UTA și-ar putea face unele „cumpărături” de Sărbători chiar din curtea adversarului de duminică, până una alta Balint își numără jucătorii

UTA și-ar putea face unele „cumpărături” de Sărbători chiar din curtea adversarului de duminică, până una alta Balint își numără jucătorii

De la ultima retrogradare în Liga 2-a, în vara anului 2008, UTA a mai cochetat cu promovarea și s-a mai întâlnit inclusiv cu postura de lider în eșalonul secund. Vorbim despre stagiunea 2009-2010, când la cârmă era Ionuț Popa, sau campionatul 2015-2016, cu Roland Nagy pe bancă. Pe atunci, însă, Liga 2-a era organizată în două serii, pe când acum „Bătrâna Doamnă” privește de sus divizionare secunde din toate colțurile țării.

Dar, mai e mult până departe, iar departe pentru Laszlo Balint și colaboratorii săi e și pauza de iarnă. La ce program infernal i se așterne în față și la cât de limitat din punct de vedere numeric îi este lotul, antrenorul „roș-albilor” e conștient că echipa sa va fi solicitată la maxim și, cumva, trebuie să iasă cu bine, în așa fel încât strategia pentru la iarnă să fie clară: întărirea lotului pentru sprintul spre Liga 1. Până una alta, rămân în joc 18 puncte până la vacanță, iar următorul „hop” e chiar fosta echipă a antrenorului utist.

De altfel, Balint a luat cu el la UTA doi dintre jucătorii celor de la Metaloglobus, portarul Iacob și fundașul Tomozei, iar acum a mărturisit că lista era puțin mai lungă. „Acolo sunt jucători care au fost pe o anumită listă, jucători cu care s-a discutat și pe care i-am dorit în vară. Mai mult, nu vă ascund că inclusiv acum sunt doi-trei fotbaliști pe o listă pe care o facem din timp pentru a ne întări în iarnă. E normal și încercăm să găsim cele mai bune soluții pentru a deveni mai puternici. Sunt jucători pe care-i cunosc, jucători cu calitate, interesanți pentru ceea ce mi-aș dori eu. Dar, din iarnă încolo e o discuție care la acest moment nu își are neapărat rostul. Importante sunt punctele puse în joc duminică și sunt conștient că va fi o ambiție suplimentară din partea tuturor de acolo. Și nu neapărat pentru că joacă împotriva lui Balint, pentru că – până la urmă – UTA nu înseamnă Balint.  UTA este UTA, la momentul actual o echipă importantă din punct de vedere al rezultatelor obținute, ca să nu mai vorbesc de tradiție, de istorie, de suporteri și de greutatea acestui nume în fotbalul românesc”, a punctat „principalul” arădenilor, care a mai ținut să-i remarce pe Ovidiu și Claudiu Herea din tabăra adversarului de duminică: „Metaloglobus are în componență jucători experimentați, jucători cu calitate cum sunt frații Herea. Practic, faza ofensivă este dusă de cei doi jucători importanți pentru acest nivel, care au marcat multe goluri. Cel puțin Ovidiu a început ca din tun în acest sezon și a reușit să marcheze foarte multe goluri, dar e extrem de important cum vom fi noi la ora meciului”.

După ce duminică va da piept cu Metaloglobus, miercuri, „roș-albii” dispută și restanța cu Rapidul, tot la București și Laszlo Balint ar vrea să ia cu el toți fotbaliștii apți din lot. „Nu știu dacă o să avem 20 de jucători pe care să îi ducen cu noi, trebuie văzut să vedem câți sunt apți. Eu aș vrea să duc tot lotul, pentru că vom rămâne în Capitală până la meciul cu Rapid. Nu are rost să ne întoarcem la Arad și va trebui să gestionăm acea perioadă în așa fel încât să scoatem maxim din aceste două deplasări foarte dificile. Cel puțin până la meciul de duminică, Isac are șanse mici să-și revină. În schimb, Diego Lorenzi deja a început alergările,  o să încercăm să facem pași înainte în ceea ce privește recuperarea specifică. Pe de altă parte, este extrem de important să nu riscăm nimic, așa că vom face noi investigații pentru a vedea cum evoluează buletinul medical al jucătorilor cu probleme. În ceea ce-l privește pe Florin Iacob, nu-mi fac probleme. Nu a fost nimic grav, doar o încărcătură pe mușchi, iar cu Buzăul l-am menajat. Să vedem și cu Melinte, care a acuzat o contractură pe un mușchi intercostali. Din punctul meu de vedere, a fost vorba despre o problemă cauzată de această uzură legată de suprafața sintetică. Practic, la o mișcare un pic necontrolată s-a contractat brusc mușchiul și a fost aproape să rămână înțepenit într-o anumită poziție. Dar, cu masaj, cu tratament local cu niște anti-inflamatoare a strâns din dinți și chiar vreau să-i mulțumesc pe această cale. Vedeți că jucătorii dau dovadă de caracter, intră pe teren și dau maxim chiar și în cele mai dificile condiții. Pentru că nici cu Buzăul nu a fost ca o plimbare în parc”, a mai subliniat tehnicianul arădenilor, care-l mai are incert și pe Alin Șeroni (probleme la gambă).

