UTA AradzTOP ARTICOLE

Lorenzi, mijlocașul brazilian al „roș-albilor” cu abilități de golgheter: „UTA e una dintre cele 5-6 echipe care ar putea evolua în Liga 1, dar mai avem de muncit”





Lângă fotbaliștii de atac Ciprian Rus, Vali Buhăcianu și Sorin Bustea, în clasamentul golgheterilor utiști în acest debut de sezon și-a făcut loc și „închizătorul” Diego Lorenzi. După „dubla” contra Snagovului, brazilianul a ajuns la cota trei reușite și se dovește un transfer reușit pentru „roș-albi”.

Fotbalistul din Țara Cafelei a înscris în minutele 2 și 21, după o lovitură cu capul și un șut plasat cu stângul de la marginea careului. „Până astăzi, s-a mai întâmplat o singură dată în cariera mea să dau două goluri într-un meci, în Brazilia. Ce am mai remarcat este că aici am înscris de două ori cu piciorul stâng, când în toată cariera mea am mai reușit doar unul. Sunt fericit, însă trebuie să muncesc mult pentru a juca și mai bine.  Nu aș spune neapărat că e o victorie anunțată, pentru că în fotbalul de azi toate echipele se pregătesc, muncesc. Ce vă pot spune este că am făcut o primă repriză bună, iar în repriza a doua lucrurile se liniștiseră deja și am slăbit ritmul. Dar, per ansamblu, am făcut un meci bun”, consideră Lorenzi.

Ieri, la nivelul gazonului sintetic, au fost peste 40 de grade Celsius, o temperatură greu de suportat chiar și pentru un brazilian. „În țara mea e și mai cald, dar acolo nu sunt terenuri sintetice. Chiar am vorbit în vestiar, e dificil să joci pe o suprafață sintetică pe o așa căldură. Picioarele ți se încălzesc foarte tare, încep durerile, dar asta avem acum la dispoziție și trebuie să ne facem treaba cât mai bine în aceste condiții. Nu putem face nimic, decât să muncim și să jucăm la victorie meci după meci”, a mai spus fotbalistul „Bătrânei Doamne”, care a vorbit și despre ultima achiziție a arădenilor, cu care ar putea juca în curând împreună în centrul liniei mediane. „Pe Romario Moise l-am cunoscut de puține zile, dar, jucând demult la Astra, e clar că are calitate. A venit la noi pentru a da un plus, sunt sigur că va reuși. Campionatul e dur și lung, iar UTA are nevoie de un astfel de jucător pentru a se bate la promovare”, a mai punctat Diego Lorenzi.

UTA este în plină zonă promovabilă, dar pot ține arădenii ritmul? „E dificil să spunem unde va ajunge, căci campionatul a început de curând. Am trecut de al cincilea meci, dar se vede că trebuie să muncim încă mult pentru a juca și mai bine. De abia când vom juca aproape de potențialul nostru maxim, atunci vă pot spune unde putem ajunge în acest sezon. Nivelul Ligii a 2-a poate fi mai bun, dar chiar și așa sunt 5-6 echipe puternice, care, după părerea mea, ar putea evolua chiar și în prima ligă. Printre aceste echipe este și UTA Arad. Dar, cum spus, trebuie să luăm totul pe rând, să muncim bine săptămâna viitoare și să ne întoarcem cu toate punctele din meciul cu Clujul”, a adăugat brazilianul.

Venind în România, fotbalistul de 29 de ani s-a despărțit temporar de familia sa. „Muncesc pentru soția și fiica mea, e un lucru cu care m-am obișnuit. E dificil să stau departe de ele, fiindcă le iubesc, dar sunt aici pentru ele. Evoluția mea la Arad poate să-mi influențeze cariera, iar atunci au de câștigat și ele. O să trecem peste această perioadă, înțeleg foarte bine și ele că sunt aici să muncesc. Sigur, era bine să fim împreună, dar, de exemplu, soția mea mai are 1 an și jumătate de studiu la facultate și nu putea să întrerupă totul pentru a veni cu mine. Cu atât mai mult cu cât avem o fetiță, care depinde de noi, amândoi”, a mai explicat Lorenzi.

Laszlo Balint nu îl consideră pe fotbalistul brazilian un „închizător” pur, ci: „Chiar înainte de a semna cu Lorenzi, am zis că vreau un box to box, iar el se pliază perfect pe acest profil. Reușește să împingă mult jocul, să vină în careu, golurile nu sunt întâmplătoare. Face un efort mare, cred că el ar fi printre primii jucători din echipa noastră la kilometri alergați, ne bucurăm că și marchează. Dar, el este doar unul dintre jucătorii la conectați la ceea ce avem de făcut și sunt concentrați pe acest detaliu, acela de a progresa în principiile tactice la care lucrăm”.

Până la semnarea contractului cu UTA, Diego Lorenzi a mai jucat pentru: Arzanese (Italia), FC Lugano (Elveţia), Mirassol, America Mineiro, Mogi Mirim, Sampaio Correa, Osasco Audax, Luverdense, Londrina şi Santa Cruz (toate din Brazilia).

FOTO: Viorel Musca









2 comentarii

  1. De cand a venit la Uta , cred ca a fost faultat de 100 ori minim , uneori faulturi dure spre periculose….insa nici macar odata nu a reprosat nimic , absolut niciodata nu a comentat ceva. Mereu s a ridicat de jos si a tacut ! Aici se vede la ce nivel de gandire este , in comparatie cu Melinte , care de fiecare data cand e faultat are de comentat ceva.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button