UTA Arad

Balint, înainte de ultimul meci al anului: „UTA de la Călărași nu e adevărata UTA, în general am reacționat după rezultate negative”

Prima rundă a returului ligii secunde la fotbal nu a fost de bun augur pentru principalele favorite la promovarea în elită. Primele patru clasate nu au obținut victoria, iar una dintre ele, Petrolul, a și căzut pe 5, sub Turris. Ploieștenii vin duminică la Arad, unde sunt așteptați de o echipă UTA ce are și ea de luat o revanșă după eșecul de la Călărași.

Victorie printr-un joc bun

Autogolul lui Melinte a fost mană cerească pentru Dunărea, iar „roș-albii” au ratat șansa de a se distanța față de Mioveni și Rapid, care au cedat și ele, cu ASU Poli, respectiv Farul. Dar, arădenii pot avea un final perfect de an dacă trec acasă de „lupii galbeni”. „Nu voi începe cu acel clișeu că ne așteaptă un meci dificil pentru că pentru noi cam toate meciurile au fost dificile sau foarte dificile. În schimb, spun că suntem în fața unui examen important pentru noi, pentru că ne dorim foarte mult să reacționăm în urma ultimului joc. Suntem cu toții conștienți că UTA de la Călărași nu este adevărata UTA. Bineînțeles că sunt mai multe aspecte care au influențat randamentul nostru din precedenta etapă, însă nu e cazul să revenim asupra a ceea ce a fost. E foarte important să ne concentrăm pe ce va fi, mai ales că  vom întâlni un adversar extrem de dificil, un adversar important pentru nivelul ligii a doua și nu numai. Petrolul Ploiești și-a anunțat de la bun început intențiile clare de promovare, a făcut investiții importante la toate nivelurile, administrativ, bancă tehnică, lot de jucători și e foarte evident că vor veni hotărîți să obțină cele trei puncte. Pentru mine este foarte important modul în care va reacționa echipa în această săptămână pentru că, am spus-o imediat după meciul de la Călărași, că trebuie să pregătim foarte atent meciul de duminică și să jucăm bine. Este foarte important, ăsta este principalul nostru obiectiv, sperăm să jucăm bine în fața unui stadion plin și rezultatul să vină firesc, ca o consecință a evoluției noastre”, a punctat Laszlo Balint.

Tot unitar pentru trei puncte cu Petrolul

Pentru prima oară după șase săptămâni, antrenorul UTA-ei nu mai are grija și unei restanțe sau intermediare înaintea de vizita petroliștilor. „Venim după o perioadă în care am jucat foarte multe meciuri într-un interval de timp foarte scurt. Gândiți-vă că este extrem de greu să te deconectezi de la un meci și să te conectezi mental foarte repede la celălalt și aici probabil că a fost un aspect care a cântărit destul de greu în ceea ce privește starea mentală a echipei de la Călărași. Am ajuns la acea partidă după o perioadă cu un consum enorm din punct de vedere fizic, dar și mental, totul culminând cu acele 48 ore în care am reușit cu mari eforturi din toate punctele de vedere să câștigăm șase puncte contra celor de la Farul și Chiajna. Și atunci această cădere este, oarecum, explicabilă, dar ne dorim să fim mai puternici și să învățăm din toate toate experiențele prin care trecem. Am trecut și prin momente dificile, dar e foarte important că în general echipa a reacționat după ce am avut astfel de rezultate ce nu ne-au mulțumi. Și cel puțin acasă am avut o evoluție mult mai consistentă decât în meciurile din deplasare. Știm ce avem de făcut, știm unde trebuie să lucrăm, dar e foarte important să rămânem acum concentrați pe ceea ce trebuie să facem duminică, împotriva Petrolului. Băieții sunt foarte concentrați și chiar la primul antrenament de după meciul de la Călărași am avut o discuție în care am stabilit că trebuie să funcționăm ca un tot unitar. Au înțeles cu toții că din punct de vedere mental trebuie să fim alții, pentru că fizic nu am arătat foarte rău la Călărași. Până la urmă și conform cifrelor noi am fost echipa care a impus ritmul și a controlat jocul de multe ori, prin posesie. Din păcate, nu am avut acea incisivitate pe faza de atac ca să putem concretiza măcar una din situațiile create. Dar, repet, băieții sunt concentrați,  din punct de vedere fizic stau foarte bine și atunci avem încredere că lucrurile se îndreaptă. Suntem pe un drum bun în ceea ce privește pregătirea acestui joc, e extrem de important cum ne vom prezenta din punct de vedere menta, ca și concentrare, responsabilitate, hotărâre și determinare”, a mai punctat Balint.

Clasamentul, important doar la vară

Încă de runda trecută UTA are certitudinea că finalul de an o va prinde pe locul 1 în Liga 2-a, dar tehnicianul arădenilor nu crede că jucătorii săi ar avea motive să o lase mai ușor cu Petrolul. „Clasamentul ce contează cu adevărat va fi cel de după ultima etapă a campionatului, în vara anului viitor. Până atunci se pot întâmpla foarte multe  lucruri. Încercăm să ne uităm cât mai puțin la desfășurarea celorlalte meciuri, la rezultatele celorlalte echipe și să ne fixăm foarte mult pe ce avem noi de făcut și pe rezultatele noastre. Dacă spiritul de care tot vorbim noi că mi-l doresc în vestiar va fi la un nivel înalt duminică, atunci credeți-mă că nu am niciun fel de emoție că vom ieși câștigători din jocul cu Petrolul.  Ultima noastră preocupare este clasamentul în acest moment pentru că, până la urmă,nu are niciun fel de relevanță cine iernează pe primul loc. Mai sunt etape de jucat în sezonul de primăvară, mai sunt foarte multe puncte puse în joc și atunci pe noi nu ne încălzește cu nimic că iernăm pe primul loc. E foarte important să fim mulțumiți după ce se încheie acest sezon de toamnă, cu munca și cu rezultatele muncii noastre”, mai consideră fostul fundaș.

