UTA Arad

Solidaritate și…asumare la penalty-uri și nu numai: „Munca trebuie respectată, cine greșește își asumă și eventualele consecințe”





Pentru a doua etapă consecutivă, UTA a beneficiat de un penalty, pe care – însă – nu l-a executat Vali Buhăcianu, fotbalist aflat în capul listei aprobată de Laszlo Balint. Oroian a fost cel care fost faultat în careu și tot el a avut impulsul să șuteze de la 11 metri, dar, în cele din urmă, după o scurtă discuție și cu Rus, cel care a făcut 3-0 cu Csíkszereda a fost Octavian Ursu.

La final, Laszlo Balint a surprins în primul rând parte pozitivă a negocierilor ad-hoc făcute de elevii săi. „Mă bucur foarte mult că există acest spirit de solidaritate în grupul de jucători. La Ploiești, primul executant de penalty-uri, Buhăcianu, i-a dat mingea lui Rus, care acum i-a transmis-o, la rândul său, lui Ursu. Înseamnă că toți se ajută reciproc, își dau încredere și asta mă încântă cel mai mult. Devenim tot mai puternici din acest punct de vedere, e un spirit bun. E bine și că Oroian a vrut să bată, a avut atitudine bună în joc, înseamnă că a vrut mult să își aducă contribuția la rezultat. Aceste aspecte ne mulțumesc, sunt detalii care ne fac să vedem spiritul tot mai puternic al vestiarului”, a punctat antrenorul utist.

Pe de altă parte, acesta a ținut să precizeze că este și o chestiune de mare asumare din partea jucătorilor care se bagă peste rând la fazele fixe. „Oricum, jucătorii știu, mie nu îmi place să facem circ pe teren. Acea listă e făcută de mine, eu mi-o asum. Dacă altcineva ia mingea și execută….Dacă dă gol e bine, dacă nu, își asumă și poate plăti în caz că lucrurile nu ies așa cum trebuie. Așa e și la celelalte faze fixe, cornere, lovituri libere. Căci noi lucrăm, analizăm adversarul, identificăm cei mai buni executanți pentru aceste momente și e important să se înțeleagă că munca noastră trebuie respectată. Așadar, dacă jucătorii iau alte decizii și nu ies, trebuie să-și asume până la capăt și eventualele consecințe”, a adăugat Balint.

Golul de la Ploișeti l-a deblocat pe Rus, care, astăzi, întâmplător sau nu, a reușit o „dublă” în poarta celor de la Csíkszereda. Ursu a înscris și el primul gol în „alb-roșu”, venind de pe bancă în al treilea meci consecutiv pentru arădeni.









3 comentarii

  1. Iarăși întrebări tâmpite la conferinta de presă! Îl intreaba unul pe Balint după meci castigat cu 3-0 daca nu crede că a hresit echipa! Vorba lu firicel din las fierbinți : bă esti prost? Apoi cred că tot ăla il întreabă ca nu trebuia sa il bage pe israelean, cand e evident că Buhacianu cu Rus se completează unul pe altul! Balint a si zis vădit iritat că intrebarea nu isi are rostul, dar trebuia sa îi răspundă tot cu o intrebare, si anume Băă, ești prost?

    0
    0
  2. Antrenorul a spus ca a fost vorba despre lipsa de prospetime, iar întrebarea a fost daca se putea rezolva partial printr o schimbare doua față de echipa cu care a inceput primele etape. Antrenorul a răspuns, a lămurit problema, nu stiu de unde pana unde cu gresitul echipei.

    0
    0
  3. Dragi suporteri ai echipei, repet o veste importanta, publicata chiar de FRF si anume, pe scurt: Gloria Buzau si Resita, nu au drept de promovare anul acesta. Hai UTA! Hai Spartanilor! Pana la moarte!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button