UTA Arad

Balint consideră că UTA a făcut un joc tactic bun la Cluj și: „Am pierdut două puncte la ce ocazii mari am ratat”





Ca și la Turnu Măgurele, UTA nu a putut ține de avantajul luat pe tabelă pe „Cluj Arena”. În restanța valabilă din runda cu numărul 6, Ursu a marcat odată, dar a și ratat desprinderea în primul sfert de oră, după care arădenii s-au mulțumit să stea la „cutie” și să dea, eventual, lovitura pe contraatac. Având în portarul Iacob cel mai bun om de pe teren, „roș-albii” au ținut de rezultat până în minutul 86, când Goga a egalat și cu ajutorul devierii nefericite a lui Andrei Rus.

Vali Buhăcianu a irosit o ocazie imensă în prelungiri, pe care tot el și-a creat-o și „Bătrâna Doamnă” iese cu un punct din deplasarea de pe Someș. „Din punctul meu de vedere, sunt două puncte pierdute astăzi de noi. La ocaziile mari ratate, cred că am fi meritat să câștigăm acest joc. Trebuie să-i felicit pe băieți pentru că din punct de vedere tactic credem că am făcut un joc foarte bun. Știam că în a doua repriză, cel puțin, trebuie să absorbim presiunea lor și am făcut-o destul de bine. Cum am făcut-o și la Reșița, din păcate, dacă nu pot gazdele marca, ne-am băgat-o singuri în poartă. Cu toate astea am avut și în prelungirile meciului o ocazie mare a lui Vali Buhăcianu. Asta e, trebuie să luăm părțile pozitive din acest joc și să ne revenim foarte repede. Meciurile vin extrem de repede pentru noi, n-avem timp nici să sărbătorim nici să ne supărăm, trebuie să ne recăpătăm foarte repede energia și să ne focusăm pe următoarea etapă”, a spus Laszlo Balint, la finalul partidei de la Cluj.

Întrebat de așezarea zidului la cele două lovituri libere executate de gazde de pe 16 metri, antrenorul utist a spus: „Distanța a fost mică și Florin Iacob a încercat să-și ia măsuri de precauție în așa fel încât să nu să nu treacă mingea pe sub zid. La prima dintre ele, am văzut că a luat și un galben acolo pentru că a încercat să îl pună pe Tomozei să acopere zona de la nivelul gazonului.  Chiar mi-a fost foarte teamă de lovitura respectivă din care am luat gol, pentru că știam că Goga este un executant bun. A avut o execuție nefericită, dar, din fericire pentru el și din păcate pentru noi devierea a dus la acel gol egalizator. Am reacținat târziu și cu toate astea, am ratat acea ocazie mare și, repet, din punctul meu de vedere, sunt două puncte pierdute astăzi”.

Presa din Cluj a fost a dorit să afle ce crede antrenorul arădenilor despre șansele de promovare ale echipei sale. „E o discuție aprinsă. Într-adevăr, la cum arată clasamentul în acest moment, untem acolo, cu șanse bune. Dar uitați-vă ce program avem, sunt meciuri extrem de grele pentru noi într-un interval scurt de timp. Trebuie să încercăm să ieșim cu bine din această perioadă să încercăm să facem puncte cât mai multe și să vedem ce strategie adoptăm pentru perioada de iarnă. Mai sunt încă foarte multe meciuri de jucat, foarte multe puncte puse în joc și foarte multe echipe care, din punctul meu de vedere, pot emite pretenții până în ultima etapă”, a fost răspunsul lui Balint.

Ciprian Rus a încasat cel de-al patrulea cartonaș galben la Cluj și devine automat suspendat pentru deplasarea de la Pitești. Totuși, căpitanul UTA-ei nu se va întoarce acasă, ci se va pregăti alături de colegii săi mâine la Cluj și vineri la Tărlungeni, iar sâmbătă va fi spectator la meciul din Trivale. „Doar nu îl lăsăm la Cluj, bineînțeles că vine cu noi, deplasările sunt legate și avem un program clar pus la punct. În seara aceasta încercăm să ne odihnim, știu că băieții sunt destul de supărați, pentru că, după aspectul ocaziilor, eu cred că ar fi și am fi meritat cele trei puncte. Rămâne să găsim cele mai bune soluții pentru meciul de la Pitești pentru că este o deplasare foarte dificilă împotriva unei echipe solide. Întâlnim o formație care, cel puțin pe propriul teren, este extrem de puternică. Au demonstrat inclusiv astăzi (n.a. 3-2 cu Reșița în restanța din etapa a 11-a) și trebuie să găsim cele mai bune soluții. Vrem să aliniem un prim <<unsprezece>> care să emită pretenții pentru câștigarea meciului”, a completat Balint.

