Toate rezultatele posibile pentru UTA la debutul în noua ediție a Ligii Elitelor, Viitorul încă așteaptă afilierea la FRF

Toate rezultatele posibile pentru UTA la debutul în noua ediție a Ligii Elitelor, Viitorul încă așteaptă afilierea la FRF

Echipele de juniori mari ale Academiei UTA și-au început parcursul, ieri, în noul sezon al Ligii Elitelor U17 și U19, respectiv Campionatul Național U16. Tragerea la sorți a făcut ca prima etapă să fie programată în deplasare, la Cluj, contra juniorilor de CFR și Universitatea. Tot în Campionatul Național U16 ar fi trebuit să-și înceapă aventura și Viitorul Arad, doar că gruparea prezidată de Giovanni Catanzariti încă nu a fost afiliată la Federația Română de Fotbal.

Fără istoric la Under 16: CFR Cluj – UTA 0-3

În primul meci al zilei, de la ora 10, UTA U16 a dat piept cu CFR Cluj. Copiii îndrumați de Costel Bogoșel și Sandu Țamboi au reușit o victorie clară, 3-0. În minutul 5, Mare a executat o lovitură de colț, portarul advers a scapat mingea, iar Șerengău a marcat. După un sfert de oră, același Mare a purtat o acțiune personală, a centrat în careu, de unde Mihai a reluat la colțul lung, cu capul. Ultimul gol al partidei a venit la ultima fază a primei reprize, de către Ciubăncan, după o pasă în fața porții a lui Babiciu.

UTA: Blaga – Varga, Opriș, Popescu, Pele, Șerăngău, Sarkozi, Mare, Mihai, Babiciu, Ciubăncan. Au mai jucat: Brândă, Tod, Vale, Cohuț.

Liga Elitelor U19: U Cluj – UTA  1-1

După masă, de la ora 16, UTA U19, antrenată de Sandu Gaica și Adi Ungur, a întâlnit-o pe U Cluj. A fost o partidă echilibrată în urma căreia jucătorii Academiei UTA se puteau întoarce acasă cu toate punctele. Golul UTA-ei a fost marcat de Andrei Gavrilă, în minutul 28. Lejeritatea cu care au fost tratate numeroasele faze de atac i-a costat pe „roș-albi”, căci gazdele au egalat cu 12 minute înainte de final.

UTA: Opric – Haloș, Dardai, Pascu, Mohaci  – Cocriș, Rădulescu – Truță, A. Gavrilă, Merian –  Jula. Au mai jucat: Boștină, Paunchici, Vidican.

Liga Elitelor U17: U Cluj – UTA 2-1 (0-1)

În ultima partidă a zilei, UTA U17 a pierdut în fața celor de la U Cluj, 1-2. Au fost două reprize total distincte, în prima parte dintre ele, elevii lui Dinu Donca și Radu Mărginean fiind cei care au condus ostilitățile. În minutul 7, Rotea a pus presiune pe fundașii adverși, a recuperat mingea, iar din poziție de singur cu portarul a deschis scorul. Au urmat multe acțiuni de poartă din partea vizitatorilor, dar lipsa concentrării la finalizare a făcut ca scorul la pauză să fie doar 0-1. Clujenii au ieșit mai motivați de la cabine și au egalat în minutul 60. În minutul 75, în urma unei lovituri libere, adversarii UTA-ei au preluat conducerea, pe care nu au mai cedat-o până la ultimul fluier.

UTA: Roșca – Popa, Bortiș, Blaga, Puta, Pătlăgică, Mercioiu, Sterciuc, Borcea, Maxim, Rotea. Au mai jucat: Măgulean, Dănilă, Andrieș, Onișor.

Viitorul intră în competiția națională în etapa a patra

Ca și câștigătoare a seriei a 13-a a Ligii Elitelor Under 15, Viitorul Arad a avut dreptul sportiv să se înscrie la startul ediției 2019-2020 a Campionatului Național Under 16. Doar că: „Trebuia să ne câștigăm și dreptul juridic, iar asta însemna să avem înscrisă în competiție și o echipă de juniori la Elite Under 19. Clubul nostru nu are încă o astfel de generație, așa că, pentru a obține afilierea la Federația Română de Fotbal, am mers pe varianta înființării a două echipe de fete, una de senioare, în Liga 3-a și alta de junioare U16. Dosarul de afiliere e complet, a primit undă verde de la FRF, doar că votul pentru afilierea clubului Viitorul se va da doar în ședința Comitetului Executiv al FRF, de pe 20 august. Asta înseamnă că meciurile pe care trebuia să le disputăm până atunci, miercuri, cu UTA și sâmbătă, cu Satu Mare, vor fi reprogramate. În acest weekend, oricum am avut rundă liberă pe motiv că liga e impară. Sau cel puțin era, căci am auzit că CS Hidro Râmnicu Vâlcea s-a retras deja”, ne-a mărturisit Dinu Maghici, antrenorul Viitorului U16. Așadar, prima partidă oficială a „roș-albilor” ar trebui să fie programată pe 21 august, la Cluj, cu CFR.

Facebook Comments
0
0

3 comentarii

  1. Avatar

    Dupa ce au desfiintat echipele de 2001 si 2003 se plang ca n-au juniori U 19 si U 17 cei de la Viitorul! In loc sa -i pastreze, sa-i foloseasca si apoi sa-i valorifice, dupa ce i-au crescut, si-au batut joc de ei si i-au lasat fara echipe la 16 ani. Si infiinteaza echipe de fete!!! Super, macar se intoarce mister Dinu la dragostea dintai, adica sa antreneze fete ca poate se pricepe mai bine! Ca la manageriat e praf!

    1

    0
    Răspunde
    1. Avatar

      Care este motivul desfiintarii celor 2 grupe?

      0

      0
      Răspunde
  2. Avatar

    Asta-i bună, doua echipe de fete!!!!! Totuşi vreau să văd cine joacă la anul la U 19 că doar 2004 e la masa bogaţilor şi trebuie să aibă continuitate la elite, nu? Poate vor înscrie fetele că cei care au fost în curtea lor au primit şuturi în fund! Şi au plecat spre alte zări sau s-au lăsat de fotbal! Pentru că alte variante nu există ]n oraş!

    1

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.