Alte puncte prețioase puse la păstrare de juniorii Academiei UTA în Liga Elitelor!

Alte puncte prețioase puse la păstrare de juniorii Academiei UTA în Liga Elitelor!

Academia UTA a bifat un nou weekend perfect în Liga Elitelor. După ce, ieri, puștii de la U16 au trecut cu 3-1 de U. Cluj, astăzi, juniorii de la U19 și U17 nu le-au dat nicio șansă orădenilor de la LPS, în disputele de pe „Motorul”.

„Poker” Simon cu a patra clasată: UTA U19 – LPS Bihorul Oradea  7-0

UTA a făcut scor cu cei de la LPS Bihorul Oradea, ocupanta locului patru din seria de vest a Ligii Elitelor U19. Echipa condusă de Sandu Gaica și Adi Ungur a avut parte de un meci ușor, pe care l-a început practic de la 1-0, căci Simon a deschis scorul încă din minutul trei. Același jucător avea să mai marcheze de trei ori (min. 10, 36 și 45), după care Gavrilă s-a trecut și el pe lista marcatorilor pentru scorul primei părți: 5-0. În actul secund, au mai înscris Merian și Boștină

UTA: Opric – Haloș, Salka, Dardai, Mohaci –  Rădulescu, Gavrilă – Mitrov, Paunchici, Merian – Simon. Au mai jucat: Cocriș, Boștină, Răzban și Sfîrlea.

„O victorie meritată. Am început bine, am fost mai atenți și mai concentrați față de alte începuturi de meci și am făcut o primă repriză foarte bună. După 5-0 la pauză, am mai redus puțin ritmul, dar fără să fie adversarii periculoși. Tot noi am fost periculoși și, pe lângă cele două goluri, am mai ratat încă patru sau cinci ocazii”, a punctat Sandu Gaica la finalul disputei cu LPS-ul de pe Crișul Repede.

Puncte securizate încă de la pauză: UTA U17 – LPS Bihorul Oradea   2-0

La Under 17, întâlnirea dintre arădeni și orădeni nu a fost chiar atât de dezechilibrată. UTA a câștigat partida cu 2-0, ambele reușite venind până la pauză. În minutul 30, Onișor a pătruns în careu și a înscris cu un șut la colțul lung, pentru ca 9 minute mai târziu, Mercioiu să facă 2-0 la capătul unei lovituri libere executate de Maxim în transversală. În actul secund, trupa lui Donca, Mărginean și Țamboi a controlat în special tactic ostilitățile și confirmă forma bună în care se află de etape bune în Liga Elitelor.

UTA: Tirian – Tambor, Pătlăgică, Bortiș, Putnic, Ursoi, Țurcanu, Mercioiu, Borcea, Onișor, Maxim. Au mai jucat: Popa, Andrieș, Narsesovici, Popa, Dănilă.

Facebook Comments
2
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.