Delegația utistă va pleca mâine spre Capitală, cu avionul și va face din Hotelul Mirage din Snagov „cartier general” până miercuri, după disputa cu Rapidul.

Facebook Comments
13
0

18 comentarii

  1. Avatar

    Gyusi adauga 6 puncte in clasament si ajutat-i pe bucureșteni să își aducă aminte de UTA pt ca au cam uitat. La ziar si tv găsim doar Becali FCSB dece sa nu fie Balint si UTA.
    Cu toate ca sint departe dar inima mea e lîngă voi .Mult succes .Haide UTA!

    74

    0
    Răspunde
  2. Avatar

    Claudiu herea neaparat ! Un nr 10 valoros pentru liga 2 !

    25

    4
    Răspunde
  3. Avatar

    1. Nu imi place sa vorbim azi, despre „jucatorii lor ,pe care i-am contactat”, imi pare ca suna ca drk, suna a becali 2. In doua meciuri va fi enorm de greu sa luam 6 ( sase ) puncte, cum ar vrea unii ,care debordeaza de optimism. Eu m-as multumi cu …minim 3 puncte, daca ar fi chiar… 4, as exulta, …dar la 6 puncte in Bucuresti in 3-4 zile as promite sa nu imi mai deschid gura, multa vreme. 3. Este nasol ca lotul actual este restrans numeric, , cu multi accidntati, dar e bine ca multi tineri joaca la fel, ca nivel bun, ca cei mai in varsta, Iacob cred ca este esential sa fie apt si prezent, stoperii sint extrem de importanti sa fie perfecti. Astept ( cam de mult) sa il vad , decisiv si pe Ionita ..intr-un meci. ( Buhaceanu, cu Buzaul a fost…decisiv). Are acum ocazia si Ionita ! Mult succes !

    16

    2
    Răspunde
    1. Avatar

      Dar pe Miculescu când va venii ziua sa fie decisiv!? Cam e gata turul și el nu e prea băgat în seama

      6

      7
      Răspunde
      1. Avatar

        Am înțeles ca ne va lasă cu ochii in soare din iarna

        0

        11
        Răspunde
        1. Avatar

          Să se ducă si aducem alt junior bun , Denis Rusu de la Lipova, sau pe Haită de la Turris turnu măgurele un junior foarte bun!

          3

          3
          Răspunde
          1. Avatar

            Despre Haita?Numai cuvinte bune…..dar este al altcuiva….

            1

            1
    2. Avatar

      O puncte zero atât vom face! Pierdem si cu metaloglobus degeaba încearcă balint metoda becali, inainte de meciul direct să-i amageasca cu oferte. Nu jucam nimic, iar jucatorii sunt limitati! Dacă toti din lot ar pune suflet cum pune Iacob ar fi altceva, dar nu sunt toți așa! Rezultatele mă contrazic, dar de abia acum incepem să jucam meciurile grele!

      1

      40
      Răspunde
      1. Avatar

        Emileee esti distrus rau! Esti patetic cu logica ta de 2 bani. Echipa e pe locul 1 cu o singura infrangere si tu scri de astea. Un zero esti tu!

