După un sezon, Filiașul revine în seria a IV-a pe un stadion nou nouț: „Echipe bine organizate, cu conducători pricepuți și antrenori și jucători cu calitate”

După un sezon, Filiașul revine în seria a IV-a pe un stadion nou nouț: „Echipe bine organizate, cu conducători pricepuți și antrenori și jucători cu calitate”

Pe ultima sută de metri, chiar înaintea stabilirii țintarului Ligii a 3-a, în seria a IV-a, a formațiilor arădene, a apărut CSO Filiași, în timp ce Metalurgistul Cugir a „migrat” spre nord. Întâmplător sau nu, gruparea doljeană sosită în ultimul moment e condusă de unul dintre reprezentanții formațiilor de eșalon terț în Comitetul Executiv al FRF.

Din această postură, Florin Spînu a încercat să convingă pe toată lumea, dar mai ales pe formațiile din Vâlcea, Dăești și Horezu de bune intenții: „Din capul locului vreau să afirm că împărțirea seriilor s-a făcut cu maximă acuratețe și cu respectarea criteriului zonal. Se poate vedea pe harta selor cinci serii că totul este natural, nimic forțat. Am avut probleme la înscrierea echipelor, apoi chiar și în ultimele zile s-au mai petrecut evenimente, toate acestea conducând la configurația seriilor pe care ați văzut-o luni. Ne pare rău că CSM Satu Mare nu a putut depune garanția, ne pare rău că echipa din Tășnad, cu toate că aveau dreptul să revină și am așteptat-o până astăzi, nu a putut onora Liga a 3-a, eliberându-se – astfel un loc. A fost reprimită echipa mai bine clasată la general dintre cele retrogradate, în speță Sporting Roșiori, care a revenit în seria a treia, Filiașiul a fost mutat natural în seria 4, fiind lângă Severin, iar Cugirul s-a alăturat colegelor de județ în seria a 5-a. Totul a fost absolut transparent, corect și pe criteriu geografic. Echipele din Vâlcea aveau trasee lungi și în seria 3, și nu prea aveam soluții să refacem altfel seriile”.  

Așdar, Filiașul se deplasează din nou în special în Vest în noua stagiune de Liga 3-a. „Revin cu plăcere în zona de vest, chiar dacă ne cresc cheltuielile cu cazarea. Am mai fost în urmă cu câțiva ani și chiar și acum două sezoane. Avem amintiri plăcute, meciuri memorabile și nu ne-am făcut de râs. Am cedat greu cu UTA, am jucat bine cu ceilalți, am fost chiar felicitați. Sunt echipe bine organizate, cu conducători pricepuți, antrenori și jucători cu calitate. Ca și noutate, vreau să vă spun că, având acordul colegelor de serie, am dorit ca primele două etape să  le dispuăm în deplasare, deoarece vom juca începând din acest sezon pe noul stadion din Filiași. E o construcție nouă, cu gazon ca la carte, care acum este în proces de consolidare. Legat de lotul de jucători, suntem în formare, stăm bine cu juniorii, dar vă spun sincer că suntem descoperiți la acest moment. Și, dată fiind mutarea în seria a 4-a, avem nevoie urgentă de 4-5 jucători cu experiență pentru a face față competiției. Este o serie grea, am tot respectul pentru toate colegele, este imposibil să îți faci acum vreo idee care echipe vor fi sigur la promovare sau care se vor bate la retrogradare. Fotbalul a crescut, avem creștere și la juniori, sunt echipe cu tradiție care au reînviat spiritul de altădată. Joacă cu multă determinare și atitudine, chiar dacă sunt angrenate, deocamdată, doar în campionatul Ligii a 3-a”, mai consideră Florin Spînu, președintele celor de la Filiași. 

În ediția precedentă de campionat, formația doljeană a terminat sezonul în seria a treia pe locul 5.

Facebook Comments
1
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.