Ex. sebișeanul Călin Cojocaru a preluat-o pe Pandurii Târgu Jiu! „Lanterna” ligii secunde se despărțise de Bălan după doar trei meciuri
La fel cum s-a întâmplat şi luna trecută, după despărţirea de Adrian Bogoi (46 de ani), Pandurii Târgu Jiu i-a găsit rapid înlocuitor lui Tiberiu Bălan (38 de ani), antrenor care a demisionat după doar trei meciuri. Astfel, în urmă cu puţin timp, oficialii echipei gorjene s-au înţeles cu Călin Cojocaru.
Noul antrenor al echipei Pandurii a stat ultima dată pe banca tehnică a CSM Lugoj, formaţie pe care a pregătit-o în primăvară, dar cu care a retrogradat din Liga 3 şi apoi şi-a încetat contractul. E adevărat însă că echipa din Lugoj se afla deja într-o situaţie critică, în momentul în care Cojocaru a preluat-o.
Anterior, Călin Cojocaru a mai pregătit ACS Poli Timişoara (Liga 2), de care s-a despărţit pe 13 decembrie 2018, după doar şapte meciuri în care a condus-o. În eșalonul trei, tânărul tehnician le-a mai condus pe Millenium Giarmata, unde și-a și terminat cariera de jucător și Naţional Sebiş. La divizionara terță arădeană, a fost antrenor cu atribuții de conducător o bună bucată de timp, lucrând printre alții cu Gabriel Oiţă sau Daniel Unguru, jucători care se află acum în lotul Pandurilor.
„Ne-am înţeles cu domnul Călin Cojocaru. Obiectivul va fi salvarea echipei de la retrogradare, iar vara viitoare vom prelungi probabil contractul. Dânsul are un avantaj că mai ştie câţiva dintre actualii jucători de la Pandurii. Sper să fie bine”, a declarat, în exclusivitate pentru Liga2.ro, Marin Condescu, principalul creditor al clubului Pandurii.
Călin Cojocaru va debuta sâmbătă, în deplasarea de la Rapid, pe banca echipei gorjene. Pandurii nu va evolua în intermediara de la mijlocul acestei săptămâni, fiindcă adversara pe care ar fi trebuit să o întâlnească, Daco-Getica Bucureşti, s-a retras între timp din Liga 2.
În prima parte a turului, între etapele 1-13, Pandurii a fost pregătită de Adrian Bogoi, iar între rundele 14-16 de Tiberiu Bălan.
În 2019, Pandurii Târgu Jiu mai are meciuri cu Rapid (d), Concordia Chiajna (a), Turris-Oltul Turnu Măgurele (a) şi ASU Politehnica Timişoara (d).
Articol scris de Mircea OGLINDOIU