Fotbal judetean

Lideri în 13 etape din 15, curticenii trebuie să se mulțumească cu locul 2 până la primăvară: „Nu suntem supărați, în play-off totul e posibil”





Doar două săptămâni nu a terminat Frontiera Curtici în vârful ierarhiei Ligii a 4-a Arad. Prima și ultima din campania de toamnă a ediției 2019-2020. Restul de 13 i-a găsit mereu lideri pe „grăniceri”, care au emanat destulă forță sub comanda noului antrenor, Radu Anca și a transferurilor de marcă la acest nivel, portarul Mucha, fundașul Varga și mijlocașul Huțanu. Iar în „alb-alastru” evoluau deja fotbaliști ca Alin Mihai sau Alin Gligor.

Prima înfrângere și singura a anului a venit în runda a 7-a, la Zăbrani, celelalte două sincope petrecându-se în cele patru etape din retur programate în luna noiembrie. A fost un 2-2 intern cu Ineul și un 1-1, la spartul târgului, la Beliu. Atunci, Zăbraniul a marcat în ultimul minut de prelungire la Felnac și s-a instalat în fotoliul de lider până la primăvară. „Nu am fost supărați pentru că am pierdut locul 1 chiar la ultima etapă a anului, ci pentru că am jucat destul de slab le Beliu. Băieții nu s-au adaptat nicicum terenului și chiar am riscat să pierdem acel joc. Altfel, distanța față de locul 1 rămâne de două puncte, iar jocul direct cu Zăbraniul e la Curtici. Cu o victorie suntem din nou primii, dacă – bineînțeles – nu ne încurcăm cu alte echipe. Și, oricum ar decurge lucrurile, în play-off se poate întâmpla orice la cum e făcut sistemul. Cu o victorie în meci direct anulezi orice diferență în clasament și invers. Așadar, poziția pe care termini prima parte a sezonului contează mai puțin, deși, e clar, ne dorim să câștigăm fiecare meci. În ceea ce privește obiectivul promovării o să decidem cu toții când ne apropiem de finalul sezonului, în funcție de cum decurg lucrurile, căci, din câte am înțeles, unele echipe se vor întări substanțial în această iarnă”, a spus Sorin Grec.

Președintele curticenilor anunță despărțirea de Ionuț Prică, mijlocașul urmând să se mute la Cluj. „O să încercăm o mutare, două, în această iarnă și ne bazăm pe grupul puternic și valoros format de Radu Anca.  O să fim și mai omogeni la primăvară, ca să nu spun că avem destui fotbaliști care au jucat mai sus și imprimă o altfel de mentalitate în vestiar. Ne-ar fi plăcut să avem juniori ceva mai mari din Curtici, care să crească pe lângă acești băieți cu mare experiență. Ai noștri au 15, 16 ani, o să încercăm să-i integrăm treptat, poate și mai mici dacă e cazul”, a adăugat șeful „grănicerilor”.

Până la Crăciun, echipa de fotbal din Curtici va fi invitata primarului Bogdan Ban la tăierea porcului, ocazie cu care s-ar putea discuta și alte aspecte despre viitorul apropiat al clubului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button