Alte sporturi

„Arm Wrestlerii” Avram și Bretean au adus medalii în contul Șoimilor Lipova





Sportivii celor de la Șoimii Lipova au brațe de fier și au demonstrat acest lucru la ultima competiție majoră la care au luat startul. Este vorba despre Cupă Mondială la Skandenberg, desfășurată în Ungaria și la care au luat startul competitori din întreaga lume.

Arădeanul Paul Avram, 31 de ani, a reuşit să câştige medalia de aur la categoria la 85 de kilograme. „Mă antrenez ca sportiv din 2010, când am participat la primul campionat național, am luat locul 15 din 28 de participanți și de atunci a început pentru mine toată nebunia, cu antrenamente specifice, deplasări la competiții. În 2011 am luat argint la 75 de kilogramem iar în 2012 am luat aurul la 85 de kilograme la Campionatul Național. Mi-am făcut singur masa de antrenament, am studiat pe internet și am lucrat singur să-mi îmbunătățesc tehnica, procedeele și metodele de antrenament. Anul acesta am urcat la 100 de kilograme, am luat locul 4, dar am pierdut practic doar cu ocupantul locului 2. Per total, la Campionatele Naționale, am trei medalii de aur, 3 de argint și una de bronz. Practic am participat ca amator în primii ani, abia de un an activez în cadrul unui club, la Șoimii Lipova, cu antrenorul Robin Bretean, împreună cu care vreau să fac performanță. Recent, am participat în Ungaria la World Cup Arm Wrestling împreună cu o delegație a României cu care am luat per total 3trei medalii de aur, două de argint și una de bronz, la diferite categorii. Competiția a fost organizată de Federația de Arm Wrestling, deci a fost o competiție importantă. Au fost zeci de competitori mai multe țări, a fost o competiție destul de puternică, iar eu am reușit la categoria 85 de kilograme să iau aurul. Este cel mai mare trofeu din carieră, lucru care mă ambiționează să merg mai departe. Pe 16 noiembrie va fi Cupa României, particip la 95 de kilograme, sper să reușesc să iau locul 1 la această primă ediție”, spune Avram.

Dar și antrenorul Robin Bretean a reușit să câștige două medalii de bronz în cadrul Campionatului Naţional de Skandenberg și la Para-Skandenberg 2019, desfășurat, în primăvară, la Călăraşi. Este primul arădean care practică skandenbergul şi reuşeşte o asemenea performanţă. „Am cucerit bronzul la categoria Master 100, atât la brațul drept, cât și la cel stâng”, a spus Robin Bretean, pe locul 1 fiind clasat celebrul Ion Oncescu, iar pe 2 un alt experimentat sportiv român, Dinu Dobrean.

Am făcut sport de performanță în judo, până acum vreo 16 ani, am luat medalii la nivel național în acele vremuri dar am pus kimonoul în cui. Arm Wrestlingul a fost un hobby pe care l-am transformat într-un sport de performanță, am făcut un seminar de arbitri la Călărași, sunt și instructor, m-am pregătit cu materiale de pe internet. Am participat la competiții și în anii trecuți, dar ca amator total. Abia anul ăsta am făcut un efort și m-am pregătit de competiție serios și am reușit două medalii de bronz la Călărași. Am primit o sală unde am dus noi o masă specifică și ne pregătim, avem 5 sportivi deocamdată, dar sper să ne mărim efectivul. Pe final de an vom primi echipamente adecvate pregătirii și atunci chiar ne vom putea antrena serios pentru competiții. Ținta noastră este să ne clasăm cât mai sus la competițiile naționale ca să facem parte din echipa României ce ne va reprezenta la Campionatele Europene și Mondiale. În perioada următoare vom merge la o cupă sub 13 ani la Dej și la un Grand Master fără limită de vârstă, unde vrem să scoatem cât mai multe medalii. Chiar dacă este mai puțin cunoscut, arm wrestlingul sau skandenbergul este un sport frumos, care necesită multă muncă, o alimentație adecvată, antrenamente specifice și se adresează oricărei persoane, indiferent de vârstă, care vrea să facă sport în mod organizat. Pentru acele 2-3-5 sau mai rar vreo 10 secunde cât durează un meci, sunt multe sute de ore de antrenamente. În acele secunde pui tot ce poți, tot ce-ți pune la dispoziție organismul. Lucrează toți mușchii, tendoanele și toate ligamentele, nu doar cele de la brațul pus pe masă, contează tot corpul. Crește presiunea arterială, antrenamentele sunt de mare presiune musculară și există pericolul unor accidentări dacă organismul nu este pregătit de efort”, spune Bretean.

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button