Căpitanul Arsene dă explicații pentru eșecul pecicanilor cu Deva: „Cred că am intrat pur și simplu în vacanță după pauză, dar suntem pe plus în acest tur”

Căpitanul Arsene dă explicații pentru eșecul pecicanilor cu Deva: „Cred că am intrat pur și simplu în vacanță după pauză, dar suntem pe plus în acest tur”

Greu de spus ceea ce s-a întâmplat în tabăra celor de la Progresul Pecica pe final de tur. După o toamnă în care a depășit toate așteptăprile, fiind – printre altele – una dintre cele două echipe (alături de Cermei) ce au stricat parcursul perfect al liderului FC U Craiova, gruparea „galben-albastră” a cedat în fața unor adversari din partea a doua a clasamentului.

Mai întâi, a fost eșecul de acasă cu Gloria Lunca Teuz Cermei, pentru ca astăzi să sosească eșecul de la Simeria, cu LPS Cetate Deva. Ca și săptămâna trecută, pecicanii au plătit tribut unei reprize secunde slabe, trupa lui Nanu anulând reușita lui Szekely, din minutul 25, cu trei goluri ce au adus un succes nesperat de facil în dreptul ei. „După o primă parte bună, în care am și înscris, cred că am intrat pur și simplu în vacanță după pauză. Sau cel puțin nu am fost la nivelul de determinare al adversarilor. Ei au fost mai motivați, le-a și ieșit aproape tot, unul dintre goluri a fost vinclu curat, dar așa se întâmplă când o echipă își dorește cu orice preț victoria și cealaltă nu e concentrată sută la sută pe ce are de făcut. Au contat și absențele lui Wild și Popa, doi fotbaliști mai mereu titulari în acest tur, iar în a doua repriză am jucat și fără singurul fundaș stânga de meserie din lot. Aldan s-a accidentat și a trebuit să improvizăm acolo. Toate astea ne-au costat, însă rămân la părerea că principala cauză a înfrângerii rămâne relaxarea noastră timpurie. Ne pare rău că am terminat atât de prost acest tur, în primul rând pentru domnul profesor Stupar, care în urmă cu două zile și-a sărbătorit ziua de naștere, iar la întoarcerea de la Deva ne-a și invitat la o masă. Trebuia să-i facem un altfel de cadou, atât dânsului, cât și conducerii clubului, care și-a respectat mereu promisiunile față de noi”, spune Mirel Arsene, căpitanul Progresului.

De pe poziția a doua în urmă cu două etape, Pecica poate cădea pe poziția a patra dacă conjudețeana Crișul Chișineu Criș o bate mâine Becicherecu Mic. „Lăsând la o parte aceste două runde, în care, zic eu, s-a simțit și o anumită oboseală și uzură în special la jucătorii care au și alt servici pe lângă fotbal, cred că suntem pe plus în acest tur. Îmi aduc în mare că în vară multă lume ne considera o candidată certă la retrogradare, iar noi am fost mai mereu pe primele locuri. Am și jucat un fotbal bun, vestiarul este unul uit, formăm un grup, care, poate, cu ceva întăriri în iarnă, poate face un sezon de primăvară și mai bun. Oricum, ne propunem să terminăm în primele cinci echipe ale seriei, nu avem decât să ne recuperăm energiile în vacanță, să facem o pregătire de iarnă bună și să ne întoarcem sănătoși pe teren. Oricum, anul 2019 a fost, zic eu, unul dintre cei mai buni din istoria fotbalului din Pecica, cu o promovare mult dorită și un parcurs mai mult decât onorabil în Liga 3-a”, a mai spus experimentatul mijlocaș pecican.

După eșecul de la Deva, Progresul Pecica are certitudinea că nu va termina turul pe locul 2, iar locul pe podium e pus în pericol doar de Crișul.

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.