Glorii arădene

Mari jucători a adus Baronul! Amintirile lui Nicolae Șoliu, prezent în curtea ITA-ei chiar când a început cea mai frumoasă poveste a Aradului





– Copile, când iei tricoul ITA-ei pe tine, trebuie să îl respecți!

A fost prima lecție pe care antrenorii Petre Steinbach (în dreapta fotografiei) și Francisc Dvorzsak le-au transmis-o copiilor care se prezentaseră la selecția echipei de ”pitici” din 1945. O sumedienie de puști se strânseseră la terenul din incinta fabricii, cel ”mare” încă nu era gata. Două echipe, o minge, și a început joaca. După jumătate de oră, Steinbach a oprit meciul și i-a indicat pe cei reținuți. Printre ei, Nicolae Șoliu (foto, sus, al cincilea din dreapta, rândul de jos). Împlinise 10 ani pe 25 iulie. Cu el povestim astăzi despre încântătoarele timpuri ale începuturilor marii echipe create de baronul Francisc Neuman.

”S-au făcut 8 echipe de copii – Lăcătușerie, Vopsitorie, Țesătorie, Filatură, după cum erau secțiile din Fabrică. Am început să jucăm în Campionatul Uzinal, am ieșit campion cu echipa Filatura – Țesătura, cu care ne-au introdus în Campionatul Județean Arad”, povestește Șoliu, care trecuse testul împreună cu un alt viitor fotbalist important al Aradului, Mircea Izghireanu.

Parfumul splendid al acelor ani îi fusese oferit Bătrânei Doamne de Baronul Francisc Neuman. Interlocutorul nostru ne poartă înapoi în timp și ne oferă cadre fantastice: ”Baronul venea la antrenamente într-un costum alb, era prezent la toate, grozav îi plăcea! Făcea pariu cu portarul Marki la lovituri de la 11 metri. Când Marki prindea mingea, le striga colegilor – Gata, băieți, am prins mingea, după antrenament avem șampanie! Avea grijă și de echipele noastre, cele mici. După fiecare campionat eram chemați la Căminul de Copii (Grădinița), era o terasă acolo, unde, prin antrenori, ne trimitea cadouri”.

Amintirea marii campioane arădene e parcă mai strălucitoare acum, după atâtea decenii. Fiecare nume din rândurile următoare e pronunțat cu respect și mândrie de Nicolae Șoliu ”Era echipă mare la UTA, erau Marki și Justin portari, apărători erau Vass, Meszaros și Lorant ultimii doi din Naționala Ungariei, la mijloc jucau Petschovsky cu Reinhardt, iar în atac Kovacs Adalbert, Nicșa, Bonyhadi, dr. Stiebinger, Toth III, Mercea. Așa echipă era încât Dumitrescu era rezervă, deși juca în Naționala României. ITA bătea pe Carmen, pe toți…

Erau băieți buni toți din echipă, iar când aveam bucuria să facem antrenamente cu echipa mare, erau așa de plăcute că erai mai odihnit după decât înainte!”, e descrierea atmosferei ce-i înconjura pe roș-albi.

FOTO: Șoliu (sus, al patrulea din dreapta), în echipa de tineret a UTA-ei, anul 1952.

Mai zăbovim câteva clipe în acea perioadă și vorbim despre câțiva dintre eroii de atunci.

Stiebinger. ”L-am prins la UTA, a fost o tragedie mare când a murit așa tânăr, la 26 de ani. Era un jucător excepțional, un tehnician total, se lipea mingea de dânsul. Îi punea mingile pe tavă lui Bonyhadi, cum a făcut mai târziu Ilie Don pentru Vaczi”.

Bonyhadi. ”Avea viteza de reacție fantastică, deși era greu’. Era total pe 10-20 de metri, așa trecea de toți adversarii”.

