UTA AradzTOP ARTICOLE

Oroian a făcut fazele din care UTA a bătut Farul și Chiajna la interval de două zile: „Am zis să nu-mi mai pierd tricoul de titular dacă tot am intrat”





UTA a câștigat prin sacrificiu și forța grupului cele două partide de pe teren propriu, disputate la 48 de ore una de cealaltă. Scorul a fost identic, 1-0, atât cu Farul, cât și cu Chiajna, iar la originea fazelor de gol a fost juniorul Alexandru Oroian.

Mijlocașul de bandă de 18 ani i-a oferit lui Ursu pasa din care a înscris duminică, pentru ca astăzi să obțină penalty-ul din care Moise a adus alte trei puncte în clasament pentru arădeni. „Mă bucur că s-a apelat la mine, probabil, a contat și faptul că am fost ceva mai proaspăt decât ceilalți colegi ai mei care au jucat în toate meciuri. În plus, sunt și tânăr și mă refac ceva mai ușor de la un meci la celălalt. Am muncit, Mister a avut încredere în mine și am zis să nu-mi mai pierd tricoul de titular dacă tot am intrat. Când îți ajuți echipa să câștige două meciuri la rând, nu poți să simți decât fericire și împlinire. Iar când te mai uiți și pe clasament, sentimentul e și mai plăcut. Sperăm să nu mai pierdem primul loc până la vacanța de iarnă, dar și după aceea. Acum e important să menținem o distanță de cel puțin 4 puncte față de locul 2, iar la primăvară să fim și mai puternici”, susține Oroian.

Talentatul fotbalist aflat la un moment dat în curtea Academiei celor de la Arsenal a fost extrem de inspirat la faza la care a obținut lovitura de la 11 metri, din minutul 6. Și-a păcălit adversarii printr-o simplă fentă de corp, a pătruns în viteză în careu și acolo a fost jenat de Obedeanu. „Mister ne cere mereu să avem personalitate și i-am arătat că se poate baza pe mine și în această privință. Trebuie să recunosc că am și căutat puțin contactul cu adversarul, intervenția lui a fost la limită. Nu mai contează acum, important era să câștigăm și am făcut-o cât se poate de meritat. Ne-am creat alte ocazii clare, cred că am demonstrat că am fost peste cei de la Chiajna”, a mai spus tânărul fotbalist originar din Mediaș.

Înlocuit pe final cu Isac, Alex Oroian a ieșit de pe teren prin spatele porții dinspre galerie. Fanii din peluză și apoi și cei de la tribuna a doua l-au apluadat la scenă deschisă pe fotbalistul de 18 ani. „Eram și așa epuizat, iar aplauzele publicului parcă mă țineau și ele într-o altă lume. Știam că dacă de abia mai puteam merge am dat totul din mine în acest, ceea ce ne cere mereu și Mister, mă bucur că efortul și evoluția mea au fost apreciate”, a adăugat „Oro”, care nu a marcat încă în acest sezon, dar are la activ trei „assisturi” și două penalty-uri obține. Astăzi, cu Chiajna și în etapa a treia, cu Csikszereda.

Bineînțeles, galeria arădeană și-a răsfățat la final toți favoriții, împreună cu care a cântat din nou: „Cine e pe primul loc…!”. Dar, fanii i-au cântat „La mulți ani” și lui Patrick, băiețelul de doar 1 an al lui Marius Tomozei, purtat în brațe de tatăl său, unul dintre cei mai buni oameni ai UTA-ei și astăzi.

8 comentarii

  1. Ai talent enorm,se vede de cum faci preluare, scoți ușor adversarii din joc”te ascultă găina”.
    În iarna trebuie sa muncești foarte mult fizic,in rest sa vii sănătos și muncitor și fotbalul te va răsplăti cu multe!!!!

    0
    0
  2. De la inceput mi-a placut copilul acesta,macar ca eram cu ideea ca duce bine ultimele 20-30 minute si mereu aduce acel plus necesar.
    Iata ca astazi a facut un meci foarte bun ca titular.E clar ca daca va ramane cuminte,muncitor si modest ne putem baza fara discutie pe el.Se demarca usor,scoate adversar din joc,pase foarte bune,filtrante,apare chiar la finalizare si nu ii este teama sa „bage piciorul” si stie si cu „obiectul”.Mi-a placut cum il incurajau seniorii!Felicitari ORO!
    PS:ca si o completare,fara directa legatura cu tema,mi-a placut astazi si Miculescu….A castigat toate duelurile la cap si a avut posesie foarte buna.Putin a lipsit sa si marcheze…personal am vazut mingea in poarta!Bravo!

    0
    0
  3. Bravo ! baiatule…capul sus, multa munca si seriozitate, vei ajunge fotbalist mare…..Eu cand l-am cunoscut pe Boloni, era cu un cap mai mic , ca mine si nu-mi venea sa cred ca el este si ce sut avea, cat de bine lovea mingea…si avea cam fizicul tau…Bafta in continuare !

    0
    0
  4. Scuze daca voi fi rau…si asa scrierile mele sunt foarte supravegheate si cenzurate….Ma bucur….
    Unde sunteti haterilor,cei care ati injurat si criticat mereu UTA,conducerea?Ca Meszar are interese,ca este ungur,ca Gradinaru si Dragan sunt varza,incompetenti,ca sunt praf….ca sunt impostori….,ca isi urmaresc interesele personale….Unde sunteti gigeilor?
    Iata ca nu au tradat UTA….Au invatat din greseli recunoscute direct….Nu se fofileaza…..Sunt aceiasi…..S-au inercat variante Mister Popica…..sanatate maxima…..E bine,perfect…..despre ce discutam?

    0
    0
    1. Mai taci din gura si nu mai cauta motiv de cearta daca nu vrei ca la meciul cu Petrolul sa fim vecini de scaun.
      Bucura-te de victorie si tine-ti pliscul pentru ca nu esti in masura sa ii arati pe altii cu degetul cu „v-am zis eu”.
      Felicitari echipei si tuturor utistilor care au inteles momentul greu si i-au incurajat pe baieti cum au putut mai bine.

      Haide UTA!

      0
      0
      1. Nu te dezminti…..Iar ma ameninti public….Oare te crezi cel mai mare si unic suporter si doar parerile tale conteaza?Nu ma bucur oare de victorie si caut eu motive de cearta?Cu cine?Fata de cine?
        Da…te pot invita langa mine pe scaunele alaturate,pe abonamentele mele….Eventual o trimit pe nevasta-mea sau pe fiul meu cel mare,prin peluze….Pentru ca cel mic,sta oricum in galerie cu trupa lui…..
        Incearca te rog sa nu mai apari in postura de dictator si calmeaza-te….

        0
        0
  5. Oroian trebuie sa uite toate laudele acestea primite de altfel absolut meritat. Caderea in glorie(paradoxal!) e o capcana periculoasa, mai ales la varsta lui. Inca nu ati realizat nimic baieti, orizontul privirilor voastre trebuie sa fie mult mai sus si mai departe pentru a reusi ceva important. Felicitari pentru daruire.

    0
    0
    1. Subscriu pe undeva @Cristi.h….dar copiii acestia au fost prea mult criticati,uneori pe drept vorbind,alteori nu prea…si acum facand un meci bun,obiectiv,nu merita laude?Mica si usoara completare…..ai vrut sa spui ca sa nu li se urce la cap….Absolut deacord….

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button