Performanță egal promovare

De acum, UTA nu-și mai poate ascunde gândurile de promovare, pe care le-a evitat elegant la începutul stagiunii. „Nu am vorbit despre promovare în mod concret pentru că nu a fost un obiectiv impus de la bun început. Dar noi, conducerea administrativă, cât și noi acolo, în vestiar, noi ne dorim să facem performanță luând pas cu pas toate meciurile. Într-adevăr am spus într-o altă conferință că performanța la acest nivel înseamnă promovare, iar noi ne dorim performanță. Categoric, abordăm fiecare meci la victorie, categoric ne dorim să progresăm din punct de vedere al evoluției colective și apoi și băieții să-și ridice nivelul de joc din punct de vedere individual. Așadar, și clar și acest meci de duminică îl vom aborda de o manieră care să ne permită câștigarea celor trei puncte”, mai consideră „principalul” utist.

Condiții de Liga 1, mai puțin…stadionul

În fine, întrebat dacă UTA are toate condițiile de a face performanță, „Gyuszi” Balint a pus din nou pe tapet problema stadionului. „Din punctul ăsta de vedere chiar putem spune că avem condiții bune sau foarte bune. E adevărat că, dacă ne gândim ce înseamnă cel mai înalt nivel fotbalistic din România și anume că la Liga 1 terenul sintetic nu mai este permis, atunci din punctul acesta de vedere putem spune că avem un minus. În rest, putem  spune că avem condiții chiar de primă ligă. Mă refer la la liniștea și stabilitatea financiară, condițiile de vitaminizare, de cazare, de transport și așa mai departe. Din punctul ăsta de vedere clubul chiar a făcut eforturi să fim la un nivel cât se poate de ridicat”, e concluzia antrenorului „Bătrânei Doamne”.

Facebook Comments

6
0

9 comentarii

  1. Petrolul vine cu inima neagra ca ……păcura !!! În situația asta nu te iartă nimeni ! Arădenii au ascendentul evoluției de recuperare a unei pierderi de turație In lot. a reapărut dorința de victorie.. Mici recuperări la jucători . Peste toate e evidenta. și dorința de a închide un sezon special. Cu Petrolul , ,UTA s-ar mai vedea după alte doua sezoane ,avind șansă promovării . Acest meci cu Petrolul trebuie câștigat ,chiar daca ,glumind , ar trebui sa intre pe teren ,Balint .!!!! Hai UTA !!!

    26

    2
    1. Stima si respect d-le Ionescu Gavrila….Nu direct,uneori metaforic,le punctati perfect…
      Adevarul ca si astrele fotbalului,s-au aliniat in favoarea noastra….In plus,asa cum stim…unde nu este liniste…nici performanta nu poate exista….
      Oare cum se face ca doua personaje dubioase,care dadeau ocol UTA-ei,in speta Florinel ManeA si Marius Stan,sunt tocmai motiv de scandal pe la Rapid si Petrolul?Sa fim sinceri:conducerea noastra a fost cu picioarele pe pamant in vremuri foarte delicate….
      Mai asta ne-ar fi lipsit la UTA…Un Florinel si un Stan si Bran…
      Capul sus….Sa mai strangem randurile inca odata,duminica,apoi odihna si planuri….
      Sa vedem cine revine din accidentari si cine pleaca…

      2

      1
  2. Vorbim frumos …..avem blog…..antrenam echipa de pe primul loc……. insa fara a reusi promovarea totul e timp pierdut atat pentru el cat si pentru noi….

    8

    2
    1. In meciul cu petrolul noi trebuie să impunem respect, parcă din declarațiile date vine Real/Barcelona la Arad.
      Mulți spun că am câștigat nemeritat la Ploiesti,unde petrolul a jucat cel mai bun meci a lor dar au pierdut,pe bune, poate sunt prea subiectiv dar trebuie sa câștigi cu mercenarii de la Ploiesti și cu 3juniori sau fără portar!!!!
      Petrolul nu este o echipă de fotbal ci o adunătură de prieteni cu fotbaliștii care se zbate degeaba,sa nu vorbesc de Stan care a vrut să salveze Aradul.
      Și obosiți petrolul e mai praf decât noi in repriza a 2a, presiunea e la ei,noi trebuie să facem galerie și jucătorii să reacționeze,cine nu poate (jucători sau suporteri),sa stea acasă!!!
      Hai UTA, hai Aradul,!!!

      8

      2
  3. Tot ceea ce conteaza in meciul de Duminică este VICTORIA nimic altceva !
    Vrem să vedem fotbaliştii echipei UTA motivați la maxim, să vedem echipa fară nici o veriga slabă, să joace toți ca şi cum ar fi unul !
    Să nu vedem jucători greoi si indolenți ci FOTBALIŞTI RAPIZI, CU SPIRIT DE ÎNVINGĂTOR!
    ÎMI DORESC SĂ VĂD CĂ INTRATI CU TOT CU MINGE ÎN POARTA PETROLULUI, SĂ VAD INTRE 3 SI 6 UTISTI CARE CER MINGEA CAND E MINGEA IN POSESIA NOASTRĂ!
    PENTRU NOI SI PENTRU VOI, DOAR VICTORIA UTEI CONTEAZĂ!!!
    HAIDE UTA !!!

    5

    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close