Cermeiul și obișnuința lui 1-1! Moisă: „Fotbalul cu echipe bune, experimentate, nu te iartă” v.s. Popa: „Meci spectaculos, se putea întâmpla orice”+ FOTO

Cermeiul și obișnuința lui 1-1! Moisă: „Fotbalul cu echipe bune, experimentate, nu te iartă” v.s. Popa: „Meci spectaculos, se putea întâmpla orice”+ FOTO

Din 8 partide disputate în acest sezon, Gloria Lunca Teuz a terminat cinci cu același scor, 1-1. Ultimul dintre acestea s-a înregistrat astăzi, în Țara Sămădăilor, contra vâlcenilor de la Flacăra Horezu. Burlă a deschis destul de repede tabela, însă chiar arădeanul Cristi Munteanu le-a stricat bucuria unui al doilea succes stagional cermeianilor cu 13 minute înainte de ultimul fluier.

Punctul cucerit o ajută totuși pe Gloria să iasă la limită din zona retrogradabilă, punând-o sub ea pe vecina din Sebiș ca urmare a golaverajului superior. „Păcat că nu am reușit să ținem de golul marcat din penalty, cu toate că adversarul ne-a dominat până la 1-1. Mai erau 10 minute atunci, am reacționat și noi pe tranziții rapide și am avut trei ocazii uriașe, prin Gruiescu și Todoran de două ori. La 1-0 a ratat Matiș, Burlă a lovit transversala, noi ne-am luat măsuri la Mansour, dar a marcat Munteanu pe final. Fotbalul cu echipe bune, experimentate nu te iartă. După Craiova, cred că cei de la Horezu au cel mai bun lot, cu 5 foști divizionari A. Prezența acestora se și vede și în jocul lor, sunt o echipă bună, foarte bună. Totuși, îi felicit pe băieții mei că nu am pierdut de șase partide, dar, repet, parcă avem prea multe egaluri. Sper ca la Hunedoara să câștigăm și să urcăm în clasament”, a punctat Flavius Moisă, antrenorul cermeianilor.

Horezu ajunge în plutonul echipelor ce împart poziția secundă, de la cota de 14 puncte. „Meci interesant, s-au întâlnit două echipe bune ale seriei. Felicit adversarul, ne-au pus probleme. Cred că partida fost specataculoasă, cu ocazii de ambele părții, se putea întâmpla orice. Prima repiză au fost mai activi ei, în a doua noi. În ultimele 10 minute am riscat și mai mult pentru golul doi, dar gazdele au avut contraacuri bune și ne puteau taxa. Noi ne dorim să jucăm tot mai bine, să facem puncte pe fotbal, pe joc bun și să fim sus în clasament. Celor de la Cermei le doresc să iasă din zona mișcătoare, cred că au valoare și pot să o facă”, a spus Adrian Popa, antrenor-jucător al vâlcenilor de la Horezu.

Gloria Lunca Teuz Cermei – Flacăra Horezu 1-1

Au marcat: Burlă 8 – penalty / Munteanu 80

Cermei: Dagău – Filip, R. Iuga, Nistor, Burlă – Gruiescu, Rosenblum, Ciubotariu, Daina (67 Todoran) – Matiș (88 Udrea), Bulza (81 Petcuț). Rezerve neutilizate: Stănilă – Todoran, Obrad, Marinescu, Cocină. Antrenor: Flavius Moisă.

Horezu: R. Popa – Samson, C. Munteanu, Dinu, Bîrziche – Precup, Nistor (73 Stănică)  – A. Popa, Preda (73 Simeanu), Georgescu – Mansour. Rezerve neutilizate: Vlădoiu – Bălan, Nițu, Nuță. Antrenor: Adrian Popa.

Arbitri: Victor Hurducaș – George Suciu, Csaba Antal (toți Cluj)

Observatori: Dan Miholcea (Bocșa), Marius Ștefan (Orăștie)

 

Galerie FOTO:

https://www.flickr.com/photos/[email protected]/albums/72157711307307288

 

Facebook Comments
1
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.