UTA Arad

Oprește Stancu tradiția fundașilor stânga juniori la UTA? „Vreau să mă pregătesc cât mai bine, iar Mister va decide dacă voi juca sau nu”

De la promovarea în Liga 2-a, UTA cam a optat pentru juniori pentru banda stângă a defensivei. Bogdan Burlă și Paul Copaci au fost fotbaliștii care au bifat cele mai multe minute, însă Iulius Dinculescu sau Ionuț Gavrilă au răspuns și ei prezent.

Laszlo Balint pare să prefere un fundaș stânga ceva mai experimentat și a apelat la Bogdan Stancu: „Corespunde profilului dorit de noi, suntem convinși că se va integra foarte rapid și în proiectul de la Arad”.

Alexandru Bogdan Stancu e născut pe 4 martie 1994 și s-a remarcat la FC Snagov (fostă în Liga 2), Voinţa Snagov şi Sportul Snagov (inclusiv când echipa se numea Metalul Reşiţa, dar se mutase la Ghermăneşti, sat din comuna Snagov), dar, pentru scurte perioade, şi la CS Afumaţi şi Dunărea Călăraşi. „Vreau să mă pregătesc cât mai bine, iar Mister va decide dacă voi juca sau nu. Dacă voi intra pe teren, voi da totul, asta e clar. Știu că UTA este un club cu tradiție, are suporteri frumoși și se dorește performanță. Sigur, e important că și Mister a ales UTA, dar, la rândul meu, am ales sa vin aici pentru că vreau să fac performanță”, a punctat Stancu.

Comentarii Facebook

6
0

Un comentariu

  1. voi nici acum nu vrdeti ca sefii clubului au dat echipa lui bodan apostu sasi promoveze jucatorii nau reusit cu cei pe care iau avut gen iuga copaci si restu si acum vedeti vreun aradean la transferuri….???

    1

    7

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close