Minifotbal, futsal

Sistema, printre cele 20 de echipe ce joacă pentru „aurul” național la minifotbal: „Primul pas, să trecem de grupe!”





Cele mai bune echipe din țară la minifotbal își dau întâlnire la acest sfârșit de săptămână, la Oradea, pentru a-și disputa trofeul aferent sezonului 2018-2019. Finalistă la „zona” de la Florești, Sistema își dorește un parcurs cât mai lung și, de ce nu, să obțină cel puțin o medalie, indiferent de valoarea acesteia.

Din păcate pentru arădeni, reprezentanți ai Ligii DeSavoia, există ceva probleme de lot, în special pentru primele două partide ale competiției de pe Crișul Repede. Fiindcă s-au lăsat pradă nervilor pe finalul disputei ce a decis campioana „zonei”, respectiv La Boltă Alba Iulia, Alex Vasii și Radu Mărginean vor primi de pe margine primele partide ale colegilor lor, din Grupa D. Apoi, Tibi Bier este plecat în concediu și nu face parte din lotul pentru finală.

Așadar, antrenorul Marius Ciubăncan îi va avea la dispoziție pe Mitrea – Cornea, Tomuț, Nadiu, Francescu, Suslak, Filimon, Trabalka, Georgiu, Pîrvulescu, plus Vasii și Mărginean pentru ultimele două confruntări din grupă și, eventual, fazele superioare ale competiției. Delegația arădenilor va ajunge în această seară la Pensiunea „La Principessa”, din Oradea, în formulă completă, respectiv finanțatorul Marius Bota, președintele Calvin Ali Tombaye și vicepreședintele Laurențiu Stoia. „Este foarte important cum începem, trebuie să câștigăm primul meci pentru moral, dar – bineînțeles – și pentru puncte. Primul pas este să trecem de grupe și apoi mai vedem. Și la Florești am crescut de la meci la meci, am jucat finala, iar dacă Georgiu și Cornea nu ar fi trebuit să plece mai repede acasă cred că ne-am fi bucurat de locul 1. Încercăm să ne revanșăm la Oradea, deși suntem conștienți că vom întâlni cele mai bune echipe din țară”, ne-a mărturisit Ciubăncan.

Sistema intră în febra competiției mâine, la ora amiezii, urmând ca până la finalul zilei să mai dispute alte două partide. Dar iată programul din grupe a arădenilor:

Vineri, ora 12: Glissando Timișoara – Sistema Arad

Vineri, ora 17: Sistema Arad – Ajax Dulcisimo Galați

Vineri, ora 22: Sistema Arad – Young Boys Târgoviște

Sâmbătă, ora 17: Luxury Team București – Sistema Arad

Din fiecare grupă se califică în sferturi primele două clasate, semifinalistele urmând să le aflăm sâmbătă seara. Nova Vita Târgu Mureș, Old Boys București, FC Hermannstadt Sibiu, VLD Trans Baia Mare, Bad Boys Oradea, La Boltă Alba Iulia, MFC Corvinul 2011 Hunedoara, Tazmannschaft București, Fratelli Bianconeri Galați, Dia Guard Divino Zalău, Juventus Sibiu, Extratereștrii Bistrița, Autovip Garden Sălaj, Danco Pro București și MAV Sports Timișoara sunt celelalte competitoare ale finalei de la Oradea, de la  Baza Sportivă Tineretului.

Deținătoarea trofeului de anul trecut de la Alba Iulia este echipa MAV Sports Timișoara, care a invins în finală pe Extraterestrii Bistrița cu scorul de 3-1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button