Iosif Lovas

0
0
%d blogeri au apreciat: