UTA AradzTOP ARTICOLE

Balint, pe teren la ultima victorie a UTA-ei la Arad cu…adevărata Poli: „Îmi amintesc suporterii…trăim și muncim pentru ei”





UTA – Poli a fost, dintotdeauna, mai mult decât un simplu meci de fotbal. Rivalitatea a început la aproape două decenii de la nașterea „Bătrânei Doamne”, în urma unui meci cu incidente disputat pe Bega, în 1964. Până la urmă e și un război al orgoliilor între marile orașe din Vest, care au dat foste campioane ale României la fotbal. Timișoara pe Chinezul (6 titluri) și Ripensia (4 titluri), iar Aradul pe UTA cu cele 6 campionate câștigate de generațiile lui Iosif Petschovsky sau Zoltan Farmati, respectiv Flavius Domide sau Ladislau Brosovszky.

Așadar, o dispută fotbalistică de când lumea ce a fost reluată de curând în liga secundă, după problemele avute de ambele grupări, ce au fost nevoite să o ia de la capăt din fotbalul județean. Iar timișorenii se confruntă și cu o problemă de identitate, în sensul în care există două echipe cu numele de Poli, ce evoluează în „alb-violet”. Una ajunsă din Liga 1 până în Liga 3-a ce susține că deține palmaresul, iar alta ce ține steagul sus în Liga 2-a având de partea sa marea parte a suporterilor.

Până la scindare, ultimul episod al unui UTA – Poli pe vechea arenă „Francisc Neuman” s-a consumat pe 30 septembrie 2011 și s-a încheiat nedecis, 0-0. Apoi, „Bătrâna Doamnă” le-a mai întâlnit pe rând pe ACS și ASU, însă pe echipa suporterilor nu a mai reușit să o învingă la Arad, ci doar la …Șiria și la „masa verde”. Pe „Motorul” a fost un 1-1, în noroi, în noiembrie 2016, iar în această primăvară un dureros 0-2. La Timișoara, UTA a câștigat de două ori cu ASU, 3-0 în primăvara lui 2017 și 3-1 toamna trecută, dar la Arad nu a mai bătut-o pe Poli, cea a suporterilor, de pe 18 mai 2007!

Iar în acel meci evolua și actualul antrenor al „roș-albilor”. Gyuszi Balint alcătuia defensiva utistă, alături de Bălan, Chiriță și Vasiljevic (Mârne în poartă), în fața lor jucau Simion, Todea, Varga și Simao, iar în atac Hora și Edson. De fapt, aceștia din urmă au dat golurile succesului utist în Calea Aurel Vlaicu, pentru „alb-violeți” replicând Bucur. S-a terminat 2-1, iar de atunci Campioana Provinciei a mai bătut-o doar pe ACS la Arad.

Ce-și mai amintește Balint de acel UTA – Poli cu el pe teren? „În primul rând, atmosfera. A fost ceva extraordinar, suporterii au fost extraordinari. Au venit inclusiv la antrenament înainte de meci și ne-au încurajat cum numai ei știu să o facă. Este clar că este un meci special în primul și în primul rând pentru suporteri. Iar noi, ca și antrenori și jucători trăim și muncim pentru suporteri, pentru că fotbalul fără suporteri nu are niciun farmec. Tocmai de aceea trebuie să facem tot posibilul să dăm tot ce avem mai bun din noi pentru o victorie duminică. Vrei să-i facem pe suporteri fericiți și să plece mulțumiți de la stadion pentru rezultat, dar și pentru că că au văzut un spectacol bun. Sunt convins că dacă o să reușim să ne impunem jocul, rezultatul va veni ca o consecință firească”, a spus tehnicianul „Bătrânei Doamne”, care evoluase și meciul tur al campionatului 2006-2007, în Poli – UTA 2-0, în condițiile în care arădenii au jucat aproape tot meciul în zece oameni după eliminarea lui Simion.

Cel mai probabil, fanii „roș-albilor” vor ajunge la antrenamentul favoriților și sâmbătă, cu o zi înainte de meci. „Deocamdată nu am niciun semnal din partea lor, dar ne-am bucura dacă ar fi o astfel de inițiativă. Dar, până la urmă, semnalul este clar, căci i-am simțit mereu aproape de la începutul campionatului. Chiar și cei care ne-au criticat be fac bine, căci și criticile ne ajută să ne dezvoltăm. Duminică, îi așteptăm pe toți în număr cât mai mare la stadion să ne susțină, iar prin crearea unei atmosfere frumoase sunt convins că vor avea un aport mare la tot ceea ce va însemna meciul în sine”, a mai transmis Balint.

Dacă arădeanul Cipri Rus nu are niciun dubiu: „Pentru mine Poli este cea cu care jucăm duminică”, timișoreanul Cristi Melinte a spus: „Eu am fost la ACS și știam că palmaresul este acolo. Însă, sincer, nici nu m-au prea interesat aceste lucruri atât cât am fost la Poli. Eu vreau să îmi fac treaba doar pe teren, nu țin cont de aceste detalii”. Fundașul care a debutat la UTA în Liga 2-a la 18 ani nu a avut noroc în meciurile cu ASU de anul trecut, atâta timp cât le-a pierdut pe ambele acasă: 1-2, în tricoul lui ACS și 0-2 în cel al „Bătrânei Doamne”.

Joi, clubul UTA vânduse aproximtiv 700 de bilete pentru meciul cu Poli și 150 de „pachete”, în care sunt incluse și partidele de acasă cu Viitorul Pandurii și Gloria Buzău.

Un comentariu

  1. Sper ca UTA. sa castige fara probleme !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA ARAD !!! HAI BAIETII !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button