Ați subevaluat Clujul? – a mai fost întrebarea unui ziarist de pe Someș? „Dimpotrivă, așa cum am declarat și înainte de meci chiar o consideram favorită pe Universitatea. Când am spus asta, m-am bazat pe mai multe lucruri. Primul, a fost evoluția bună a celor de la U în meciul de Cupă împotriva celor de la FCSB. Al doilea a fost avantajul propriului teren, pentru că și U Cluj are niște suporteri frumoși, dar noi eu cred că am făcut un joc bun, cel puțin din punct de vedere tactic. Știam că nu putem veni aici să dominăm o echipă foarte bună precum Universitatea. Am jucat ce trebuia să jucăm, ne-am apărat destul de bine. Cel puțin în a doua repriză nu-mi aduc aminte ca Universitatea să fi avut ocazii foarte importante. Dar, rămâne punctul și încercăm să ne concentrăm acum pe ceea ce urmează”, a încheiat Gyuszi Balint.

13 comentarii

  1. Primele probleme le-am observat in ultimile minute de la Ripensia cand sub o presiune mare a adversarului cedam si nu mai reusim deloc sa tinem de minge … Apoi la Resita imediat dupa pauza … Astazi la Cluj aproape o repriza secunda in aparare … Ne-a iesit aceasta tactica de conservare a rezultatului cu succes la Ploiesti si cu noroc la Resita. Cred ca aici e problema … Sa nu cedam posesia asa de usor cand conducem. Pozitia in clasament confirma valoarea echipei si a antrenorului !! Insa noi ca suporteri aradeni suferim si probabil vrem mai mult dupa atata vreme in Liga a 2-a … Simtim ca nu am fi pierdut puncte pretioase daca eram un pic mai atenti. Mai sunt meciuri domnule Balint !! Duceti echipa aceasta in Liga 1 !! Doar UTA conteaza !!

    0
    0
  2. Azi juniori au cam comis-o,sincer nu cred că meritam toate punctele,așa sa alergăm după minge și să conservăm un avantaj minim nu ne va ajuta deloc în viitor.
    Înțelegem faptul că jucătorii trebuie rotiți pt ai avea cat de cat pe toți la un nivel fizic bun dar sa dai de echipe ca Reșița și Cluj care se vede că nu pot să-ți pună probleme și noi stăm pe 2linii, apărea rezistă dar e destulă o mică neglijenta precum cea de azi a lui Isac și Rus și te vezi egalat și e păcat că nu poți lua toate punctele cu aceste echipe.
    De la Arges se pot aduce toate punctele,in ultimele 5meciuri acasă au luat de fiecare dată gol(in 4 jocuri chiar 2goluri pe meci),dc batem trecem pe 1 așa că hai UTA că se poate!!!

    0
    0
  3. U Cluj a aratat azi precum o echipa foarte slaba !!! Cu o atitudine buna si determinare se puteau obtine cele 3 puncte fara probleme. Dar daca nu exista suficienta concentrare la Ursu sau Buhacianu care au ratat din pozitii ideale, ce sa astepti de la Hrezdac. Macar Hrezdac a avut un penalty neacordat de arbitri. Nu pot sa cred ca s-au pierdut doua puncte asa usor !!! Deranjant

    0
    0
  4. Nu știu de ce aveți așteptări de joc spectaculos și ca UTA să își domine adversarii? Exact așa nespectaculos juca și snagovul cu Balint la timona și tot locul 1 și 2 a fost! Nici nu avem un mijloc pretabil la joc spectacol, doar salahori ascultatori+Moise care de data asta nu ne-a mai scos. Așa că obișnuiți-vă că UTA așa va juca, mai ales că de acum până în decembrie întâlnim doar echipe în formă din prima jumătate a clasamentului! Poate din retur cu frații Herea dacă vor fi convinși sa vină la Arad, echipa va și domina meciurile în retur.

