Alex Ioniță e noul număr 9 al „Bătrânei Doamne”: „Un sezon bun pentru mine ar însemna promovarea, Petrolul și U. Cluj – principalele contracandidate”

Alex Ioniță e noul număr 9 al „Bătrânei Doamne”: „Un sezon bun pentru mine ar însemna promovarea, Petrolul și U. Cluj - principalele contracandidate”

Așa cum anticipam încă din momentul despărțirii de israelianul Amir Khalaila, UTA a bătut rapid palma cu Alex Ioniță, experimentatul atacant care a evoluat și în Bundesliga, la FC Koln și care nu mai departe de acum două săptămâni și-a manifestat public din nou dorința de a lucra cu Laszlo Balint.

Transferul a fost intermediat, ca și majoritatea operate de arădeni în această vară, de impresarul Bogdan Apostu. „Ioniță este un atacant pe care s-au plătit aproape trei milioane de euro acum ceva timp de către FC Koln, are meciuri în Bundesliga. Gyuszi îl cunoaște foarte bine, a mai lucrat cu el în trecut și sunt convins că va aduce un plus la UTA. Au existat destule discuții, Ioniță a fost una dintre principalele ținte ale perioadei de transferuri, dar nu am putut să-l aducem până acum, deoarece erau alte negocieri, la un alt nivel. Nu s-au materializat, iar acum Alex a devenit jucătorul UTA-ei”, a spus directorul Fusion Group Agency.

La rândul său, „principalul” utist a recunoscut că Ioniță a fost una dintre principalele sale ținte chiar după plecarea de la Snagov, în această iarnă. „Eu mi l-am dorit pe Alex inclusiv la Metaloglobus, atunci nu a fost să fie. Este un jucător de alt nivel, mă bucur că am reușit să-l conving să vină. Sunt 100% convins că ne va ajuta, este un atacant foarte bun, care înțelege concurența cu Rus și Buhăcianu”, a spus și Laszlo Balint.

Născut pe 5 august 1989, Alex Ioniță s-a remarcat la Rapid București, apoi a trăit experiența Germaniei în tricoul celor de la FC Föln. Următoarele borne ale carierei au fost Orduspor (Turcia) și AEL Limassol (Cipru), după care s-a întors în țară și a evoluat pentru Farul Constanța, ASA Tg. Mureș și Sportul Snagov.  23 de meciuri, în 21 ca titular, a jucat Alexandru Ioniţă la Sportul Snagov în sezonul trecut, reuşind şi 10 goluri. A semnat cu UTA până în vara anului 2020, cu posibilitate de prelungire pe încă un sezon în caz de promovare în Liga 1. Dimineață, și-a cunoscut noii colegi, a efectuat primul antrenament în „alb-roșu”, iar sâmbătă ar și putea debuta pentru gruparea de pe Mureș. Va purta tricoul cu numărul 9, care i-a aparținut până luni lui Khalaila, fotbalistul care și-a cerut plecarea de la UTA fiindcă nu primise, deocamdată, șanse din partea lui Laszlo Balint.

– Alex, care ar fi primele impresii din postura de jucător al „Bătrânei Doamne”?

– Sunt fericit că am ajuns să lucrez încă o dată cu domnul Balint. Dânsul, împreună cu Bogdan Apostu, m-au făcut să semnez pentru UTA, deoarece este un proiect foarte sănătos. Sper ca împreună să ajungem în prima ligă.

– Cum stai cu pregătirea, din câte știm te-ai antrenat cu Progresul București în ultima vreme…

– Într-adevăr, m-am pregătit cu formația bucureșteană de Liga 4-a, sub comanda lui Vali Negru. Am jucat și câteva amicale cu ei, eu spun că sunt la zi cu pregătirea. Într-adevăr, nu am fost într-un cantonament, dar sunt pregătit să joc.

Jucătorul pe care-l înlocuiești în lotul UTA-ei a plecat tocmai pentru că nu a acceptat concurența. Care e poziția ta în acest sens?

– Pentru a face o echipă competitivă trebuie să ai concurență. Dacă cineva are postul asigurat, nu își va da silința zi de zi. Întotdeauna, Mister este cel va alege cine joacă în funcție de cum ne vede la antrenamente și jocuri, noi avem datoria să-l convingem prin munca noastră.

– Ai mai evoluat în cariera ta și pe un post în afară de cel de atacant de careu?

– În Cipru, am jucat atât extremă stângă, cât și număr 10. Dar, indiferent unde evoluez, sunt dator să-mi fac treaba pentru echipă.

– Ce înseamnă un sezon bun pentru tine, ca și realizări personale?

