Antrenorul „leoaicelor” a calificat „tricolorele” U19 la Turul de Elită: Bugar nu a mai putut conta și pe arădeanca Olariu în Macedonia!

Antrenorul „leoaicelor” a calificat „tricolorele” U19 la Turul de Elită: Bugar nu a mai putut conta și pe arădeanca Olariu în Macedonia!

Învingătoare luni, 7 octombrie, scor 3-0, în fața Macedoniei de Nord, reprezentativa feminină Under 19 a României a aflat marți că merge mai departe la Turul de Elită în calitate de una dintre cele mai bune ocupante ale pozițiilor 3.

În ciuda succesului de luni, tricolorele pregătire de Florin Bugar, antrenorul arădencelor de la AC Piroș Security, au fost în afara primelor două locuri care asigurau accederea în următoarea fază a calificărilor la EURO 2020.

A fost nevoie ca toate partidele din grupele preliminare să se încheie pentru ca România să aibă confirmarea calificării. A fost a treia cea mai bună ocupantă a pozițiilor 3. Acest clasament s-a făcut după eliminarea rezultatelor cu ultima clasată.

Alături de tricolore, Bosnia-Herțegovina, Croația și Israel merg la Turul de Elită de pe pozițiile 3 din grupele din care au făcut parte.

Convocată în premieră la lotul național, Melisa Olariu s-a accidentat la genunchi în preziua plecării spre Macedonia și s-a întors la Arad. Probabil, talentatul mijlocaș va rata și următoarele partide ale echipei de club, începând cu cel de duminică, cu Universitatea Galați, de pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic.

Facebook Comments
2
0

Un comentariu

  1. Avatar

    Se lucreaza bine la Piros security lioness fotbal feminin! Asteptam reincepere campionatului !

    3

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.