    0
    0
  5. De pe banca poate s-a vazut altfel meciul dar la televizor s-a vazut ca U Cluj a fost mai buna si merita sa câștige. UTA nu a avut niciun corner iar Clujul a avut cam 15. Se vede ca nu ai simtit meciul si prin faptul ca l-ai schimbat pe Rus care ținea mingea departe de poarta pe cand Ionita…

    0
    0
    1. Sincer, de la TV s-a vazut ca se putea juca si o saptamana si tot nu luam gol de la „U”, dar din nefericire golul a venit tot de la UTA, din pacate cu o deviere neferificita.
      Acum nu stiu ce sa inteleg, UTA ori a facut cel mai bun joc tactic de pana acum (se vede mana lui Balint) ori „U” chiar arata ca o echipa ce isi merita actualul loc din clasament.

      0
      0
  6. Tu gandesti ca un telespectator, el gandeste ca antrenor. Cipri mai avea un galben. Ce zici dacă rămanea pe teren si mai primea unul? UTA rămanea in 10 si daca si pierdea meciul cine era de vină? Binenteles antrenorul.

    0
    0
  7. Cipri Rus era nervos pe arbitru cand a fost schimbat , deoarece a luat al 4 galben si e suspendat la Pitesti !

    0
    0
  8. Balint sa nu fie multumit, el sa explice de ce echipa sa nu joaca nimic in repriza a doua. In afara actiunii lui Bugaceanu, din final, si aia avuta pe viteza lui Bugaceanu,, nu pe vreo realizare de atac, ( Chiar golul a fost pe „o bubuiala” la care Ursu a fost mai rapid ca fundasii). UTA nu a contat, din min 60, a stat doar cu spatele la 16m . si a bubuit. Asa la Turris, asa la Resita , asa la Ripensia, asa la Cluj. Nu e o intamplare. O promovare se rezolva nu… fiind egalati mereu, sau invinsi pe final.E si o problema de putere fizica, la fundasi si mijlocasi .Nu l-am vazut pe Balint impingandu-si echipa in fata, a stat pasiv. Dupa iesirea lui C Rus s-a topit tot atacul, Ionita a fost..doar la numar. Sa i-o spunem clar lui Balint : are jucatori buni, dovada realizarile individuale . cu goluri, dar echipa nu este ca o masina unsa perfect, Asta el trebuie sa o faca.

    0
    0
  9. Am pus un punct pus in clasament, dar avem 2 pierdute, dupa ce mai bine de o ora le-am avut in buzunar. ( ca la Turria, la Ripensia . Constat ca schimbarile Rus/ Ionita si Hrezdac,Isac au fost neinspirate, ele au slabit echipa, in loc sa o intareasca. Nu inteleg de ce Ionita nu joaca nimic de peste 1 luna.In plus, inchizatorul trebuie sa fie un jucator matur. nu un junior, postul asta ar putea organiza jocul, Tristetea mea este ca mereu continuam sa pierdem avantaje pe final, cind nu punem nici o problema in atac. Cu 3 puncte, la Cluj, mergeam linistiti la Pitesti, asa , cu un egal acolo…adunam doar 2 puncte. Imi pare- desi multi ma vor contrazice- ca o mare parte din vina este a lui Giussy Balint. Echipa lui …orice ati spune, cade fizic spre final, schimbarile se fac ca sa-i multumeasca pe unii, jocul de pase progresiv…lipseste. Balint nu trebuie sa cada un automultumire ( „…din punct de vedere tactic credem că am făcut un joc foarte bun…”) , aiurea,..nu e cum spune dansul, tactic UTA a jucat slab, s-a retras, fara sens , total, si prea tare. Noroc cu Iacob si cu fundasii centrali. PS Sa notam totusi.ca, desi nu am pierdut punctele din cauza fluierasului, acest a fost „gazdar” i-a iertat pe clujeni de un penalty, destul de clar, dar , mai ales de 2 rosii, din care unul -cotul lui Goga- ..impardonabil In plus i-a dat lui Rus un galben…de parca stia ca e al 4 lea, cind aradeanul nu facuse, mai nimic

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button