Uncategorized

Liga Elitelor: Una (foarte) caldă, alta rece pentru echipele Academiei UTA cu U. Craiova! Hermannstadt nu a avut nicio șansă la U16





Două victorii și tot atâtea eșecuri au bifat echipele arădene angrenate în Liga Elitelor la categoriile de vârstă U19, U 17 și U16. Viitorul, care nu mai are obiectiv în prezenta ediție a Ligii Elitelor U16, nu a deplasat chiar toți jucătorii la Oradea (pentru a-i angrena în competiția de seniori – Liga 5-a) și a pierdut la limită, 1-0. Mai jos aveți detalii de la partidele Academiei UTA.

Liga Elitelor U16, etapa 16: UTA – AFC Hermannstadt 8-0 (3-0)

Sâmbătă, pe terenul din Sânnicolau Mic, UTA a întâlnit pe AFC Hermannstadt, ultima clasată în Seria III a Ligii Elitelor U16. A fost un meci la discreția elevilor lui Donca, Bogoșel și Țamboi, singura problemă fiind scorul final. În prima parte a marcat Lingurar de două ori, servit bine de Șerengău și Mihai, și Ekmekci. din centrarea aceluiași Mihai.

La reluare, nou-intratul Ungureanu a marcat repede după un un-doi cu Lingurar. Ekmekci și-a completat tripla, iar pe final Șerengău și Babiciu au stabilit scorul final: 8-0.

UTA: Brândă – Varga, Opriș, Codrea, Cohuț, Mihai, Șerengău, Sarkozi, Mare, Ekmekci, Lingurar. Au mai jucat: Babiciu, Pele, Nagy, Ungureanu, Ciubăncan.

Liga Elitelor U19, etapa 16: UTA – U Craiova 8-2 (2-0)

Astăzi, pe Motorul, UTA lui Gaica și Ungur au primit vizita Universității Craiova. Utiștii au deschis scorul în minutul 4, prin Simon, care a transformat un penalty scos de Merian. Un sfert de oră mai târziu Mitrov lobează o minge peste apărarea adversă, iar Simon, talonat de un adversar, stabilește scorul primei reprize, 2-0.

În partea a doua UTA și-a arătat superioritatea, scorul luând proporții. Simon a făcut „tripla”, urmat de Rădulescu și Gavrilă. În ultimele 20 de minute Mitrov face și el „tripla”, motivat – probabil – și de cele două reușite ale oaspeților.

UTA: Opric – Haloș, Cocriș, Salka, Mohaci, Gavrilă, Vulturar, Rădulescu, Merian, Simon, Mitrov. Au mai jucat: Pascu, Răzban, Sfîrlea, Sterciuc, Maier.

Liga Elitelor U17, etapa 16: UTA – U Craiova 0-3 (0-2)

Ultimul meci al zilei se anunța unul dificil pentru trupa lui Donca, Mărginean și Țamboi. UTA primea vizita Craiovei, ocupanta locului 2 în Seria de Vest a Ligii Elitelor U17. La începutul partidei s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celui care a fost Dan Ristin.

Chiar dacă nu și-au creat ocazii de gol din acțiune, oltenii au dominat autoritar partida. Utiștii au suferit din plin la fazele fixe, mărturie fiind toate cele trei goluri primite astăzi. În prima parte, craiovenii și-au asigurat liniștea cu două goluri venite în urma unor cornere. În repriza a doua, utiștii s-au zbătut să egaleze, dar adversarii au punctat în minutul 67 pentru scorul final, 0-3.

UTA: Tirian – Tambor, Bortiș, Măgulean, Putnic, Goldiș,  Ursoi, Rotea, Mercioiu, Onișor, Borcea. Au mai jucat: Dănilă, Andrieș, Țurcanu, Maxim, Puta.

Dacă UTA U16 stă etapa viitoare, iar Viitorul se deplasează la Cluj, pentru duelul cu Universitatea, pentru cei de la U19 și U17 urmează deplasarea de la Timișoara, cu echipele lui ASU.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button