UTA Arad

„Bătrâna Doamnă” rămâne cu un singur gol încasat acasă! Ilie: „Pentru fundași e un lucru important, o provocare programul încărcat, dar suntem pregătiți”





UTA a învins cu 2-0 în meciul cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu și, cu excepția disputei cu Mioveniul, nu a încasat gol pe teren propriu. Florin Ilie este o parte importantă a realizărilor apărării utiste, iar astăzi a fost din nou titular și integralist. „Ne așteptam la o partidă dificilă, știam ce adversar întâlnim. L-am analizat destul de bine, până la urmă importante sunt cele trei puncte. Iar pentru noi, cei din compartimentul defensiv, e important că nu am luat gol. Sper să continuăm pe linia asta și la Cluj, să luăm cele trei puncte. Am mai jucat pe Cluj Arena, am două rezultate favorabile și unul nefavorabil acolo, sper să rămân pe plus și după ziua de miercuri”, a spus fotbalistul sosit de la Sportul Snagov în această vară.

Cu două minute înainte de reușita de 2-0 a lui Romario Moise, gorjenii au cerut cartonaș roșu la un duel între Ilie și fostul utist Darius Buia. „Dacă nu dă arbitrul, nu e. M-a întrebat dânsul dacă a fost, a existat un contact, el (n.r. Buia) m-a împiedicat și am căzut amândoi”, a fost remarca lui Ilie.

Jocul de astăzi a fost primul din seria de nouă pe care „roș-albii” le vor disputa în luna noiembrie din trei în trei zile. „Ne așteaptă acum o perioadă cu jocuri multe și sper să facem față. Staff-ul tehnic a ales așa, noi suntem pregătiți, ne-am antrenat în fiecare zi și pentru o astfel de situație. Important este să ne recuperăm cât mai bine și să fim apți 100% la ora jocurilor. Personal, nici în Liga 1 nu am mai avut un asemenea program infernal, e – într-adevăr – o provocare, dar o să-i facem față”, a mai punctat puternicul fotbalist.

Originar din Alba Iulia, Ilie (27 de ani) s-a făcut cunoscut în fotbalul românesc la vechea Poli Timişoara, a lui Marian Iancu, după ce junioratul şi l-a făcut la Unirea. Ulterior, prima lui experienţă în Liga 1 a fost la Concordia Chiajna şi au urmat Corona Braşov, Gaz Metan Mediaş, din nou Chiajna şi apoi a ajuns în Liga 2, la FCM Baia Mare. Clubul s-a desfiinţat şi a trecut la Luceafărul Oradea şi după a mers din nou în prima ligă, la Pandurii Târgu Jiu. S-a întors din nou în Liga 2, la ASA Târgu Mureş, CS Mioveni şi Sportul Snagov. La UTA a fost de fiecare dată titular în centrul defensivei și a avut și câteva ocazii bune să înscrie în „alb-roșu”. Din păcate, și-a trecut în cont un autogol, chiar runda trecută, la Reșița.

3 comentarii

  1. Ai dreptate, văd că nimeni nu speculează nimic rotația sau menajarea anumitor jucători în funcție de adversar???
    Ce ziceți,cate schimbări vor fii in primul 11???

    0
    0
  2. Și. UTA a fost defavorizata de multe faze ,din multe meciuri Luăm de buna ideea că și bune și rele se egalizează..Un arbitru are dreptul , ca și un judecător la interpretare. Lui i se cere să nu strice spectacolul și imparțialitate.Numai atingerea balonului cu mina are 100 de interpretări. ,fiecare cu alte variante. . Nu e cazul să avem remușcări. Ce se întrevede ,e o favoare în ideea ca centre cu nume sa. revină. Fotbalul mare e pentru oraș ,pentru stadion cu lumini ,pentru public dedicat

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button