– Un campionat bun ar însemna promovarea. Degeaba aș marca eu nu știu câte goluri, sau al nu știu câte pase, dacă echipa termină pe locul 15, ca să spun așa.

– Ai făcut deja cunoștință cu terenul sintetic din Aradul Nou, cum crezi că te vei acomoda acolo?

– Nu m-a deranjat suprafața sintetică de pe Motorul, chiar mi se pare foarte bun pentru că e moale. Comparativ cu Snagov sau Metaloglobus, terenul e bun.

– Chiar după înfrângerea în fața UTA-ei, în primăvară, a început și decăderea fostei tale echipe…

– După plecarea lui Balint, Snagovul era o bombă cu fitil ce aștepta să explodeze.

– Ca și cunoscător al ligii secunde, cu cine crezi că se va bate UTA pentru promovare?

– Sunt puțin surprins și eu să le văd pe Buzău și Turris pe primele locuri, lângă UTA, dar, în cele din urmă, cred că ne vom bate cu Petrolul și U Cluj.

– Pe Rapid nu o incluzi printre favorite?

– Rapidul are o echipă destul de tânără, care trebuie să crească, dovadă fiind meciul cu Turris.

Facebook Comments
4
0

6 comentarii

  1. Avatar

    Ionita e atacant bun si sper sa ne scoata din incurcatura cand jocul unora…. nu e pe placul antrenorului Balint si a suporterilor utisti.Hai UTA,ca stire aceasta a aparut initial in Prosport si apoi pe la alte publicatii !!!!Vedeti dvs in reclama Casa Pariurilor Liga 2-a,UTA apare prima,deci Doamne ajuta la promovare si sambata victorie la Ripensia !Rapidul s-a prezentat slabut la T.Magurele si doar Pancu spune ca-s buni..!

    19

    1
    Răspunde
  2. Avatar

    Sincere felicitări domnului Bogdan Apostu, un membru important din familia UTA-ei, așa cum a declarat azi in conferința de presă. Sunt sigur că in viitor poate face lucruri minunate la Arad, alături de Balint și cei din conducerea noastră.
    In fine, bine ai venit, Ioniță, și la cât mai multe reușite alături de UTA!

    31

    0
    Răspunde
  3. Avatar

    Unul cu pretenții de titular arată că nu știe ce e fotbalul și nici echipa Mai bine unul. mai modest dar cunoscut de antrenor . Că nu a venit de la început ,direct și cu vorbe mari. mai treci cu vederea in etapa căutărilor. Parcă Apostu nu era ,,ocolit” cu. multe opinteli. ? Nevoia ,gindul cel bun și șansa par a privi cu simpatie spre cea. care se pregătește de o revenire mult așteptată. !! Hai UTA !!

    16

    0
    Răspunde
  4. Avatar

    Sunt unii totusi cu CEAFA MAI LATA si creier mai putin care critica in continuare UTA,istoria si performantele sale,,sunt tot mai putini si vorbesc pe la colturi si nu prea mai sunt luati in seama!
    UTA va ramane BRANDUL cel mai valoros AL orasului de pe MURES!
    ODATA CE VA FI DESCHISA SI ARENA NOUA SE VA CREEA ACEA EMULATIE CARE va impinge echipa de la spate!
    presimt ca este anul UT-ei,campioana provinciei merita se revina acolo unde ii este locul ,in liga1 indiferent de opiniile si sfaturile unora asa zis cunoscatori in ale fotbalului! HAIDE UTA! UTA,UTA,UTA,UTA,UTA!

    0

    0

    14

    1
    Răspunde
  5. Avatar

    Iti doresc mult succes Alex. Ionita cu UTA. o mare echipa de mare traditie in fotbalul Romanesc si in ARAD ,acolo unde s-a jucat pt. prima oara fotbal in Romania !!! Sper ca, odata cu talentul tau si experienta ta sa aduci un mare plus la echipa !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    13

    1
    Răspunde
  6. Avatar

    Nu exista motive de acuzatii asupra lui Ionita,cum scriu unii…Ar fi vrut mai mult,dar nu in orice conditii….Vine de la un alt nivel si sper sa-si puna valoarea in slujba si interesul UTA-ei.Se pare ca nu ii este frica de concurenta mare in avanposturi!Asta inseamna atitudine si credinta in propriul caracter…Plusat cu faptul ca Bogdan Apostu si Gyuszi Balint sunt garantiile calitatii!
    Ma bucur enorm!Mai departe,depinde doar de conducere si comenduire sa tinem stacheta cat se poate de sus…Campionatul l-am inceput excelent,dar drumul e lung si anevoios….Bafta!Fiecare punct si gol va conta enorm la tragerea liniei!

    3

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.