        5

        1
        Răspunde
  4. Avatar

    Cu ambii Herea aduși poate si cu un Hlistei daca isi rezolvă problemele cu Rapid si cu reveneriile celor accidentați ( Coulibally,Ciucur,Pușcas,Stancu) ar mai trebuii cel putin un fundaș central de valoare sa produca concurența lui Ilie și Melinte si un fundaș stânga cel puțin de valoarea lui Tomozei care pentru mine pe poziția de fundas dreapta e un jucator de Liga 1. Sa sperăm ca nu o sa plece nici macar un jucător important spre Liga 1,cu toate condițiile astea eu cred ca promovăm la pas

    21

    0
    Răspunde
    1. Avatar

      O analiza corecta Sergiu,cat mai multe puncte din etapele ramase pana la pauza de iarna si sa speram ca vom fi feriti de alte accidentari serioase.Sa vedem si daca se va renunta la cineva,in rest eu am toata increderea in Balint si chiar daca vor mai fi unele sincope(sa speram cat mai putine) sa ne vedem promovati la sfarsit.Hai UTA!!!

      15

      0
      Răspunde
    2. Avatar

      Sergiu ai punctat foarte bine ce avem și unde trebuie întăriri,cred că Claudiu Herea va fii adus în iarna sau cel puțin un mijlocaș la creație care sa facă diferența pe faza ofensivă.
      La metaloglobus cred că va intra Seroni in locul lui Melinte,(cu condiția să fie apt) iar la mijlocul terenului va juca cu Moise și Lorenzi,dc ultimul va fii apt.
      Cred că metaloglobus e o echipă mai așezată și periculoasă decât rapid și nu ar rău nici un punct cu ei.hai UTA și baftă multă!!!

      15

      0
      Răspunde
  5. Avatar

    Cred ca in retur se vor intari si adversarele daca merg pe straini obscuri uta va promova la ps daca incep sa adune jucatori valorosi din ro va fi greu pacat ca nu am reusit sa avem vreo 10 puncte avans!

    6

    4
    Răspunde
    1. Avatar

      Cum @Mike? Poate ca ma uit ca „matza pe calendar”,dar vad 4 egaluri si o infrangere si unicele puncte pe care personal le regret(obiectiv vorbind) sunt 2 la Turris si 3 la Ripensia,adica total 5…..Despre acestea imi pare nespus de rau…
      Vor mai fi sincope,fara doar si poate,dar si la altii,la „capra vecinului”…Capul sus,ochii inainte,daruire si abnegatie,fara accidentari,daca s-ar putea si cat mai putine suspendari,pe cartonase gratuite,incasate fara rost…
      Sa dea D-zeu,asa sa fie,cand va fi mai rau….
      Felicitari baietilor pana acum,HAI UTA!

      2

      1
      Răspunde
  6. Avatar

    E vorba de două egaluri . La un lot restrins e mult. Numai că și astea nu le da nimeni de bunăvoie .!! Completări de iarna sunt necesare și pentru că unii jucători au rezerve serioase la efort prelungit.Fratii Herea. au valoarea echipelor care le acorda. șanse.. E. curios că cel mare nu știrneste interesul lui Pancu la Rapid. Daca apare el in echipa ,tot jocul e centrat pe el Asta nu vrea nici un antrenor . Odată anihilat ,echipa e moarta !!

    12

    2
    Răspunde
    1. Avatar

      Stimate domnule @Ionescu Gavrila….Capitolul Herea,la Rapid,a fost deja disecat…..S-a scris in presa centrala,ca a fost dorit la Rapid,insistent chiar,de catre Pancu dar a declarat ca banii ofertati nu i-ar fi ajuns nici macar de motorina si a considerat oferta in batjocura….
      In plus de asta,se pare ca nu mai doreste sa plece niciunde doar la pachet cu fratele sau…(specific:gura lumii..)….
      De urmarit…..

      2

      1
      Răspunde
  7. Avatar

    Inca doua deplasari foarte, foarte grele si cu lotul subtiat !!! Ce sa zic, ma abtin sa dau pronosticuri in aceste doua meciuri. Se poate sa si luam ceva puncte ,se poate sa nu luam niciun punct, depinde numai si numai de baietii care vor fi pe teren ,de ardoarea si ambitia de care vor da pe teren. Sper sa fie bine si UTA. sa se intoarca cu puncte din aceste doua meciuri !!! FORTA BAIETII, FORTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    5

    1
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.