UTA Arad

„Bătrâna Doamnă” e campioană de toamnă, iar Balint nu mai poate „dribla” obiectivul: „La UTA, în Liga 2-a, performanța înseamnă automat promovarea”


Spre desosebire de alte grupări din liga secunde, pe care le privește de sus acum, „Bătrâna Doamnă” nu și-a fixat ca obiectiv promovarea în acest sezon. Turul s-a încheiat, iar arădenii sunt primii în clasament, la 4 puncte de principala urmăritoare, CS Mioveni, iar Laszlo Balint e provocat să vorbească deschis despre ținta stagională.  „E normal, atunci când vrei să faci performanță, indiferent de echipa la care activezi, performanța înseamnă promovarea. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre UTA, unde performanța în Liga 2-a înseamnă automat promovarea. Dar, mai sunt foarte multe meciuri, foarte multe puncte puse în joc până la sfârșit și încercăm să nu ne uităm prea mult la clasament. Vrem să luăm fiecare meci în parte și să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut la momentul actual. E adevărat că facem niște pași, suntem acolo, suntem mândri de faptul că suntem pe prima poziție a clasamentului, dar, pe de altă parte, ne și responsabilizează acest lucru. Toate meciurile sunt extrem de dificile și la fel vor fi și duminica viitoare, când vom juca cu Dunărea Călărași, dar și cu Petrolul Ploiești peste două săptămâni și tocmai de aceea trebuie să facem tot posibilul să ne recuperăm energiile și să jucăm la victorie, cum am făcut-o de fiecare dată. Eu cred că am demonstrat prin acest parcurs că ne dorim să progresăm. Nu a fost ușor, nivelul acestei acestei competiții este extrem de echilibrat. Sunt echipe care se motivează foarte bine împotriva noastră și trebuie să profităm de absolut orice oportunitate pe care o avem ca să câștigăm puncte. Multă lume ne-a contestat, ne-a certat că am scos prea puțin din anumite deplasări, dar au fost puncte câștigate pe terenuri grele, în compania unor adversari dificili. Iată că, una peste alta, avem un parcurs bun și suntem pe primul loc”, a spus antrenorul „roș-albilor”

După ce Erik Lincar a spus că s-a întreținut cu Laszlo Balint înainte de meci, antrenorul UTA-ei a fost întrebat dacă mai este atât de pornit împotriva celor de la Chiajna, așa cum fusese în urmă cu două zile. „Cu Lincar oricum nu aveam nimic. Și, într-adevăr, a fost o răbufnire de care nu sunt foarte mândru, iar cine mă cunoaște știe că eu sunt echilibrat. Doar că au fost lucruri anormale, în fine….Pentru mine a fost foarte important să pregătesc echipa, în primul rând din punct de vedere mental, pentru că acest meci. S-a jucat în primul rând cu sufletul și pe inteligența jucătorilor, fiindcă știam că trebuie să fim pragmatici. Din păcate, nu am reușit să ne desprindem pe tabela de marcaj, dar am reușit să gestionăm foarte bine cel puțin a doua repriză. Știam că echipa din Chiajna pune probleme foarte mari pe fazele fixe și asa a și fost. Au avut ceva situații, dar mă bucur că am dus la bun sfârșit acest meci. Mulțumesc băieților pentru că au înțeles că trebuie să fim uniți, a fost un moment dificil pe care l-am trecut cu brio. Și, cred eu, am demonstrat – într-adevăr – că suntem puternici”, a adăugat Balint.

Întrebat cum a pregătit în doar 48 de ore un alt meci oficial, după cel cu Farul, încheiat cu același scor (1-0), tehnicianul arădenilor a afirmat: „Nu prea ai cum să îl pregătești. Noi ne-am făcut treaba, am analizat adversarul, am avut foarte multe discuții individuale cu băieții, inclusiv duminică imediat după meciul cu Farul. Practic, nici nu am apucat să facem duș și am început să pregătim meciul cu Chiajna. Nu este ușor, dar iată că a fost o provocare pentru noi toți, o provocare pe care am trecut-o cu brio și, repet, sunt mândru de băieți”.








Articole de la JOHNNYBET



7 comentarii

  1. Bravoo Uta si multumim Balint pentru ce ai realizat la Arad🙏.
    Astept sa vina fiecare meci al UTE-i parcă ar fi o finala de CL..sper sa mai luam 6 puncte in acest final de an.
    Bafta baieți

    0
    0
  2. Sună frumos „campioană de toamnă”, frumos ar fii sa putem duce acest avans de 4puncte in pauza de iarnă,ar ușura eventualele negocieri cu jucători noi care sa crească valoarea și concurența in cadrul grupului.
    Felicitări tuturor juniorilor,se văd în joc, chiar decisiv azi, (parcă au fost 5azi pe bancă și 2 seniori).
    Se vede și munca de la academie,tot mai multe argumente pozitive avem că clubul nostru va avea un viitor strălucit,doar autoritățile locale ne dau frisoane cu „stadionul de cartea recordurilor”!!!
    Baftă la Călărași și hai UTA!!!!

    0
    0
  3. Haaaalooooo, bate la uşă promovarea şi nu e finalizat stadionul !!!!
    Nu cred că vreți să vă bată câteva mii de utişti la poartă, aşa că HAIDEȚI CĂ DORIM SĂ VEDEM MECIURILE PE STADIONUL UTA !!!
    FELICITĂRI BALINT, ai „dirijat” bine „orchestra” 😍👏👍
    Ați dovedit că sunteți o ECHIPĂ ADEVĂRATĂ, cu nişte SUPORTERI MINUNAȚI !
    ȚINEȚI-O TOT AŞA, HAI UTA !!!

    0
    0
  4. Hai Balint hai UTA. Am fost Fan Utist de mic dar asa Mandru de echipa mea din orasul meu nu cred ca am fost niciodata si e doar jumătatea campionatului. Din păcate nu pot ajunge la meciuri dar va urmăresc fiecare meci !! Sper sa continuam tot asa si sa păstram locul 1 si sa promovam.

    0
    0
  5. Daca promovam si nu se finalizeaza stadionul propun retragerea din Liga 1. Nu mergem sa jucam la Timisoara sau Cluj, trebuie sa oprim echipa sa evolueaza in Liga 1 cu toate consecintele aferente.

    0
    0
  6. Cei ce se ocupa de stadionul UTA, să caute zilnic SOLUȚII de finalizare a lucrărilor până în Primăvară!
    Asta însemnând chiar şi implicarea unor suporteri înstăriți din țară sau străinătate, care ar face ceva pentru sufletul lor şi pentru Campioana Provinciei!
    HAI UTA ❤❤❤

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button