Petschovsky. ”Extraordinar. Cu el am și o amintire amuzantă, de când era la Steaua. A venit pentru un meci de pregătire la Arad, pe stadionul Vagonul, la Pădurice. Era zăpadă până la glezne, i-am pus o talpă la un moment dat. S-a ridicat și mi-a trimis un șpiț în fund de nu m-am văzut! Am greșit. Dar am avut o relație bună, mergeam cu Dușan Radin la el acasă, pe malul Mureșului, unde stătea și Mercea, băiat a-ntâia și el!, și discutam foarte mult”.

Câte ceva și despre antrenori. ”Domnul Steinbach știa meseria foarte bine. După ce a trecut la echipa întâi, am continuat cu domnul Dvorzsak, mai venea și Reinhardt să îl ajute. Feri-bacsi cel puțin ca și pe copilul lui m-a iubit. Ne controla înainte de meciuri, să fim acasă, și era iubit de noi toți”.

Concluzia e edificatoare. ”Toți erau buni. Toth III avea viteză, șuturi cu stângul. Lorant era voinic, puternic… Reinhardt era foarte prietenos, ca Farmati…Dar toți erau de treabă. Mari jucători a adus Baronul, echipă mare. Ah, ce echipă bună, ce joc făcea!”

FOTO: Selecționata Aradului, câștigătoare a Cupei Orașelor, în 1953. Nicolae Șoliu e sus, al patrulea din stânga. Al doilea din același rând e Emerich Jenei.

Nicolae Șoliu a urcat toate treptele la UTA, de la ”pitici” la ”tineret”. A simțit și aerul primei echipe. ”Ne rețineau pentru meciurile amicale pe unul-doi de la tineret. După un meci de campionat la Târgu Mureș, a doua zi era programat un amical la Reghin. Braun era antrenor. Eu și Jenei, pe drum, mergând de la hotel, am întâlnit un cetățean crescător de porumbei. M-am pierdut cu timpul. Când am ajuns, echipă deja era la masă, se servise supa. Cibi Braun a fost categoric, l-a chemat pe delegatul echipei: Nu mănâncă împreună cu noi, îi dai bani de drum, să plece acasă!’ Farmati a insistat: Cibi-bacsi, e copil…’ M-a iertat. Am jucat a doua repriză ca un leu, m-a și remarcat. I-am mărturisit, după meci, că de frică am jucat așa!”.

FOTO: Anul 1953, meci de tineret CCA București – UTA 2-2. Șoliu, căpitanul arădenilor.

Povestea a continuat pe un drum nou. ”După ce am terminat perioada de tineret, aveam 19-20 de ani, Dvorzsak îmi spune: ‘Vagonul a câștigat baraj de promovare la Sibiu. Aici sunt Reinhardt, Băcuț, Serfözö…’. Așa am ajuns la Vagonul”, povestește Nicolae Șoliu, devenit om de bază la ”vagonari”.

FOTO: Vagonul (denumită atunci UVA-AMEFA), la sfârșitul anilor ’50. Pe rândul de jos, din dreapta: Mercea, Șoliu, Oroszhegyi, Kiss, Dușan, Jurcă.

”Au fost ani frumoși, cu meciuri grele. Am și retrogradat, dar am promovat apoi. Am avut ghinion, la 25 de ani m-am îmbolnăvit și a trebuit să mă las…”

Ce înseamnă UTA pentru Nicolae Șoliu? ”E în sufletul meu. Îmi vine să plâng când nu merge bine echipa. În ochii mei rămâne echipa aia mare, nu pot să uit cu mergea mingea printre ei. Aveam o educație: când ai luat tricoul pe tine, trebuie să îl respecți. Nu se mai punea problema nici de salarii, care pe vremea aia oricum nu erau mari. Era pasiune. Când luai tricoul pe tine, dădeai totul, transpirai. Footballul trebuie să îți placă”.

FOTO: Mulțumim, domnule Nicolae Șoliu, pentru încă o poveste din superba istorie roș-albă!

Radu Romanescu (www.uta-arad.ro)









2 comentarii

  1. Sunteti incredibili cu asemenea reportaje! Va felicit si va multumesc din suflet! Cu ,,pielea de gaina” si cu sufletul la gura am citit articolul.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button